Recurs la istorie

O tristă și umilitoare soartă…

• informațiile oferite de Cazimir Domokos asupra catolicilor din Moldova

Șovinismul și neadevărul propagat de către cel ce n-a fost recunoscut de către autoritățile vaticane „prefect al custodiei Transilvania” au fost extinse și în privința românilor catolici din Moldova, pe care acesta, în documentul întocmit la 23 noiembrie 1665, i-a considerat „unguri”, apreciere cu nimic justificată în afară de scrierea în forme maghiarizate a toponimelor și necunoașterea „limbii ungare” (linguae ungaricae) de către slujitori și cei mai mulți credincioși. Acesta a considerat Moldova ca un stat vecin Transilvaniei, tributar Porții, condus de prinți aleși, populat în totalitate de ortodocși („schismatici”), în afară de „circa 12 parohii naționale și limbă ungară”. Scrisoarea este una tipică celor ce au falsificat adevărul în această privință.
Cele 12 parohii arătate de acest misionar al neadevărului au fost: 1.- Iași („Iassvasar”), oraș de reședință a conducătorului statului, în care catolicii locuiau împreună cu ortodocșii. Aici funcționa parohia condusă de un iezuit polon. Acesta nu știa limba ungară („non habet linguam hungaricam”). Faptul ar fi avut consecințe negative asupra celor ce se rugau lui Dumnezeu; 2.- Despre Cotnari („Kotnar”) a scris situații asemănătoare, deoarece slujitorul era tot un iezuit polon; 3.- Informații identice a oferit și despre Parohia de la Baia („Banija”); 4.- Despre instituția care funcționa la Tg.Neamț („Nemez”) a scris că lipsea parohul; 5.- Aceeași situație a scris și despre cea care ar fi funcționat în orașul Roman („Romanwasar”), considerat „opzidum”; 6.- Autorul n-a avut altă informație despre Parohia din Galați („Galacz oppidum”); 7.- Parohia Trotuș („Tatros”) a fost prezentată într-o situație identică. Cea de a opta parohie catolică, despre care credea că ar fi existat în localitatea „Iacabfalva”, a fost o invenție a raportorului sau a colaboratorului său din Moldova; 9.- în tîrgul de pe Bistrița, Bacău, toponim scris de el în forma „Bacho”, ar fi fost un paroh secular; 10.- Parohia de la Faraoani („Forrofalva”) nu exista în acel an, dar pentru el lipsea slujitorul catolic, deși făcea parte din circumscripția celei de la Bacău; 11.- Parohia Săbăoani („Szabofalva”) nu avea slujitor, deși avea sub autoritatea ei șapte „pămînturi” („terras”). Ultima parohie ar fi avut centrul administrativ în localitatea „Ianosfalva”. Așezarea și parohia au fost inventate de acest propovăduitor al neadevărului imaginat de el și alții ca el.
între hotarele Moldovei se afla și „Tartaria”, în realitate teritoriul românesc de la Marea Neagră, limanul Nistrului, Dunăre și Prut, zonă răpită românilor prin campania sultanului contra lui Petru Rareș, în august-septembrie 1538. în așezarea urbană Ciubărciu („Czoborczogs”), cu șase – șapte sate alăturate, ar fi trăit catolicii unguri, care ar fi vorbit limba maghiară. Nici aceștia n-ar fi avut slujitor de credința lor. Ei ar fi beneficiat, din cînd în cînd, de serviciile lui Andrea Szepzizi, originar din Transilvania. Acesta ar fi botezat și înmormîntat, în urmă cu șase – șapte ani, pe cei ce ar fi avut nevoie de asemenea serviciu. Satele respective nu erau populate de catolici unguri. Documentele interne și cele externe n-au scris despre așa ceva. Deși raportul în cauză a fost consacrat Moldovei, autorul a considerat necesar să precizeze că în Transilvania și în Ungaria se aflau curți ale magnaților și nobililor, dispersate printre eretici, care se extind în districtul „Szylagij, în comitatele Bihor, Satu Mare, Maramureș, Ugocea, et Zemlin”. Toate acestea erau lipsite de slujitori catolici, iar din această cauză nevoile spirituale nu erau satisfăcute. Situația impunea, conform celor scrise de către Domokos, ca Propaganda Fide să destineze un comisar apostolic care să aibă grijă de toate aceste locuri și să organizeze două misiuni în Moldova, una la Ciubărciu, în părțile tătărăști, și alte două în hotarele Ungariei. Pentru aceste părți, a considerat el, sînt necesari patru frați maghiari („nationales”) și alți zece din Italia. între aceștia din urmă ar fi fost binevenit „pater Modestus a Roma”, care străbătuse de curînd spațiile geografice arătate. El a prezentat toate datele asupra acestei părți din Europa ca unul care activa aici de aproape 20 de ani. Calitatea în care a întocmit raportul a fost arătată de el însuși – „privighetor al Custodiei Transilvaniei și colaborator în misiune al părintelui Stephani a Salinis”, întemeietorul prefecturii respective. Rezumatul întocmit la Roma și prezentat cardinalului Alberici, secretarul Propagandei Fide, a specificat: autorul, calitatea acestuia, data întocmirii și zonele la care se referea.
Documentele păstrate în „Fondo da Vienna”, aflat la Propaganda Fide, arată că acest misionar al fost ales „custode legitime” în 4 octombrie 1656, după aproape trei ani de la decesul lui Stephanus a Salinis, care – arăta el Propagandei Fide, l-ar fi hotărît drept urmaș al său, ca și cum acela ar fi avut dreptul să lase moștenitor pe cineva. După cele petrecute în Transilvania, Casimir Domokos a solicitat Propagandei Fide decret de numire în funcția arătată. Sfîntul Scaun și Propaganda Fide n-au dat curs solicitării celui pe care Gheorghe Rakoczi al II-lea l-a numit, în 29 decembrie 1656, „un călugăr stăpînit de invidie și ură”, iar un confrate îl apreciase că manifesta „multe tentative din cauza răutății sale”. Asemenea aprecieri nu puteau fi trecute cu vederea de către cardinalii Propagandei Fide și nici de cei ce lucrau la Sfîntul Scaun. Acestea au fost cauzele pentru care pretinsul „custode al Transilvaniei” n-a primit răspunsul „alb” și nici pe cel „negru” de la autoritățile competente de la Roma, în privința cererii sale.
Interesante și concludente au fost și sînt aprecierile scrise de „ministrul general al ordinului” observanților franciscani reformați, la 12 noiembrie 1660, asupra acestuia și situații create de activitatea lui în Transilvania: „Custodia Transilvaniei de atîta timp se află în discordiile care se petrec aici și au provocat scandalul secolului, desconsiderarea servului lui Dumnezeu prin despărțirea neamurilor de către frații unguri și bosniaci”, care se certau între ei pentru conducerea misiunilor catolice, cu o populație majoritar românească, asupra căreia se exercita teroarea calvină în scopul calvinizării și al maghiarizării prin cele mai teribile mijloace. Românii au datoria să nu uite că asupra strămoșilor lor din inventata „Țară a Secuilor, parte integrantă a fostei Dacii>”, ca și din tot principatul Transilvaniei, părțile unite acestuia, a fost impusă jurisdicția episcopului calvin. Bisericile românești au cunoscut această tristă și umilitoare soartă datorită terorismului politic și religios exercitat de calvini.
Conducătorii UDMR, sub pretextul autonomiei culturale, luptă pentru constituirea, în mijlocul statului român, a unei formațiuni politice maghiare în sopul maghiarizării ultimelor rămășițe românești, nemaghiarizate încă. Trist și rușinos este faptul că parlamentari, cercuri prezidențiale și guvernamentale românești sînt indiferente la asemenea nebunie. Populația românească trebuie să fie conștientă asupra primejdiei reale care o amenință. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA) aflau curți ale magnaților și nobililor, dispersate printre eretici, care se extind în districtul „Sz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!