Recunoaște că și-a bătut tatăl pînă l-a omorît, dar nu este încă pus sub acuzație

Redacția Ziarul de Bacău

• un bărbat din comuna Balcani și-a snopit tatăl în bătaie • bătrînul a murit la 11 zile de la internare

Un bărbat din satul Ludaș, comuna Balcani, este surprins și el de faptul că mai este încă în libertate, după ce a recunoscut că și-a snopit tatăl în bătaie, iar bătrînul a murit după 11 zile de suferință. Dragomir Gherman, în vîrstă de 73 de ani, a murit miercuri la Spitalul Municipal Moinești, însă medicii legiști au efectuat necropsia a doua zi, cînd au constatat că bătrînul avea multiple fracturi costale și multiple traumatisme produse prin lovire. Imediat a fost formată o echipă de anchetatori, formată de polițiști și un procuror criminalist, care a demarat cercetările pentru stabilirea identității agresorului. Nici nu a fost foarte greu, deoarece încă de la început Dragomir Gherman, fiul cel mare al bătrînului, a recunoscut că-și bătuse tatăl, dar nu-și mai amintea cît de tare a făcut-o. „Încă de dimineață, băiatul era băut și pornit pe harță. Nimeni nu-i putea sta în cale. Toată ziua spunea că vă omor, vă tai, și umbla hai-hui prin curte. Seara, maică-sa a plecat de frica lui, însă taică-su a zis că rămîne, că nu-i este frică de el. A doua zi, cînd am venit, l-am găsit lac de sînge, în casă. Mai putea vorbi și a zis să-l ducem la spital. Băiatul dormea dus în bucătărie”, spune Margareta Radu, cumnata bătrînului.

Fiul cel mare recunoaște că și-a lovit tatăl, dar nu-și mai aduce aminte cu ce anume l-a lovit, și nici de la ce a pornit scandalul. „A sărit să mă lovească cu o bară de fier. Eu i-am smuls-o și l-am împins, apoi am început să dau în el cu ranga și cu pumnii, nu mai știu exact”, povestește Dragomir Gherman-fiul. Vecinii spun că certurile dintre fiu și tată în familia Gherman erau la ordinea zilei, dar pînă acum nu s-a ajuns la violențe. Oamenii pun tot scandalul pe seama băuturii pe care fiul o consuma din belșug, zilnic, cu banii de pe pensia bătrînului, pentru că el nu avea nici o ocupație. Deși autorul își recunoaște fapta, polițiștii, procurorul și medicul legist au refuzat categoric să ne furnizeze informații oficiale despre acest caz, pe motivul că ancheta este secretă și se mai așteaptă un răspuns de la un laborator din Iași. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.