Recurs la istorie

Administrator

Un patriot însetat de adevăr

• Costache Rosety Tețcanu, revoluționar și unionist de frunte

Revoluționarul de la 1848, marele luptător pentru realizarea unirii Moldovei cu Țara Românească, s-a născut în anul 1814, ca fiu al lui Dumitru Rosety și al Smarandei Rosety născută Krupenky. Tînărul Costache s-a căsătorit pentru a treia oară cu Eufrosina Rosety, după ce mai conviețuise cu Elena Jora și Angelica Moser. Decesul lui Costache Rosety a avut loc la Tețcanii – Bacăului la 26 martie 1879, la orele 4 p.m. Actul care a confirmat evenimentul a fost scris la primăria comunei Tețcani, la 28 martie, orele 11.00. Documentul a precizat că Eufrosina Rosety era „încetată din viață”. Cea de a doua soție a fost de origine austriacă. Aceasta n-a influențat activitatea omului politic de la Tețcani. El a fost un mare admirator al culturii și civilizației franceze. La Tețcani, acesta organizase o cameră specială, în care așezase rafturile făcute din lemnul pădurilor sale pentru păstrarea cărților, în majoritate cumpărate de la Paris. Astfel, Tețcanii – sat situat pe partea dreaptă a cursului Tazlăului Mare, a devenit centrul în care a fost organizată o vestită și importantă bibliotecă particulară. Din nefericire, după mai multe zeci de ani ocupația sovietică și activitatea unui iresponsabil prosovietic, numit Labă, au făcut să dispară toată această importantă bibliotecă, studiată de marele om politic, patriot și revoluționar devotat progresului neamului său.
Pregătirea profesională, cea juridică în mod special, a permis ca tînărul Costache Rosety să ocupe, în a doua jumătate a anului 1845, funcția de președinte al Tribunalului ținutului Bacău. A îndeplinit toată această obligație pînă către finele anului 1846.
Pasiunea pentru cultura franceză l-a determinat să permită fiicei sale Angelica, născută de Angelica Moser, să studieze în Orașul Luminilor. Capitala Franței a fascinat-o pe tînăra româncă, atrasă de cultură.
Perioada în care tînărul proprietar al Tețcanilor a îndeplinit obligațiile de președinte al instanței de judecată, aflată în Bacău, i-a permis să cunoască înaltul grad de înșelare și exploatare a locuitorilor satelor moldovenești, și în special în cele aflate pe cursul Siretului mijlociu, al Bistriței inferioare, pe văile Tazlăului, Trotușului, Cașinului, Oituzului și în zona deluroasă de la est de Siret. Neputința de a face dreptatea – pe care o dorea să o vadă aplicată și în folosul țăranilor obijduiți și epuizați de aplicarea exagerată a boierului – l-a determinat să accepte colaborarea cu cercurile revoluționare din Moldova, care au pregătit acțiunile de luptă împotriva vechilor stări politice de la Iași, în zilele lui martie 1848.
Aceste acțiuni ale lui Costache Rosety au cauzat punerea lui sub supravegherea și urmărirea autorităților statului, conduse de Mihai Sturdza, domnul țării. Rosety, simțind primejdia, a părăsit Tețcanii și s-a dus la conacul și proprietatea soției sale, situate pe Zeletin, la Dămăcușa. Ispravnicul ținutului Tecuci și cei obligați să-i urmărească activitatea l-au găsit și acolo, l-au arestat și l-au torturat. în scopul aplicării măsurilor punitive și maltratărilor, cei în cauză l-au tîrît în satul vecin, Căbești, ținutul Tutova, unde l-au reținut cîteva zile.
Arestarea și torturarea pornită de M. Sturdza contra proprietarilor Tețcanilor nu l-au impresionat pe acesta. El a răspuns acestor fapte prin Actul unic în statul moldav al anului 1848: eliberarea și împroprietărirea sătenilor aflați pe cuprinsul moșiei sale de pe Tazlău. Actul revoluționar săvîrșit de acest boier luminat și progresist se află la Arhivele Naționale Bacău, fondul Tribunalul județului Bacău. Noi l-am transcris și l-am adus la cunoștința opiniei publice prin intermediul revistelor băcăuane „Ateneu” și „Carpica”.
Discuțiile și dezbaterile purtate în Moldova postrevoluționară în privința „dezrobirii țiganilor” au fost de bun augur pentru proprietarul de la Tețcani. Și în această privință Costache Rosety a avut inițiativa. La 20 noiembrie 1855, acesta a anunțat visteria Moldovei că i-a eliberat din robie pe cei 34 „țigani” pe care îi avea în asemenea situație. Gestul lui Tețcanu a fost salutat și remarcat de către Mihail Kogălniceanu în publicația „Steaua Dunării”. Faptele lui Tețcanu au urmat după cele ale proprietarului de la Mircești, poetul și scriitorul Vasile Alecsandri, născut la Bacău. Acesta îi eliberase pe „țigani” la 1 iulie 1855. Eufrosina Rosety, soția lui Costache, aflată la Paris, s-a bucurat de fapta bună a celui rămas acasă.
în anul 1848 Costache Rosety a pus bazele uneia dintre primele școli sătești din ținutul Bacău. Instituția organizată de acesta a avut un caracter public. El l-a rugat pe învățătorul Ion Popovici, originar din „cealaltă Românie de dincolo de Milcov”, căruia i-a plătit 400 de franci anual, drept leafă pentru munca depusă cu copiii locuitorilor din Tețcani și așezările învecinate. Proprietarul a pus la dispoziția instituției publice încăperile, lemnele și alte bunuri necesare funcționării acesteia. Sătenii au dat, bucuroși, curs inițiativei proprietarului și și-au trimis copiiii să învețe carte. La început erau prezenți la școală 10 elevi, iar după aceasta numărul discipolilor a ajuns la 24. Dascălul I. Popovici a părăsit școala și satul Tețcani. Proprietarul nu s-a simțit înjosit să lucreze ca învățător al elevilor de aici. în timpul în care era plecat, contabilul proprietății desfășura activitate didactică. în asemenea condiții a funcționat școala de la Tețcani în anii 1848, 1849, 1850. în anii ce au urmat, activitatea instituției de învățămînt a fost suspendată. De-abia în anul înfăptuirii unirii Moldovei cu Țara Românească, cursurile școlii din Tețcani au fost reluate. De atunci și pînă astăzi, aceasta funcționează fără întrerupere și cu rezultate bune. în anul 1899, la Școala primară din Tețcani a fost inaugurată biblioteca, aceasta fiind pusă la dispoziția elevilor și a părinților acestora. Procesul-verbal încheiat atunci are data de 24 ianuarie 1899. Programul artistic al manifestărilor ocazionate de eveniment a fost adecvat. Au fost onorați astfel eroii Unirii.
în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, al căimăcămiei lui Teodor Balș și al celei conduse de Nicolae Vogoride, Costache Rosety a depus cele mai deosebite eforturi pentru realizarea dezideratului multisecular al tuturor românilor, unirea într-un singur stat. în acele condiții vitrege, el a încercat să publice o broșură prin intermediul căreia a vrut să aducă la cunoștința opiniei publice gîndurile, ideile și preocupările sale în privința unirii neamurilor din toate ținuturile românești istorice, mulțumindu-se pentru început cu unirea dintre Moldova și Țara Românească. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)-a dus la conacul și propriet

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.