Recurs la istorie

Muncă și probitate

Dacă am încerca să selectăm și să comentăm unele fragmente din conținutul unor Mesaje, Cuvîntări, Toasturi, Adrese putem ușor observa dăruirea de sine a domnitorului-rege Carol I, lealitatea manifestată, încrederea în virtuțile poporului român, ale armatei, bisericii, școlilor de toate gradele și instituțiilor din structura societății românești. Surprinde plăcut, în mod deosebit, omniprezența domnului-rege în diferitele sale ipostaze. Așa bunăoară, la prezentarea scrisorilor de acreditare, la 25 martie 1871, a consulului Statelor Unite Americane – Peixato, domnitorul Carol I relevă faptul că „doresc ca relațiuni pe cît se poate mai întinse să se formeze între ambele țări, din care pentru România nu poate rezulta decît cel mai mare folos”. Din Mesajul la deschiderea Corpurilor Legiuitoare din 3/15 ianuarie 1868, adresîndu-se senatorilor și deputaților cu privire la sumele alocate instrucțiunii publice, domnitorul Carol I apreciază că acestea, oricît de mari ar fi, „sînt cheltuielile cele mai producătoare ce face un stat”. într-un alt Mesaj din 15/27 noiembrie același an (1868) subliniază necesitatea construirii de căi ferate, șosele și poduri pentru dezvoltarea infrastructurii din economia națională: „Terasamentele de la Suceava la Iași și Roman, de la Galați spre Roman și de la București spre Ploiești se lucrează cu mare activitate”, arăta domnitorul. în concluziile Mesajului din 15/27 noiembrie 1869, Carol I se referea la ordinea interioară prin asigurarea consolidării Dinastiei, reliefînd faptul că „Europa ne poartă astăzi un viu interes; să ne unim, dar, cu toții spre a dovedi că sîntem un popor demn de această bunăvoință (…); să înlăturăm luptele de partid și să ne pătrundem de spiritul strămoșilor noștri, care au fost strîns uniți în cugetare și voință”. O similitudine mai adevărată cu situația zilelor noastre nici că se putea, avînd atîtea de învățat din gîndirea celui ce a fost denigrat și hulit timp de o jumătate de veac de către fostul regim comunist și chiar de către unii din „aleșii” post-decembriști. Adresîndu-se, la 14/26 decembrie 1869, profesorilor Universității bucureștene cu ocazia inaugurării Facultății de Medicină, elogiind templul de lumină și știință, Carol I sublinia faptul că „prin știință și lumină putem numai întări prezentul și prepara solid bazele unui viitor prosper”. Puterea unui stat modern se măsoară mai ales după gradul culturii sale intelectuale”
Cu ocazia hramului celebrat la Sfînta Mitropolie a Capitalei (Sf. âmpărați Constantin și Elena), mărturisirea mitropolitului – primat că „nu simt mai sinceră și vie dorința decît a vedea Biserica Română tare – independentă-autonomă și înconjurată de un prestigiu crescînd”. Domnitorul Carol I era interesat, deopotrivă, și de starea dezvoltării localităților românești din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail) după unirea acestora la patria-mamă în urma Congresului de la Paris din 1856. La 20 octombrie 1873 Carol I vizita Ismailul și în Cuvîntul său adresa urarea ca „prin dezvoltarea agriculturii și comerțului acest port să se ridice și să prospere”. Astăzi, ne confruntăm cu starea tensionată generată de ucraineni privind canalul Bâstroe, platoul continental din jurul Insulei Șerpilor, pe care în 1948 Ana Pauker a cedat-o Uniunii Sovietice pe baza unui simplu proces-verbal!
La 1 iulie 1876, cu ocazia serbărilor de sfîrșit de an școlar, Carol I ura ca „silințele corpului profesoral să fie încununate de un deplin succes, asigurînd astfel tăria și prosperitatea scumpei noastre țări”.
Răspunzînd felicitărilor delegației Senatului condusă de vicepreședintele acestuia – D. Brătianu, la 10 mai 1877 fiind în prima zi a declarării independenței naționale a României, Carol I semnalează, într-un deplin spirit patriotic, faptul că „românii datoresc conservarea lor mai ales unor virtuți caracteristice, aceea de a fi strîns uniți în ora pericolului, de a nu avea decît un cuget, decît o inimă, decît o voință cînd se atinge de binele comun, de interesele Patriei, iar răspunzînd Delegațiunii Adunării Deputaților condusă de C.A. Rosetti – președintele Camerei, în aceeași zi domnul reafirma adeziunea totală la țara adoptivă, precizînd: „Și astăzi, ca și la 10 mai 1866, nu mă căiesc nici că Mi-am lăsat familia, nici că M-am despărțit de țara nașterii Mele. Nu, d-lor Deputați, nu Mă căiesc că mi-am făcut din România țara Mea, că Mi-am făcut din națiunea română, însăși familia Mea”.
Colindînd localitățile țării (ca în zilele noastre, politicienii, în precampaniile electorale), domnitorul Carol I – aflat în preajma momentului de a fi devenit rege, la 16/28 octombrie 1880 se afla la Divizia IV din orașul Roman. închinînd un Toast în onorul Diviziei IV, care prin vitejia sa a înscris paginile cele mai frumoase din gloriosul război de la1877-1878, Carol I a reiterat reputațiunea armatei noastre „convins că și în viitor această Diviziune IV va păstra neatins renumele cîștigat în bătălia pentru Grivița și Rahova, amintind memoria eroilor căzuți pentru independența României. în răspunsul dat ministrului de Război, generalului Slăniceanu, la 17/28 martie 1881 și mulțumind făuritorilor independenței și Regatului constituit, Maestatea Sa Regele Carol I lansează paradigma mărețelor acte înfăptuite: „Mărețele acte pe care le-a proclamat națiunea, virtutea și devotamentul oștirii le-au pregătit și înlesnit cu generosul sînge cu care a stropit edificiul politic al României, a încolțit sămînța măririi noastre, a răsărit neatîrnarea, a înființat Regatul României”. La 5/17 iunie 1883, la Iași, cu prilejul inaugurării Stauei lui Ștefan cel Mare și Sfînt, regele Carol I sublinia, printre altele: ” Patru sute de ani au trecut, numele și faptele lui Ștefan însă nu au pierit. Ca o stea strălucitoare, Ștefan ne-a condus prin primejdiile, care deseori au amenințat țările surori… Privim dar cu dragoste și admirațiune pe eroul Moldovei, care este fala și podoaba românilor și care împreună cu Mihai Viteazul a întemeiat renumele armelor noastre redeșteptat pe cîmpiile din Bulgaria”.
Punînd accent major pe sintagma „muncă și probitate”, regele Carol I le-a ridicat pe amîndouă – așa cum spune și academicianul Constantin C. Giurescu, îngrijitorul operei citate – la rangul de principii normative în viață. Munca constituia pentru Carol I rațiunea însăși a existenței și frumuseței ei”, ceea ce rostea și la o serbare școlară în 1876, afirmînd că „Omul se onorează numai prin muncă, prin probitate, prin iubirea de Dumnezeu și de patrie (subl.ns.) Regina Maria, soția urmașului la tron și întregitorul de țară – Ferdinand I – l-a prezentat pe Carol I „ca pe un om în ochii căruia << orice nu era muncă era de prisos, nevrednic și aproape fără înțeles>>”. Cîți dintre concitadinii noștri ar trebui astăzi să-și însușească acest precept istoric al marelui înaintaș, care a fost domnul – rege Carol !?
Și urmașul, poate mai puțin elogiat pentru faptele sale, regele Carol al II-lea, a oferit la Centenarul nașterii lui Carol I (20 aprilie 1939), prin pana folosită cu acribie a reputatului om de știință Constantin C.Giurescu, volumul citat „Cuvîntările regelui Carol I”, spre pilda și recunoștința urmașilor.

Prof.dr.Jean CIUTĂ de sfîrșit de an școlar, Carol I ur

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!