La Stația meteo din orașul Tîrgu Ocna, s-a înregistrat ieri, la ora 14,00, cea mai ridicată temperatură de la începutul anului, 35 grade Celsius, cu peste două grade față de cea înregistrată la aceeași oră în municipiul Bacău. „Este o temperatură record pe care o înregistrează stația meteo de la Tîrgu Ocna, pentru această perioadă a anului. Pentru următoarele zile, conform prognozelor, temperaturile vor fi în
scădere treptată și vor apare fenomenele de instabilitate atmosferică. Principala problemă este indicele temperatură-umezeală, care, la Tîrgu Ocna a depășit pragul critic de 80 de unități, cu patru gradații. Drept urmare, oamenii nu vor scăpa de starea de disconfort termic nici noaptea, cînd temperatura aerului va coborî aici, doar pînă la 18-19 grade Celsius”, ne-a declarat Gina Tiron, de la Centrul Meteorologic Regional Moldova din Iași. în orașul Tîrgu Ocna, se înregistrează de regulă temperaturi ridicate, datorită fenomenului de foenizare. Potrivit specialiștilor, acesta se manifestă prin încălzirea maselor de aer umed care coboară versanții Carpaților Orientali și peste care se suprapun influențe sudice și sud-vestice, care aduc mase de aer cald, tropical.
Leșinuri pe stradă
Sarcină grea pentru personalul de la Ambulanță. Deși suprasolicitat în această perioadă din cauza temperaturilor exterioare extrem de ridicate, Serviciul a trebuit să asigure și protecția delegației care l-a însoțit pe premierul Călin Popescu Tăriceanu în vizita la Bacău. Pe urmele primului ministru au mers două mașini ale Salvării, pregătite să intervină în caz că unuia dintre mai-marii de la centru i se face rău. „Sunt două echipaje detașate și două mașini din totalul de 11 pentru vizita domnului prim-ministru, una la Bacău și alta la Helegiu. Așa cere protocolul, să asigurăm protecție. Dar încercăm și în aceste condiții să facem față solicitărilor, din ce în ce mai multe, venite de la oamenii afectați de căldură”, spune Sorin Enescu, directorul Ambulanței. La dispeceratul Salvării, telefoanele au zbîrnîit în continuu. Zeci de băcăuani au solicitat asistență medicală de urgență, cei mai afectații fiind cardiacii. „Am avut solicitări începînd chiar de la orele dimineții. Ni s-au sesizat foarte multe stări de leșin la persoane cu vîrste între 17 și 60 de ani, o criză comițială, care sigur e datorită căldurii, la un bărbat de 50 de ani, două accidente cerebrale la persoane de 57 și 59 de ani și două hipertensiuni la băcăuani de peste 40 de ani. Oamenii au fost stabilizați și transportați la Urgențe”, spune Elena Dănăilă, asistent medical.
Băcăuanii au abuzat de corturile Crucii Roșii
Pentru a veni în sprijinul băcăuanilor, Crucea Roșie a instalat, luni, alte două corturi de prim-ajutor, unul în zona Narcisa și altul la SPAS, vivazi de fostul Partizanul. Conducerea Crucii Roșii este însă decisă să desființeze astăzi aceste puncte stradale nu atît în contextul în care temperaturile se anunță mai scăzute ci din cauza bolnavilor închipuiți care au înțeles să abuzeze de aceste corturi doar pentru a-și măsura gratuit tensiunea. „La cortul de la SPAS, în numai o oră și jumătate, au dat năvală vreo 90 de oameni. Au făcut rînd, au stat în soare doar ca să-și ia tensiunea gratis, fără să aibă nici o problemă. La Narcisa la fel, mă gîndeam la un moment dat că trebuie să mutăm cortul pentru că aglomerația creată încurca circulația. Vin și tineri și bătrîni. Au băut o bere și vor să-și verifice tensiunea. A devenit un moft, săracii voluntari au făcut răni în mîini pompînd să le ia tensiunea. Nu se poate așa ceva. Probabil că mîine (astăzi, n.r.) vor fi desființate, nu-și mai au rostul, utilitatea. Noi stăm în căldură și plimbăreții profită să-și ia tensiunea, eventual să bea și un pahar cu apă”, spune, revoltat, Dan Marcel Babliuc, director la Crucea Roșie Bacău.
Patronii, amendați drastic dacă nu-și răcoresc salariații
Deoarece meteorologii au anunțat și la Bacău temperaturi de 38 de
grade Celsius, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă
(ITM) au demarat ieri o serie de controale, în special la unități cu
activitate în aer liber, pentru a vedea în ce măsură patronii își apără
salariații de căldură. „Conform legii, dacă timp de trei zile consecutiv
se înregistrează temperaturi de peste 37 de grade, asociate cu
umiditate mare, angajatorii sînt obligați la o serie de măsuri pentru
protejarea personalului expus: reducerea programului de lucru sau
chiar încetarea activității în perioadele de caniculă, pauze
suplimentare, apă salină la toate punctele de lucru – între doi și
patru litri, zilnic, pentru fiecare salariat, supravegherea permanentă
a sănătății lucrătorilor, condiții de prim-ajutor la locul de muncă,
mutarea pe alte posturi a persoanelor depistate cu afecțiuni
produse de căldură, aparatură de ventilație. Nerespectarea acestor
norme este pedepsită cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei”, a
declarat inspectorul-șef adjunct Ioan Andrei.
Unul dintre domeniile cele mai expuse la caniculă este cel al
construcțiilor. Pe șantierul din zona Podul Paloșanu, de exemplu,
muncitorii și-au lepădat căștile de protecție devenite insuportabile și
se străduiesc să lucreze cît mai la umbră. „Suferim de cald cam de
două săptămîni. Noroc că avem apă la robinet să ne răcorim, că
programul de lucru este tot de zece ore pe zi”, a declarat unul
dintre ei, Florin M.
Restricții pe drumurile naționale din cauza caniculei
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
a decis să interzică, din data de 26 iunie, circulația vehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone în intervalul orar 11.00 – 20.00, cu
excepția transporturilor de animale vii și de produse perisabile de
origine animală și vegetală, a vehiculelor care participă la intervenții în
caz de forță majoră, transporturi funerare, transporturi poștale,
transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi pentru
distribuire de carburanți transporturi de mărfuri sub temperatură
controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, transporturi
cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării.
Restricția va fi aplicată pe drumurile naționale, exclusiv drumurile
europene, în 30 de județe, inclusiv Bacău. Restricționarea circulației
este necesară pentru protecția sectoarelor de drum asfaltat pe care
datorită temperaturilor ridicate din timpul zilei se produc deformații
majore ireversibile cu pierderea stabilității îmbrăcăminții rutiere,
precizează compania.
Trenurile, deocmdată, fără întîrzieri
Trenurile de călători spre și dinspre Bacău au circulat, deocamdată,
conform programului. Lucrătorii SNCFR spun că sînt porțiuni pe
calea ferată unde sînt probleme din cauza temperaturii ridicate și
trenurile merg mai încet, dar nu au fost, deocamdată, întîrzieri. „Ar
putea fi întîrzieri de cîteva minute, dar de acum încolo. Pînă acum,
totul a decurs normal!”, a precizat Alexandru Moise, șeful adjunct al
Stației Călători din Bacău. (Cătălina CHIFU, Alin LEANCĂ, Răzvan BIBIRE, Olimpia FILIP)dical.
Bă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.