Recurs la istorie

Demnitate și mîndrie națională

* Moștenirea culturală de la strămoși impune organizarea unui muzeu al satului, nu demolarea clădirii în care a funcționat școala

Locuitorii satului Faraoani sînt, cu siguranță, unii dintre cei mai vechi și constanți din Moldova, care și-au păstrat cu consecvență și chiar cu multă îndărătnicie tradițiile, obiceiurile, cultul muncii ogorului, practicarea meșteșugurilor, modul de viață sănătos și practic, confecționarea bunurilor necesare în gospodărie, practica construirii caselor, organizarea așezării, dragostea față de pămîntul natal, îmbrăcămintea tradițională, conștiința și limba românească.
O costumație și o pieptănătură specifică feminină s-a păstrat în acest sat. âmbrăcămintea femeilor tinere și bătrîne, a fetelor din Faraoani a avut și are un farmec aparte; cine dorește să se convingă de acest lucru n-are decît să se deplaseze, într-o zi de sărbătoare, la biserica de aici, construită de-a lungul unei perioade îndelungate de timp, și se va convinge cu ușurință asupra adevărului. Pentru a demonstra adevărul, noi am căutat și am solicitat de la păstrătorii comorilor fotografice din Faraoani un set de fotografii care reflectă activitatea cea mai diversă a oamenilor de aici pe o perioadă de aproximativ un secol. Costumația și încălțămintea purtată arată oricui capacitatea creatoare a lucrătoarei costumelor naționale specifice românilor din zonă. Pieptănătura unică și podoaba așezată pe capul uneia dintre tinerele fotografiate este o moștenire de la strămoșii daci. Este absolut firesc ca moștenirea dacă să nu fi rămas la stadiul primului secol al erei creștine. Ca orice fenomen natural, economic, social, etnografic, religios, portul popular românesc, fie el purtat de ortodox sau de catolic, a evoluat, n-a rămas static. Dezvoltarea acestui port s-a produs în funcție de dorința și capacitatea creatorului, de calitățile materialului folosit oferit de tehnica timpului și de posibilitățile vopsirii acestuia. Gustul artistic și puterea de a realiza esteticul și-au spus cuvîntul. Fiecare creator și-a demonstrat măiestria. Acesta este motivul diferențierii de la un costum național la altul. Confecționarea și mai ales cusătura artistică a acestuia nu a fost și nu este o industrie, ci o creație aparte. în fiecare costum național este însumată o măiestrie deosebită, o artă. Cu toate aceste deosebiri, fondul strămoșesc a fost păstrat, îmbogățit și dezvoltat de fiecare artist în parte. Creatorul și purtătorul acestui costum național românesc a fost și este un mare artist anonim în cele mai multe cazuri, sau cunoscut în mediul sătesc respectiv. Unul și același artist n-a creat și nu creează două costume identice, datorită respectului față de personalitatea sa. Varietatea în arta populară a reprezentat secretul progresului ei, ca și a frumuseței ei și plăcerii de a o admira.
Pe noi ne-a desfătat frumusețea costumului național românesc purtat cu mîndrie, onestitate și respect de oamenii Faraoanilor. Cu toate aceste dovezi incontestabile asupra acestui fenomen de masă în lumea românilor catolicilor din Moldova, se găsesc unii pretinși cercetători, prefăcuți a fi de origine maghiară, de talia lui Hegyeli Attila, care se străduiesc să semene discordie și zîzanie și în această privință. Iată ce a îndrăznit să scrie acest cercetător nepriceput în arta populară românească: „…portul popular s-a format și s-a răspîndit fără să țină cont de frontierele etnice actuale sau mai vechi. Portul popular ceangăiesc se aseamănă cu cel românesc și cu alte porturi populare din estul Europei. Dacă ornamentația portului diferă de la sat la sat, totuși catrința, bârnețul, traista și alte elemente ale costumului popular le găsim și la alte popoare est-europene în diferite epoci istorice. Portul popular din România, Ucraina, Bulgaria a păstrat mai bine elementele vechiului port est-european”. Dar autorul nu a explicat fenomenul.
Pretinsul port „ceangăiesc” este pur românesc. El nu are nimic străin în el, așa cum nici oamenii care-l poartă n-au nimic străin în concepțiile și sufletul lor. Oamenii Faraoanilor au respins întotdeauna elementele străine venite pentru a profita de munca lor, ca și pe cei ce se străduiau să-i abată de la convingerile lor, sau pe făptașii de lucruri rele. Așa au procedat cu pastorii calvini atunci cînd majoritatea lor erau ortodocși. Nu le ofereau nimic de mîncare și băut, iar aceștia au fost nevoiți să părăsească satul. într-o manieră identică au procedat locuitorii satului Faraoani în 26 decembrie 1925, atunci cînd slujitorul catolic a refuzat să prezinte darea de seamă asupra cheltuielilor făcute din sumele de bani adunate de la ei pentru construcția actualului sediu al bisericii. Adunarea obștească i-a cerut plecarea de la altar. întîrzierea acestuia i-a obligat pe oameni să-l ia de braț și să-l conducă pînă la marginea satului. Comportament demn și corect, de care politicienii trebuie să ia act. Locuitorii satului Faraoani, ca și cei ai majorității așezărilor rurale și urbane din România sînt oameni de o mare corectitudine și demnitate. Ei păstrează în casele lor valori inestimabile privind trecutul lor, al așezării. Toate fac parte din tezaurul cultural al națiunii române. Valorile trebuie păstrate și valorificate pentru formarea și dezvoltarea acelei firești mîndrii naționale românești, nerespectată și călcată în picioare de gloata de pretinși politicieni de după 1989. Pentru aceasta este nevoie de un muzeu sătesc la Faraoani, în localul fostei școli construită pe terenul donat de D. Paulopulo prin actul autentificat de Tribunalul județului Bacău sub numărul 247/vol. I, transcris la numărul 1160 în data de 9 martie 1909, în scopul utilității publice, nu în interese particulare. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ferit de tehnica timpului și de posibilitățile vopsirii acestuia. Gustul artistic și puterea de a realiza esteticul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!