Daniel Munteanu, un recidivist aflat de opt ani în evidențele Poliției Onești pentru comiterea mai multor fapte penale, a fost reținut din nou. El a spart geamul lateral față al autoturismului marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare BC-25-ZMU, parcat pe strada Emil Rebreanu, din care a furat doar fața detașabilă a radiocasetofonului auto. Apoi, pe strada Lalelelor, a spart mașina marca Chraysler Voyager, cu numărul AT-502-HD, din care a furat o haină lungă din piele, o scurtă din piele, un costum bărbătesc, un CD portabil și un încărcător de telefon mobil. Doar o parte din aceste bunuri au putut fi recuperate de lucrătorii de poliție, multe fiind vîndute unor necunoscuți. Pe lîngă contravaloarea bunurilor, părțile vătămate cer și contravaloarea geamurilor sparte, astfel că prejudiciul total se ridică la 4.000 RON. Daniel Munteanu are 27 de ani, este domiciliat în comuna Gura Văii, dar locuiește fără forme legale în municipiul Onești. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.