Reconsiderări

Notoriu și obscur

* Adevărul despre Ioan Herescu? Sînt puțini cei care-l cunosc… * Nevoia unei reabilitări este mai mult decît o chestiune de conștiință și de responsabilizare

Aveam, cred, mai puțin de 20 de ani cînd vărul meu, profesorul și criticul literar Mircea Dinutz, în urma unei promisiuni a venit să mă viziteze împreună cu profesorul de matematică Ioan Herescu, considerat a fi una dintre cele mai strălucite minți ale
Bacăului. Din întîmplare, sau poate că nu, am găsit în „Ziarul de Bacău”, ediția din 5 aprilie a.c., un material de opinie ce ridica numeroase semne de întrebare referitoare la viața tumultuoasă a profesorului. Plecat în Germania imediat după revoluția din decembrie ’89, s-a reîntors după o perioadă realtiv scurtă și de cîțiva ani își petrece timpul prin Bacău și Comănești, actualmente fiind locatar al Centrului de Recuperare și Reabilitare a
Persoanelor cu Handicap (CRRPH) Comănești, unde a fost internat din octombrie 2003, Herescu fiind diagnosticat, la sfîrșitul anului trecut, cu o boală de natură psihică. Este locul și momentul să precizez că mulți dintre intelectualii actuali își datorează succesele din facultăți acestui om. Dar, mai presus de toți și de toate, Ioan Herescu a fost și este încă un „creier cenușiu” predestinat. Iar dacă astăzi prietenii, ori cei ce s-au considerat a-i fi prieteni, l-au părăsit în cea mai mare parte, fiind în imposibilitatea de a conviețui în comunitate cu acesta, ei recunosc, totuși, că matematicianul Herescu era unul din cele mai mari capacități creatoare atît în domeniul matematicii, cît și în cel al scriiturii literare de prin ținuturile noastre.
întoarcerea sa din Germania a fost o surpriză pentru toți. Nu pentru că a revenit în România, ci pentru că era complet schimbat: arăta ca un cerșetor, fiind total lipsit de acoperiș și de vreo sursă de venituri care să-i fi asigurat cît de cît o existență normală. Cei ce se întîlnesc acum cu Herescu fac un pas înapoi, întorc “întîmplător” capul spre o altă direcție, uită, poate, faptul că l-au cunoscut cîndva.
întîmplarea face ca ceea ce simte matematicianul Ioan Herescu în astfel de cazuri să fi simțit și eu într-o perioadă în care datorită “prietenilor”, în lupta pentru cîștigul material imediat am fost sacrificat cu bună știință, fiind lăsat în voia soartei și în „plata domnului”, plin de datorii, lipsit de orice sursă de existență și ocolit de mai toți cunoscuții. La fel s-a întîmplat și cu o altă capacitate intelectuală a Bacăului (mă gîndesc la C.V.), căzut în
dizgrațiile propriului destin. Dar cîți intelectuali, de notorietate în trecut, nu au căzut în dizgrația generală, nu atît din cauza atitudinii de ignorare colectivă, cît a unei abandonări individuale, a dezgustului față de o viață lipsită de sens intelectual, artistic și social? Astfel de personaje trecute în obscuritate le mai descoperi din cînd în cînd prin vreo cîrciumă la „un pahar de vorbă”, la vreo lansare de carte sau pe la vreun vernisaj. Sînt îmbrăcați prost,
duhnesc a nespălat și sorb cu nesaț din paharul oferit cu generozitate de către amfitrioni. Ceilalți, încă nesacrificați ai societății, se feresc, se ascund atenției intrușilor, transpirînd chiar și numai la ideea că cineva ar putea măcar bănui că nu demult erau buni prieteni cu aceștia.
Adevărul despre Ioan Herescu este acela că el nu s-a schimbat defel. A rămas același om pe care l-am cunoscut în urmă cu 30 de ani, poate mai hîtru și mai înțelept din cauza bătrîneții. Se poartă astfel din cauza imposibilităților materiale. Toți prietenii îl știu ca pe un mare risipitor de bani și plăceri oferite acestora. Pe vremea
cînd dădea meditații la matematică, el cîștiga într-o zi cît alții într-o lună. De cele mai multe ori își invita prietenii, intelectuali de marcă ai orașului, și le făcea cîte o mică surpriză: o invitație la o ciorbă de burtă la un restaurant, la un chef prietenesc, la o partidă de rummy ori la lungi, lungi ore de lectură și de discuții literare. Herescu era flămînd de adevărata chemare și valoare a artei; scria cu nesaț sute de pagini, pe care apoi le citea ore întregi amicilor. Astfel, mulți s-au adăpat din creația artistică și literară a acestei făpturi, un adevărat maestru, purtător al unui destin ce i-a furat, în final, opera, acea operă fiind propria sa viață. Poate că dacă ar fi făcut jocul societății, ar fi fost receptat și recunoscut ca un eminent om de cultură băcăuan. Aproape sigur că ziarele ar fi scris astăzi elogii despre felul lui de a fi și a crea. Din păcate, pe cît era de important, pe atît era de înlăturat de securitatea ceaușistă. Ori, se știe că dacă nu erai în grațiile securității nu aveai nici o șansă de a deveni „cineva” în sistemul politic respectiv. Arătați-mi un singur intelectual marcant din ultimele zeci de ani, din Bacău, care să nu fi fost mare și “înainte”… Acesta este unul din motivele tragediei pe care o trăiește, actualmente, cultura băcăuană!
Sigur că are mai puțină importanță ce a făcut Ioan Herescu în Germania. Un lucru este, însă, cert: el trăia pentru actul literar. Iubea limba română așa cum puțini dintre români o iubesc.
Plecarea din mediul literaților băcăuani și neintegrarea sa într-o societate în care literatura se făcea și se percepea în funcție de cererea pieții l-a „terminat”, l-a „anulat” sufletește și intelectual. A decăzut în propria sa conștiință. De experiența sa intelectuală nu mai avea nimeni nevoie, nici chiar prietenii lui cîndva declarați de nedespărțit. De fapt, adevărul nu se referea la intelectualul Ioan Herescu, ci la noi, cei ce ne comportăm după noile legi ale economiei de piață spre care ne îndreptăm. Peste o vreme, cînd ne vom da seama de greșelile noastre, vom scoate de la naftalină, din praful uitării și al indiferenței, viața și tragedia destinului acestui mare om. Va fi, însă, mult prea tîrziu pentru el, dar va fi, totuși, și sper asta din tot sufletul, o lecție pentru istorie. De demnitate. Să nu
uităm un lucru aberant: ne îndreptăm spre o integrare într-o lume despre care nu știm prea multe, o lume în care viețile noastre, probabil, nu vor mai însemna prea mult, sau cu adevărat…nimic! (Gheorghe PARASCAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!