Recurs la istorie

Confuzia… babilonică!

• Modesto da Roma despre pretinsa „Țară a Secuilor”

Misionarul catolic cu numele de mai sus a desfășurat o activitate deosebit de fructuoasă în Principatul Transilvania, între anii 1648-1680. Acesta a fost trimis pe pămîntul românesc al Transilvaniei după ce Fulgentius a fost răpus de ciumă, în anul 1647. Calitatea încredințată de Propaganda Fide a fost cea de „comisar visitator (commissario visitatore)” al custodiei Transilvania. Deoarece anumiți „erudiți” catolici au scris tot felul de neadevăruri cu privire la organizarea acestor instituții, facem precizarea că aceasta a fost întemeiată prin breva papală elaborată în timpul conducerii Sfîntului Scaun de către Urban al VIII-lea și adusă la cunoștința publică la data de 3 februarie 1640. Faptul a fost exprimat prin: „deputamus et constituimus demum… custodian sia erecta”. Românii-plagiatori ai acelor „savanți” au datoria să nu mai scrie despre existența custodiei în secolul al XVI-lea. Pînă la 27 august 1680 – ziua decesului, la Michaza, Modesto da Roma a îndeplinit și alte atribuții prin care a contribuit la răspîndirea și consolidarea catolicismului printre românii din „Țara Secuilor”. Aceștia, ulterior au fost maghiarizați prin impunerea limbii maghiare, iar prin aceasta a fost ușor să li se modifice și conștiința apartenenței etnice la poporul maghiar, pe care o afirmă și astăzi, deși n-au nimic comun cu acesta, în afară de cultivarea neadevărului impus prin violență cîndva.
Misionarul respectiv a arătat „situația mizerabilă în care se află credința noastră catolică în Principatul Transilvania”. Statul respectiv se întindea, în perioada amintită, dincolo de Tisa, deoarece împăratul Ferdinand al III-lea a fost nevoit să accepte cerințele și voința prințului transilvan. Principatul era împărțit în comitate. în fruntea fiecărei unități administrative se afla „un comite suprem”, căruia i se încredințau, spre administrarea și aplicarea justiției, suprafețe întinse de pămînt și locuitorii așezărilor respective.
Autoritatea prințului se exercita și asupra pămîntului populat de români și secui. Teritoriul numit în document „Siculia”, se întindea pe „trei văi (tre valle)”, fiecare dintre acestea avînd o lungime de treizeci de mile, iar lățimea de șase mile. întregul teritoriu cuprindea cele „nouă scaune”. Facem cuvenita precizare că organizarea respectivă era „una românească pînă la începutul secolului al XIII-lea, atunci cînd au fost aduși secuii ca să-i ajute pe românii de la curbura și părțile estice ale Carpaților în luptele cu invadatorii de peste munți și restul Moldovei, așa cum au numit dacii cei viteji pămîntul lor de la Carpați și pînă la Nistru. Autoritatea supremă asupra acestui teritoriu românesc aparținea principelui Transilvaniei, căruia i se atribuise și calitatea de „siculorum comes” – conte al secuilor, numit așa deoarece era ales de nobilimea respectivă. Românii nu puteau să-și păstreze averea și titlurile decît cu condiția părăsirii neamului.
în etapa istorică respectivă principele Transilvaniei era în raporturi de tip feudal cu sultanul statului otoman. înainte de dispariția regatului Ungaria dreptul de a-l alege pe conducătorul statului respectiv aparținea nobilimii din Transilvania – „Partium și Siculia”. Sultanul impunea „în mod arbitrar” pe un nobil transilvan la conducerea statului, pe care îl putea înlocui oricînd. Prințul numea pe unul dintre nobilii locali, căruia îi atribuia titlul de „căpitan suprem”. „Popoarele” îl recunoșteau drept căpetenie delegată de cel ce se bucura de autoritatea supremă în stat. „Populația” – indiferent de etnie, recurgea la autoritatea „căpitanului suprem” numai atunci cînd avea nevoie să i se facă dreptate („in amministrargli la giustizia”).
Multitudinea etnică în secuime este arătată cu claritate oricui poate conclude că „Țara Secuilor” era populată de mai multe etnii, dintre care românii erau cei mai vechi, deoarece erau continuatorii dacilor, de la care păstrau cetatea Covasna și Castrul de la Brețcu, precum și numeroasele toponime provenite din limba acestora, printre care și cel al localității Ghimeș. Nu exista – atunci, și nici mai tîrziu – autonomie culturală și teritorială.
Sub raportul religios, autorul raportului a constatat o totală confuzie, pe care a sintetizat-o cu expresia „Confusione babelica”. „Babilonia” consemnată de „Comisarul vizitator al custodiei Transilvania” era rezultatul politicii expansioniste și de „exterminare a românilor ortodocși din cuprinsul regatului apostolic” Ungaria, gîndită la Sfîntul Scaun și pusă în practică de către regii apostolici și împărații de la Viena. Sultanul de la Poartă, autoconsiderat „stăpînul lumii”, a avut și el contribuția sa în răspîndirea și consolidarea „confuziei generale” de pe spațiul geografic populat de români, ca și în micșorarea numărului oamenilor ce aparțineau acestui neam. Prin crime, s-a realizat expansiunea acestor state.
„Sectele” religioase, constate și prezentate de Modesto da Roma, erau: calvinismul, cu subdiviziunile „puritană și sabatară”; luterană, arienă – oameni „expulzați din Polonia” și „primiți toți în Transilvania”; anabaptistă, mahomedană, mozaică. Cei mai mulți sînt aici românii schismatici”. (Di piu ui sono Vallachi schismatici”). Aceștia constituiau cea mai numeroasă populație pe spațiul geografic de dincolo de Tisa și pînă la Carpații Orientali și cei Meridionali. Politica de exterminare a acestora nu-și atinsese scopurile dorite de cardinalii din „Cetatea Eternă”, cardinalul primat al Ungariei, regii de la Buda, împărații de la Viena, sultanul de la Poartă. „Babilonia” în care ajunsese populația Transilvaniei și dezorientarea generală a acestuia au creat condițiile favorabile răspîndirii „ateismului”. Mulți dintre locuitorii pămîntului sfînt românesc au fost aduși în situația de a nu mai avea încredere în nici o religie („che non credere cos alcuna fede”). Oamenii de acest fel nu erau puțini. Catolicii, după triumful calvinilor, au cunoscut cea mai cumplită persecuție. Slujitorii acestora au fost nevoiți să părăsească Transilvania. Demnitarii au fugit pe teritoriile fostului regat al Ungariei aflat sub stăpînirea împăraților de la Viena. Credincioșii și slujitorii satelor și cei din așezările urbane, părăsiți și lăsați la discreția noilor persecutori, au fost nevoiți să părăsească credința catolică și să accepte „învățătura” lui Calvin, propagată în limba maghiară. Slujitorii catolici au fost nevoiți să procedeze la fel. Raportul respectiv și alte documente arată mulți foști preoți catolici, deveniți pastori calvini, cu soții și copii în casele lor. Așa au procedat și cei ce și-au păstrat credința catolică. Unii dintre aceștia nu se declarau căsătoriți, dar aveau copii cu femeile de această credință. Conviețuirea acestora nu putea evita nașterea unor copii, apreciați nelegitimi. Calvinii au fost preocupați de impunerea, pe calea violenței, a „învățăturii lor” și românilor ortodocși. Mulți dintre aceștia, slujitorii lor au căzut pradă „activității religioase” a păstorilor și prinților transilvani, de religie calvină. Noua religie a impus maghiarizarea multor români din Panonia, Transilvania, Banat, Maramureș, Crișana.
România zilelor noastre este victima preocupărilor unora dintre conducătorii politici care au susținut revoluția din decembrie 1989. Preocuparea acestora – de a nu prezenta adevărul faptelor de atunci, jaful și vînzarea la preț de nimic a bunurilor și valorilor realizate prin munca seculară a poporului român, disprețul total față de intelectualitatea română, de muncitorii și țăranii din această țară -i-au obligat pe mulți dintre aceștia să părăsească pămîntul natal și să-și caute loc de muncă pe alte meleaguri. Nu puțini dintre aceștia îndură înjosirea și exploatarea celor ce posedă puterea economică acolo. în țară, se accentuează tot mai mult discrepanța, segregaționismul și diferențierea dintre cei ce au acaparat puterea politică pentru a o folosi în scopul îmbogățirii. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)cuime este ară

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!