Recurs la istorie

„Soarele” și „Ochiul”

• simulacru de alegeri (19 noiembrie 1946) – 60 de ani de la eveniment

Odată cu pretinsa „eliberare” de la 23 august 1944 și instaurarea comunismului, la 6 martie 1945, prin preluarea puterii de către guvernul condus dr. Petru Groza, se impunea – cel puțin din punct de vedere formal -, organizarea de alegeri care să fi legitimat noul regim politic în România. în 1992, participînd la un simpozion național SIRAR organizat la Deva, statuia lui Petru Groza – din centrul orașului – era dărîmată. Comentariile publice erau contradictorii cu privire la actul săvîrșit. Petru Groza reprezintă, totuși, un moment de referință în istoria contemporană a României. Gestul său, alături de cel al lui Gheorghiu-Dej privind înlăturarea regelui Mihai, act săvîrșit la 30 decembrie 1947, rămîne încă discutabil și condamnabil. La recentul simpozion național de istorie și retrologie agrară, organizat tot la Deva (august 2006) am constatat că în locul bustului lui Petru Groza este amplasat bustul împăratului Traian, iar la baza soclului stau scrise cuvintele lui Samuil Micu: „A zămislit ființa noastră, fiind părintele românilor”. Consider că monumentul exprimă mai fidel realitatea românească. Prezența figurii împăratului roman pe plaiurile noastre poate fi apreciată ca o replică la faptul că, la Roma, bustul lui Marcus Ulpius Traianus, din vîrful Columnei Traiane (care reprezintă actul de naștere al poporului român) a fost înlocuit de Vatican cu figura Sf. Petru. O fi fost împăratul păgîn, dar simbolul de pe Columnă trebuia să-l reprezinte, ca o realitate istorică.
Revenind la împrejurările istorice care au impus „legalitatea” regimului condus de dr. Petru Groza trebuie să punctăm condițiile care au condus la simulacrul de alegeri de acum 60 de ani, la 19 noiembrie 1946. După 6 martie 1945, șeful statului – regele Mihai I, nerecunoscînd legitimitatea guvernului comunist condus de Petru Groza, a declanșat așa-numita „grevă regală”, refuzînd astfel să sancționeze, să promulge legile și normele noului guvern. O comisie interaliată alcătuită din Averell Harriman și Archibald Clark Kerr – ambasadorii Statelor Unite și, respectiv, Marii Britanii la Moscova – și din Andrei Ianuarevici Vâșinski – adjunctul lui Molotov, comisarul de la Externe al Uniunii Sovietice (azi, Rusia) descinseseră la București. Scopul sosirii, nedisimulat, era acela de a fi pus capăt „grevei regale”. Rezultatul nu putea fi satisfăcut decît prin acceptarea de a se fi organizat alegri „libere” în România. în confruntarea electorală urmau să se prezinte principalele formațiuni politice pentru a fi creat aparența unui proces democratic, transparent și în spiritul legii. Aceste formațiuni politice erau: Partidul Comunist, alături de PSD-Titel Petrescu; PNL – Gheorghe Tătărescu; PNȚ – Anton Alexandrescu; Uniunea Patrioților; MADOSZ-ul sau Uniunea Populară Maghiară (actualul UDMR); Frontul Plugarilor etc., care au constituit Blocul Partidelor Democrate (BPD), avînd însemn electoral „Soarele”. Diametral opus se situau adevăratele forțe democratice: PNȚ – Partidul Național Țărănesc – Iuliu Maniu și Ion Mihalache; PNL – Partidul Național Liberal – C.I.C. (Dinu) Brătianu, cu însemnele electorale „Ochiul” – țărăniștii și „L” – liberalii. La începutul lunii aprilie 1946 Gheorghiu-Dej și Teoharie Georgescu – ministru de interne -, au efectuat o vizită la Moscova, plîngîndu-se lui Molotov și Malenkov despre penuria financiară din România privind organizarea alegerilor electorale. Interesul Moscovei pentru triumful comuniștilor era evident, concretizîndu-se în oferirea nerambursabilă a unui milion de dolari pentru campania electorală. Cu suma primită în dar (dar care va fi returnată întreit mai tîrziu, sub alte forme) BPD-ul tipărise pînă în ziua alegerilor, care urmau să aibă loc în 19 noiembrie 1946, un număr de peste patru milioane de broșuri (cu un conținut anti-burghezo-moșieresc, anti-țărănist și anti-liberal), aproape șapte milioane de afișe electorale, 28 milioane de fluturași și plătise opt sute de echipe de teatru și 397 de formațiuni artistice pentru propagandă spre a fi convins electoratul să voteze „Soarele”. Un țăran mai mucalit din comuna Stănilești-Fălciu (unde în 1711 fuseseră învinși rușii lui Petru I de către turci), la insistența primarului comunist de a vota „Soarele” ar fi replicat: „Domnule primar, votez «Soarele», dar dacă nu ai «Ochi» cum să-l votez pe întuneric?”. în cavalcada electorală produsă, unii țărani făcuseră versuri pe o melodie: „Domnul Groza să trăiască, iar Maniu să omenească”. însă boicotul la adresa țărăniștilor și liberalilor, lansat de propaganda KGB-istă, a influențat parțial electoratul, sătul de suferințele războiului, ale secetei și lipsurilor de tot felul. Din rîndurile electoratului obosit și debusolat s-au găsit suficiente cozi de topor, care sub presiuni și amenințări au votat „Soarele” ce le-au ars mai tîrziu ogoarele. Reforma agrară din 25 martie 1945 fusese un mare șantaj premeditat pentru țărănime, deoarece la scurt timp s-a trecut la sistemul întovărășirilor de tip „TOZ”, după modelul sovietic, dar și la colectivizarea forțată. Din rîndurile liderilor comuniști ai vremii s-au desprins atunci și viitorii „conducători”: Nicolae Ceaușescu și viitoarea consoartă – Elena Petrescu. Legat de acest moment, la 9 ianuarie 1990 un cotidian din județul Olt -„Glasul Adevărului” – relatează despre crima săvîrșită în ziua alegerilor (19 noiembrie 1946) de către candidatul comunist Nicolae Ceaușescu: „… Directorul unei bănci din Slatina, un anume Lupu, venit să voteze împreună cu soția sa, ar fi protestat împotriva unor abateri de la regulamentul electoral. înfuriat, Ceaușescu, ajutat de șoferul său, Anton, și de frizerul Ionescu, l-ar fi înjunghiat pe la spate, crimă încă neconfirmată ulterior”.
în pofida tuturor „ingredientelor electorale” moscovite, electoratul român a acordat majoritatea voturilor PNȚ-ului și PNL-ului, însă intervențiile brutale ale organizatorilor au scos drept cîștigător BPD-ul, ceea ce a reprezentat oficial victoria comunismului în România, care s-a menținut pînă în decembrie 1989, iar anumite sechele comuniste s-au păstrat pînă în prezent. 19 noiembrie 1946 a căzut într-o zi de marți, data fiind aleasă premeditat: la 19 noiembrie 1942 Armata Română suferise, alături de germani, marea înfrîngere de la Stalingrad (azi, Volgograd). în acest fel sovieticii se întrebau: „Ce-ați căutat la Stalingrad?” (Prof. dr. Jean CIUTĂ)rența unui proces de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!