Recurs la istorie

Minoritarii… majoritari!

*Grozăvii horthyste la Poiana Sărată

Așezările omenești situate pe Valea Oituzului își au începuturile istorice în perioadele cele mai îndepărtate ale trecutului românesc. Romanii au întemeiat, în părțile estice ale Transilvaniei, castrul de la Angustia (Brețcu zilelor noastre) pentru a-i adăposti pe legionarii destinați să apere frontiera imperială a provinciei „Dacia Felix”, care aveau și obligația să-i protejeze pe negustorii romani și daco-romani ce călătoreau cu mărfurile lor pe Oituz, Trotuș, Siret, Dunăre și la Marea Neagră. Dezvoltarea economică începută în epoca anterioară a fost continuată în timpurile care au urmat. Prin pasul Oituzului au fost statornicite cele mai strînse legături economice, militare, politice, culturale dintre populația românească a Transilvaniei și zonele estice ale pămîntului românesc de la răsăritul Carpaților, pînă departe peste Nistru și chiar în Crimeea sau părțile Donului și ale Volgăi, unde au călătorit păstorii din Poiana Sărată.
Legăturile statornicite de milenii au fost brusc întrerupte la sfîrșitul lunii august 1940 printr-o hotărîre nedreaptă, potrivnică drepturilor istorice ale poporului român, adoptată de tiranii Europei: Hitler, Mussolini, Stalin, Horhy, după prealabila înțelegere dintre Ribbentrop – Molotov, ale cărei prevederi erau puse în practică împotriva României.
După semnarea „arbitrajului de la Viena” (la 30 august 1940), armatele horthyste au sfîrtecat hotarele României și au impus stăpînirea și teroarea lor asupra unui număr de 2.667.000 de cetățeni români care populau 43.492 km.p. din vatra strămoșească.
Satul Poiana Sărată, în ciuda vechilor și convingătoarelor dovezi de viață românească, a făcut parte din localitățile în care horthyștii și-au impus crunta lor stăpînire și au provocat cele mai cumplite suferințe românilor de aici și din cele mai multe așezări care au cunoscut dominația lor. Trupele motorizate au fost cele care au ajuns în localitățile estice ale Transilvaniei multor suferințe românești. La 14 septembrie 1940 a sosit în comuna Poiana Sărată un batalion de infanteriști. Soldații respectivi, care deși aveau hrana asigurată, au început să prade locuințele românilor. Ei i-au deposedat de alimente pe românii satelor componente. La Târgu Secuiesc a fost instaurată comenduirea civilă și militară în plasa cu nume identic. Jaful, teroarea și crima împotriva românilor din zonă au fost călăuzite și conduse de colonelul Szentișvany. La 14 septembrie 1940 au început cercetările, perchezițiile, torționările și crimele organizate împotriva românilor din Poiana Sărată. La acestea au contribuit și mulți dintre cei 140 de locuitori ai așezărilor comunei care se declarau a fi de origine maghiară, îndemnați și îndrumați de preotul catolic asupra modului în care trebuiau să procedeze față de cei 1133 de români de credință ortodoxă. Preotul catolic, dar și unii credincioși aflați sub influența propagandei horthyste nu puteau ierta faptul că preotul slujitor al Parohiei ortodoxe Poiana Sărată, în timpul marilor bătălii pentru făurirea întregirii neamului a părăsit satul și a fugit în România, unde s-a înrolat în armata română și a participat la marea confruntare împotriva forțelor militare austro-maghiare. Horthyștii cunoșteau patriotismul parohului ortodox Ioan Rafiroiu, care-i slujise cu devotament și pasiune pe locuitorii ortodocși încredințați pastorației sale.
Primele victime ale horthysmului au fost: Ioan Gh. Vleji și Nicola Ciobanu. Ei au fost bătuți și desfigurați. Victime ale agresiunii soldaților horthyști au căzut și tinerele Maria N. Șandru și Maria Gh. Ceanga. Preotul Rafiroiu aflîndu-se la Târgu Secuiescî în ziua de 26 septembrie 1940, a fost supus insultelor, atacurilor horthyste în plină stradă, în fața autorităților civile și militare, dar nimeni nu i-a acordat protecție și ajutor. N-au lipsit insultele provocatoare la adresa întregului popor român. Mulți au fost cei ce l-au apostrofat cu strigătul: „Valahul trebuie bătut până îi curge sânge din ciolan”.
Imediat după petrecerea unor astfel de fapte a început avertizarea românilor. Aici, populația majoritară a fost anunțată că trebuie să părăsească așezările comunei. Propaganda a fost însoțită de măsurile și abuzurile financiare, de jefuirea oamenilor de bunurile produse prin munca lor cinstită, corectă și productivă. La începutul lunii octombrie 1940 situația a devenit tragică. Amenințările, perchezițiile, confiscările de bunuri, arestările, insultele, torturile, încolonările și conducerea peste granița românească, recent impusă, s-au ținut lanț. Mărturiile scrise de Gheorghe Bunghez, Neculai Drăgoi Hârjan, Constantin Vrânceanu și mulți alții demonstrează activitatea torționară a militarilor horthyști practicată asupra românilor ortodocși din Poiana Sărată pentru a-i determina să părăsească locuințele strămoșești, rezultatele muncii lor pașnice și creatoare fără să manifeste apucături barbaro-șovine față de consătenii lor de altă credință religioasă și etnie.
Apogeul tragediei românilor din Poiana Sărată a fost atins în noaptea de 14/15 octombrie 1940. Pe durata nopții respective majoritatea românilor a fost ridicată din case și „pe un timp friguros, cu cerul acoperit de nori din care cădea o ploaie rece, de toamnă… copii, femei, bătrâni, tineri au fost încolonați și conduși la frontiera românească. Autoritățile de vamă românești au raportat, în dimineața respectivă, trecerea forțată peste frontieră a ceva mai mult de 600 de români poienași. Familia preotului Ioan Rafiroiu a fost forțată să părăsească localitatea în cursul zilei de 17 octombrie 1940, cînd s-au prezentat la casa lui militarii horthyști. Autoritățile horthyste au cerut parohului, patriot român, să semneze o declarație în care era consemnată dorința lor precum că locuitorii români ar fi părăsit „de bună voie” localitatea”. Parohul a scris pe document că n-a văzut așa ceva, deoarece toți românii au fost alungați pe timpul nopților. El a demonstrat în fața ocupantului demnitate, devotament față de enoriași, credință față de patria română. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)componente. La Târgu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!