Recurs la istorie

Document fundamental

• Un raport al protopopului de Bacău

înainte de 8 aprilie 1857 conducătorul cultului ortodox din județul Bacău a întocmit un raport asupra stării de spirit a credincioșilor săi, care reprezentau majoritatea locuitorilor acestei unități administrative românești. „Aici în Bacău, scria el, ca și în întreg județul, spiritele sînt foarte nemulțumite de dispozițiunile fermanului publicat în «Gazeta». Toată lumea așteaptă momentul pentru a protesta în contra mai multor articole. De altfel, pot să vă asigur că partidul care predomnește în județ și aceste trei pătrare din populațiune sînt aderenți ai Unirii Pincipatelor, cu un principe ereditar, și notați bine că acest partid este compus de tot ce este mai însemnat din boierime. Nu sînt decît cîțiva impiegați și cîțiva măgulitori, încă excepțiune la regula generală, cari se țin la o parte, așteptînd ultimul cuvînt. Despre separatism nu se mai vorbește, căci chiar acei cari, în vara trecută, erau în contra Unirei, astăzi s-au declarat deschis în favoarea Unirei Principatelor. Și corpul negustorilor sînt hotărîți a adera la tot ce va decide boierimea. în cît privește poporul, nu vă pot da o idee adevărată de opiniunile sale, căci pînă la ceasul acesta unioniștii s-au abținut de orice propagandă în clasele inferioare”. Adevărul a fost acela că s-a interzis propaganda lor.
Locțiitorul episcopului de Roman, Nectarie Hermeziu, a găsit de cuviință să solicite ministrului de interne al Moldovei, Costin Catargiu, omul lui Vogoride, sprijinul necesar pentru a-l determina pe cel ce avea responsabilitatea cultului ortodox în Târgul Bacău și județul respectiv să nu mai întocmească asemenea documente.
Demnitarul de la Roman era profund nemulțumit de activitatea responsabilului de la Bacău și ceruse îndepărtarea acestuia din funcția de protopop. Conducătorul de la Culte n-a fost de acord. Nemulțumit de eșecul acțiunii sale, locțiitorul episcopului i-a relatat lui Costin Catargiu: „Directorul meu actual îmi este o mare piedică în chestiunea prezentă”. Cînd am fost ultima dată la Iași, rugam pe domnul ministru de culte să mi-l scoată, și înmânasem o notiță despre toate pretextele cari ar putea motiva destituțiunea sa, sunt destule la număr. Vă rog dar scăpați-mă de acest intrigant, care profită de pozițiunea sa de secretar al meu pentru a cunoaște fiecare pas al meu”.
Caimacamul Vogoride, în urma primirii raportului ministrului său de interne a adresat o corespondență Mitropoliei Moldovei, condusă de Sofronie Miclescu, în care a precizat: „O așa purtare din partea numiților, pe care unii răuvoitori nu lipsesc a o declara ca încuviințată de înalt Prea Sfinția Voastră, mă îndeamnă, ca șef al statului, ce sunt dator a priveghia pentru buna stare și liniște a poporului, a vă pofti să binevoiți grabnic a lua măsurile ce veți socoti mai potrivite pentru mărginirea clerului în deobște de la orice manifestații fără pildă până astăzi și cu totul nepotrivite, pe cât tagmei bisericești, pe atâta și în contra legilor”. Răspunsul dat de instituția supremă a Bisericii Ortodoxe a Moldovei a evidențiat că preoții au mers și i-au hirotonisit pe comisarii veniți în numele puterilor Europei „pentru ducerea la îndeplinire a hotărîrilor adoptate la Paris, în vederea îmbunătățirii soartei clerului și a poporului”.
în alte documente, Sofronie Miclescu a apreciat că activitatea ordonată de caimacamul Moldovei „era una de înlocuire a celor destituiți prin oameni compromiși, de la care nu se cere decât promisiunea de a lucra în contra Unirei”. Asemenea oameni i-au slujit pe Vogoride, otomani, austrieci, antiunioniști.
Documentele prezentate în forma lor rezumativă conving, prin conținutul lor, rolul deosebit de important jucat de clerul ortodox în realizarea marelui act de unitate politică a românilor, înfăptuit la 24 ianuarie 1859. Românii catolici din Moldova, care la mijlocul secolului al XVII-lea trăiau în circa o mie de familii și formau o comunitate românească de aproximativ cinci mii de persoane, răspîndite pe spațiul geografic dintre Adjud-Cotnari, extinsă pe cursul Siretului și afluenților acestuia, pe Jijia și Bahlui, pe Valea Prutului și a Bârladului, iar în anul 1858 numărul acestora ajunsese la 50.137 persoane, fapt ce demonstrează o creștere numerică suficient de mare a acestora. Rezultă clar că populația de cult catolic din Moldova a pornit de la un număr redus, trăitoare pe spațiu geografic extins. Aceasta a conviețuit cu ortodocșii, a progresat numeric prin înmulțirea pe cale naturală și convertire de la ortodoxie. Acești oameni erau organizați în 25 de parohii, se îngrijeau de ei 27 de misionari și 85 de cantori. Ei se rugau în 80 de biserici și 7 capele. Aceștia trăiau în 214 așezări sătești și orășenești. Majoritatea lor zdrobitoare era una de români autohtoni, fără migrări de secui și maghiari, așa cum încearcă să inducă în eroare opinia națională și internațională istoriografia șovină maghiară sau adepții teoriei inventivului Mărtinaș, fără să prezinte argumente științifice plauzibile. Convingător sub acest aspect este faptul că după pretinsul masacru al secuilor autoritățile imperiale au colonizat în Bucovina o parte dintre românii secuizați, iar adepții invenției fac o gravă confuzie între fosta „Țară de Sus a Moldovei” și ținutul Bacău. Responsabilitatea lor în tratarea problemei este redusă la minimum, deoarece desconsideră documentele. Episcopul Di Stefano, vicarul apostolic al Moldovei din această perioadă, i-a îndemnat mereu pe misionarii străini trimiși de Propaganda Fide, și mai ales pe cei ce erau veniți din provincia Ungaria, să respecte limba vorbită de credincioși și s-o învețe pe cea românească .Expresia scrisă de el a fost: „ut ante omnia lingvam valachicam ediscant” („înainte de toate să învățați limba română”).
în cursul anului 1854 au fost convertite 750 de persoane la ritul catolic. Activitatea episcopului de a tipări cărți în limba română pentru a se face folositor credincioșilor catolici autohtoni în satele și tîrgurile Moldovei convinge asupra adevărului scris de noi.
Di Stefano a fost un înflăcărat și devotat susținător al descendenței daco-romane a tuturor locuitorilor Moldovei, indiferent de credința lor religioasă. Avînd asemenea convingere, episcopul de Bende i-a îndemnat mereu pe credincioșii săi să susțină și să lupte pentru unirea Moldovei cu Țara Românească. Prezentarea memoriului în numele credincioșilor catolici autohtoni („i nostri cattolici indigeni”) reprezintă un document fundamental asupra adevărului problemei. Ei sînt români de secole, care s-au integrat perfect mediilor economic, social, politic, cultural, militar, juridic românești. Etnografii care prezintă costumația dacilor drept una secuiasco-ceangăiască nu este decît o jalnică josnicie. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ite, pe cât tagmei bisericești, pe atâ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!