Recurs la istorie

Legitimitate cu… condiționări!

* Nerespectarea voinței exprimate de români

Lucrările Adunărilor ad-hoc în Moldova s-au desfășurat la Iași, în perioada 22 septembrie / 4 octombrie – 21 decembrie 1857 / 2 ianuarie1858, iar cele de la București, între 30 septembrie / 12 octombrie – 10/22 decembrie 1857. După numeroase confruntări cu oamenii potrivnici unirii Moldovei cu Țara Românească – aflați în interiorul statului moldav și în afara acestuia -, ajungîndu-se chiar la anularea alegerilor efectuate în condițiile unor abuzuri și falsuri în urma întreruperii raporturilor diplomatice dintre Poartă și cele patru state europene susținătoare ale Unirii și întrevederea dintre Napoleon al III-lea cu regina Victoria în palatul de la Osborne -, efectuarea altor alegeri fără intervenția caimacanului Nicolae Conachi – Vogoride, unioniștii au ajuns în Adunarea ad-hoc de la Iași. Reprezentînd cu devotament și corectitudine interesele majore și patriotice ale populației, deputații aleși au dat glas voinței exprimate de locuitorii satelor și tîrgurilor Moldovei. Vocile cele mai competente și mai reprezentative din Adunare au fost cele ale lui Mihail Kogălniceanu, Hurmuzaki, Rosety-Tețcanu și alții, care și-au prezentat punctele lor de vedere în cea mai perfectă concordanță cu voința majorității absolute a locuitorilor țării.
Lucrările Adunării din capitalele principatelor au fost urmărite cu viu interes de reprezentanții opiniei publice și oamenii politici din Europa acelor timpuri. Dovada concludentă a acestor situații reale o reprezintă numeroasele rapoarte diplomatice și articolele publicate în presa europeană. într-un raport întocmit la Constantinopol, la 28 octombrie 1857, adresat Porții de către reprezentanții celor șapte puteri semnatare a hotărîrilor adoptate la Paris, au fost precizate următoarele probleme dezbătute în Adunările de la București și Iași: Unirea Moldovei cu Valahia sub numele de România; conducerea statului să fie încredințată unui prinț străin aparținînd unei familii domnitoare în Europa; creșterea urmașilor în spiritul credinței creștine ortodoxe; autonomie; guvernare autonomă și constituțională garantată de către puterile semnatare ale Tratatului de la Paris.
Diplomații europeni au sesizat faptul că vorbitorii români, atît la Iași, cît și la București, n-au pronunțat expresiile „suzeranitatea sultanului”, „suzeranitatea otomană”. Pentru salvarea aparențelor, aceștia au folosit exprimarea: „dorința de a fi respectate condițiile vechilor capitulații cu Poarta, ale căror originale nu există nicăieri în lume”. Cu toate că reprezentanții diplomației otomane n-au prezentat documentele care să ateste legitimitatea acestei suzeranități, autoritățile imperiale au săvîrșit numeroase abuzuri împotriva locuitorilor din spațiul românesc doar pentru a satisface lăcomia unor oameni din conducerea statului respectiv și cedarea teritoriului românesc în favoarea altor state.
Adunările ad-hoc au cuprins, în ambele Principate, un total de 165 aleși, din care 60 mari boieri, 33 mici proprietari, 39 orășeni, 33 țărani. Toți aleșii au fost validați. Remarcăm și subliniem caracterul reprezentativ al Adunărilor. Legitimitatea reprezentării nu poate fi contestată. în Europa acelor timpuri n-au existat asemenea adunări reprezentative, legitime și democratice. Hotărîrile unor astfel de adunări trebuiau respectate de reprezentanții celor „șapte puteri protectoare”. Nu trebuiau să se manifeste dușmănia și ura contra acestui popor. Dacă românii ar fi fost lăsați liberi să-și rezolve problemele organizării și dezvoltării lor, aceștia ar fi fost capabili să-și rezolve toate aceste probleme la timp și în bune condițiuni. Dezvoltarea lor istorică a avut loc în condițiile unui mileniu de agresiuni permanente din partea regatului apostolic, statului polon, a celui condus de sultanul otomanilor, a imperiului Habsburgilor și de împăratul și autocratul tuturor Rusiilor”. Toate acestea au produs jafuri, distrugeri, crime, ducerea în robie a multor locuitori români, transferuri de populație. Hotărîrile Adunărilor ad-hoc organizate în condițiile arătate au exprimat voința națională a Unirii Moldovei cu Muntenia, a elaborării legilor democratice care să asigure unirea tuturor românilor, independența națională, progresul economic și cultural al fiecărui individ, indiferent de credința religioasă și apartenența etnică a acestuia.
Comisarii europeni au terminat – la 1/13 aprilie 1858 -, elaborarea unui raport general asupra mersului lucrărilor celor două Adunări, l-au semnat și expediat la Paris, exprimîndu-și speranța că peste 5-6 săptămîni vor începe lucrările conferinței reprezentanților statelor europene „protectoare”. între 10/22 mai – 7/19 august 1858 au avut loc lucrările conferinței la Paris cu punctele de vedere cele mai potrivnice realizării unității naționale și unele chestiuni minore, pentru a se pierde timpul și a se distrage atenția susținătorilor românilor. Au excelat, din acest punct de vedere, reprezentantul austriac și cel otoman. în mai multe rînduri, contele Buol a încercat și a reușit să tergiverseze lucrările Adunării, sub pretextul „asimilării multor instituții” care activau în Principatele Dunărene. De multe ori, același conte a discutat și rediscutat problemele steagurilor celor două state românești și întrebuințarea comună a acestora. în mai multe rînduri acesta s-a oprit asupra numelor acordate statelor românești. Diplomatul otoman a prezentat și susținut cu înverșunare „suzeranitatea sultanului” asupra „celor două provincii ale imperiului” cotropitor și asupritor. Avînd la bază un raport care n-a luat în considerație voința exprimată, în mod democratic, de populația Moldovei și a Țării Românești, reprezentanții puterilor „protectoare”, aflați în slujba intereselor fiecărui stat, nu puteau hotărî în mod unitar și corect asupra problemelor care trebuiau să asigure progresul și prosperitatea poporului român. Măsurile adoptate în august 1858 au deschis posibilitățile manifestării voinței românilor. în aceste împrejurări s-a demonstrat marea realitate românească, anume că marile probleme ale neamului se pot rezolva numai prin ridicarea acestuia la nivelul mărețelor idei dominante ale perioadei respective.
Principiul trebuie aplicat și în zilele noastre, cînd țara este condusă de nepricepuți în politică, oameni necunoscători ai legislației, incapabili să elaboreze și, mai ales, să aplice legile necesare poporului. Problemele acestea nu se rezolvă prin intrigă, derută, satisfacerea pornirilor lacome ale unor indivizi și grupuri de indivizi, ci doar prin măsuri drepteși satisfăcătoare pentru întreaga populație. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)mia unor oameni din conducerea statului respectiv și cedarea teritoriului românesc în favoarea altor st

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!