Recurs la istorie

Pontiful Romei recunoaște „nația românilor”

* Document papal din anul 1234 despre românii catolici din Moldova

în politica sa expansionistă către răsăritul Europei, statul pontifical s-a folosit de mai mulți conducători ai regatelor și imperiilor europene. în această mare acțiune a fost antrenat și regele Ungariei – Andrei al II-lea, vasal al suveranului pontif, ca și fiul acestuia – Bela, urmașul său la tron, cunoscut ca al IV-lea rege care a purtat acest nume. Așa-zisa expediție pentru creștinarea cumanilor a fost un pretext pentru regalitatea maghiară de a se lăuda în fața Sfîntului Scaun cu pretinsa creștinare a populației cumane rătăcitoare în stepele care se întindeau de la Nistru și pînă departe peste Volga. O asemenea operă nu s-a putut realiza printr-o expediție simplă, la care ar fi participat numeroase fețe bisericești și politice din regat și voevodatul Transilvaniei.
Breva papală din anul 1227 l-a numit pe arhiepiscopul de Strigoniu ca legat papal pentru țara cumanilor și a brodnicilor („terra illa vicina”) „… avînd delegația noastră de a predica în numele nostru, de a boteza, de a clădi biserici, de a numi preoți și chiar de a face episcopi și în genere tot ce privește cultul și lățirea bisericii”. Această scrisoare a lui Grigore al IX-lea a fost determinată de una a lui Andrei al II-lea, prin care comunicase sosirea la el a mai multor nobili cumani conduși de căpetenia lor, Bortz, „ca să primească credința creștină, că te-au rugat să te duci la ei să le arăți calea vieții”.
Un asemenea fapt nu este exclus a se fi petrecut, deoarece cumanii au trăit drama popoarelor răsăritene de după victoria tătarilor de la Calca, unde au fost măcelărite oștirile Kievului, iar rușii „erau omorîți de cumani, ca să le ia caii și îmbrăcămintea”.
Triburile rătăcitoare ale cumanilor își căutau salvarea în altă parte a lumii, de teama altei invazii mongole. Teama căpeteniilor acestora era provocată și de rolul avut în înfrîngerea de la Calca, fiind „vinovați de acest război și de acest dezastru”.
In aceste condiții, conducătorii cumanilor erau nevoiți să promită multe și să facă puține. Andrei, dornic de lauda papală, l-a trimis la Roma pe arhidiaconul de Zala, prin care a transmis veștile privitoare la cumani și speranța convertirii brodnicilor („de cuius gentis conversione speratur”). Deci, era speranța convertirii lor.
Problema a fost reluată de către Sfîntul Scaun în anul 1231, cînd același papa l-a felicitat pe Robert – arhiepiscopul de Strigoniu – pentru faptele sale în privința cumanilor, aprobate de el în anul 1227. Concordanța expresiilor celor două documente convinge asupra reluării ideilor din 1227. De această dată a fost prezentă ideea stabilirii în spațiu a cumanilor și brodnicilor în afara granițelor regatului ungar prin ceea ce documentul a precizat „provinciis sibi vicinis”. Rezultă cu precizie că aceștia erau în afara regatului.
In cea de a treia brevă, elaborată la Perugia în calenda a XVIII-a a lunii decembrie din anul al VIII-lea de pontificat – 14 noiembrie 1234, papa, după o informare mai amplă asupra stărilor reale de la răsăritul Carpaților, a devenit categoric, atitudine firească deoarece s-a văzut înșelat de regele Ungariei și de căpeteniile bisericești din regat. El nu a putut trece la desființarea Episcopiei cumanilor, dar a scris că în această eparhie nu trăia neamul respectiv, ci doar românii. Expresia papală a fost aceasta: „sicut accepimus, quidam populi, qui Walati vocantur existund” („ni se spune că în Episcopia cumanilor se găsesc niște popoare care se numesc români”), iar ungurii și teutonii, nu maghiarii, din cuprinsul statului Ungaria, care ajungeau în părțile răsăritene ale Carpaților erau asimilați de acești români ortodocși, care aveau organizate mai multe episcopate de acest fel. Expresia papală scrisă în documentul păstrat în Arhivele Vaticane este aceasta: „quasi populus unus faceti cum eisdem Walachis” („se contopesc cu aceiași valahi într-un singur popor”).
Pentru a evita pericolul exercitării slujbelor sacramentale de către episcopii ortodocși și pierderea credincioșilor săi, pontiful Romei i-a făcut cunoscut regelui Andrei al II-lea, fiului acestuia și arhiepiscopului de Strigoniu să ia măsurile necesare opririi exercitării acțiunilor „episcopilor acelei națiuni”. Rermarcăm și subliniem aprecierea papală în privința românilor – „o națiune”.
In finalul celebrei sale scrisori, pontiful Romei s-a referit la românii catolici trăitori la vestul și estul Carpaților Orientali, pentru care a solicitat să fie numit un vicar al episcopului cumanilor, demnitar cu atribuțiii precise pentru românii de credință catolică, spre a-i putea păstra sub autoritatea și supunereaa sa. Pontiful Romei a reamintit jurămîntul depus de vasalul său și urmașul acestuia în fața Sfîntului Scaun, de a-i ține sub ascultarea Bisericii catolice pe toți supușii din aceste părți ale Europei, în care au fost incluși și românii.
Rezultă foarte clar, din documentele elaborate de Sfîntul Scaun condus de papa Grigore al IX-lea, existența românilor catolici, atît la răsăritul, cît și la apusul Carpaților Orientali, iar scrisoarea lui Bela al IV-lea, elaborată în anul 1254, i-a inclus pe cumani în rîndul „diferitelor popoare necredincioase”. Mai mult, încă, același rege i-a făcut cunoscut papei Inocențiu al IV-lea că l-a căsătorit pe fiul său cel mai mare cu o cumancă, după ce-l primise în țara sa pe acel neam instabil și rătăcitor, pentru a putea „să-i aducem la legea botezului”.
Documentele regelui Ungariei dau dreptul la multe incertitudini asupra existenței Episcopiei catolice a cumanilor, mai ales că arheologii, în ciuda eforturilor depuse, nu au reușit să descopere vestigiile catedralei și palatelor episcopale pretins a fi construite la estul Carpaților. Brevele papale lasă și ele suficiente îndoieli. Cea din 14 noiembrie 1234 a scris în mod categoric despre românii ortodocși și catolici capabili să-i asimileze pe negustorii germani și unguri care se stabileau în zonele amintite, iar acest fapt este esențial.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA privitoare la cumani și speranța convertirii brod

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!