Recurs la istorie

Un răspuns papal demn și corect

* Papa Pius al VI-lea despre românii catolici din Moldova (5)

La 6 octombrie 1787 a plecat din Alba Iulia, al cărui toponim a fost scris Alba Carolina – conform practicilor nobilimii maghiare, „Andreea Dudossi, călugăr al ordinului Sfântul Paul eremitul”, către Roma. Acesta ducea cu sine scrisoarea adresată Papei Pius al VI-lea de către Ignatius – conte de Batthyanny, episcopul Transilvaniei. Documentul cuprinde revendicările episcopului cu privire la „credincioșii maghiari” care ar fi populat Moldova, Basarabia și Crimeea. Aceștia nu mai vorbeau limba maghiară, deoarece se foloseau bine de cea română („guam valahicae bene gnarisint”). Situația s-ar fi datorat „păcatelor” Sfântului Scaun, care trimitea în teritoriile respective numai misionari ce foloseau, în practicarea cultului catolic, numai limba română, deoarece toți o ignorau pe cea maghiară („Linguam autem hungaricam ad unum ignorant omnes”). Acești misionari italieni învățau mai ușor româna deoarece avea afinități cu limba lor maternă („unde evenit quod ipsa valachiea tam parum valeant, apparenti enim, quadrum cum italica lingua affinitate”). Nedreptatea pe care ar fi săvîrșit-o misionarii ar fi supărat pînă la revoltă și lacrimi enoriașii parohiilor catolice, care ar fi populat așezări întregi pe spațiul extins dintre Carpați și Crimeea („…multa sunt familiae, quin loca integra occupant hungari, sicut patrii idiomatis tenacissimi, ita valachii imperii”).
Situația geografică în care erau nevoiți să trăiască acești catolici din cauza prezenței unei numeroase populații de ortodocși ar fi periclitat continuitatea acestora, fapte care nu s-au petrecut de-a lungul atîtor secole de conviețuire românească, ortodoxo-catolică. Cuprins de milă și supărat că misionarii italieni și credincioșii români nu învățau limba maghiară și refuzau serviciile divine într-o asemenea limbă, contele Batthyany – episcop de Alba Iulia, a solicitat Sfântului Scaun să li se acorde numai lui și urmașilor săi dreptul de a selecta și trimite misionari maghiari în Moldova, Basarabia și restul teritoriului, pînă în Crimeea („Liceat mihi jam, Beatissime Pater, radicem tantorum malorum libera voce proferre, et medelam, quam illorum gravitas exposcit, supplicidepromere prece”). Scopul acțiunii sale ar fi fost îndepărtarea răului care, de fapt, nu exista. Sub această formă înțelegea episcopul de Alba Iulia să ajute punerea în practică a vechilor planuri de expansiune austriacă la estul Carpaților și pînă în Crimeea, elaborate de împăratul Leopold I și nunțiul apostolic Buonvisi încă de la finele secolului al XVII-lea.
Contele de Batthyany era adeptul unui război de cotropire, deși obligația lui sacerdotală ar fi trebuit să fie permanent potrivnică faptelor criminale. Cuvintele notate de el în scrisoarea adresată Sfântului Scaun cuprinde și exprimarea dezideratului războinic deoarece existau și expresiile: „…speramus enim flammam belli, quae nunc eruipit” (sperăm ca flacăra războiului, care va izbucni curând, să ajute la realizarea planurilor sale incorecte și lipsite de demnitate).
Pius al VI-lea, conducătorul lumii catolice între anii 1775 – 1799, s-a convins repede și cu ușurință de gîndurile și preocupările funeste ale episcopului Transilvaniei, care în realitate erau căzute sub controlul politicii agresive imperiale, a diplomaților și generalilor respectivi. Papa, surprins și supărat de neadevărurile scrise de episcopul statornicit la Alba Iulia, ca și de ideile sale care nu aveau nimic comun cu demnitatea și rangul acordat, a adoptat două măsuri esențiale, și anume: prima – a obligat Congregația Propaganda Fide să cerceteze toate documentele existente la arhiva respectivă, iar pe baza informațiilor rezultate să fie întocmit un proiect de brevă pe care să o trimită episcopului; a doua – s-a referit la activitatea prefectului misiunilor franciscane din Moldova, Fedele Rocchi, urmașul lui Mauro. Probabil că Propaganda Fide, prin cardinalul Borgia, aflase anterior despre planurile cardinalului primat al Ungariei și episcopului de Alba Iulia și trimisese anterior o dispoziție prefectului Rocchi, aflat la Iași. Acesta, după 15 septembrie 1787, data la care primise ordinul de la Propaganda Fide, a călătorit prin toate așezările populate de românii catolici din Moldova, miruind pe fiecare enoriaș în parte. Călătoria a durat 45 de zile, de-a lungul căreia prelatul a îndurat frigul zonelor muntoase, ploile și viiturile apelor învolburate, dar a discutat cu credincioșii săi problema limbii în care să fie exercitate serviciile divine. Numai abordarea problemei folosirii limbii maghiare a provocat nemulțumirea și izbucnirea mîniei românilor catolici prezenți în așezările rurale și urbane moldovenești. Rezistența acestor români a fost sintetizată de Fedele Rocchi prin cuvintele raportate de el Propagandei Fide și secretarului de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Antonelli: „…la necesitatea folosirii limbii ungare, mi s-a răspuns că misionarii sunt trimiși în Moldova, nu în Ungaria. Aici este sacrul adevăr că misiunea numără puțini unguri („alla necessita della lingua ungara, mi vie riposta, ehe sono mandati in Moldavia, non in Ungheria. Eppure e sacrosanta verita, che la missione conta di men’ ungari”). (prof. dr. Dumitru Zaharia)i, ita valachii imperii”).
Situația geografică în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!