Recurs la istorie

Opoziția documentelor (3)

* triumful inteligenței și înțelepciunii reprezentanților băcăuani

Ce spun, în continuare, reprezentanții urbei Bacăului referitor la măsura preconizată de Ministerul de Interne privind schimbarea denumirii istorice a acestei așezări în „Gura Bistriței”? Care sînt argumentele lor în favoarea păstrării vechii/actualei denumiri?:
3.- Asupra problemelor tratate în acest volum, precum și polemicilor ce ar putea lua naștere în urma apariției sale, este absolut necesar a se recurge la competența specialiștilor de la Academia Română. Remarcăm că în acest volum sînt citate documente din Arhivele Vaticanului, precum și din lucrările diferiților specialiști români și străini.
4.- De asemenea, după informațiile luate de la părintele Iosif Tălmăcel, parohul catolic din localitate, care a făcut studii de specialitate la Roma, cît și din lămuririle date de domnișoara profesoară Edwige Bestazzi – delegata Institutului de Cultură Italiană, reiese că în cărțile de istorie și de literatură italiană, precum și din hărțile geografice din Evul Mediu, unele pictate chiar în Palatul Primăriei Florența, se găsesc indicate ținutul și orașul Bacăului, sub numele de Bacovia, iar în unele documente, tot de origine latină, se mai indică Bacăul sub numele de „Ad Bacum”, adică localitate cu vii, mai ales că pe aici a fost și episcopia catolică, cu dealurile Trebeș și Trotuș.
în afară de aceasta, chiar lîngă Bacău se afla comuna Sarata, așezată pe urmele unor saline de pe timpul romanilor, ceea ce denotă că pe aceste locuri a predominat influența daco-romană, care a lăsat urme cu totul străine de orice influență ungurească.
5.- Tot în legătură cu această chestiune și cu celelalte expuse mai sus, suntem informați că chiar zilele acestea domnul profesor Râmneanțu, de la Universitatea din Cluj – Sibiu, a luat de curând pentru examinare sânge de la locuitorii catolici pretinși de origine etnică ungară și s-a constatat că este același sânge cu al moldovenilor ortodocși, iar în localitatea Fundu Răcăciuni, din acest județ, sângele locuitorilor numiți ceangăi a întrecut orice așteptări sub raportul purității sîngelui românesc.
6.- în legătură cu schimbările de nume din județ: văd, între altele, trecută pe listă și comuna Tamași pentru a deveni Tămășești. întrucât Primăria Bacău este proprietară pe moșia acelei comune, iar la cabinetul nostru, cum și al prefecturei „s-a primit un memoriu asupra acestei chestiuni, găsind că nici această denumire nu poate fi schimbată, deoarece numele acestei comune derivă din străvechi timpuri, de la sciți sau daci, figurând ca atare cu numele de Tamaș – Dava (tamași # smoliți, bruneți, iar dava # cetate, așezare), astfel cum se arată în Getica lui Vasile Pârvan. în Istoria românilor de Giurescu, precum și pe o hartă a Daciei, așa cum era între anii 106 înainte de Hristos – 27 după Hristos, aflată în atlasele de hărți istorice, comuna Tamași se găsește din cele mai vechi timpuri pe locul aproape de confluența Bistriței cu Siretul (Gura Bistriței).
Din studiul lucrării Dacia preistorică, de N. Densușeanu, rezultă că însuși orășelul Bacău are încorporate la teritoriul său localități ale căror depuneri sunt încă depe timpul pelasgilor ca: Letca și Leiteni, cuvinte derivate din Latona și Letona, divinități din timpuri preistorice. De asemenea, către Carpați, avem la Sulța (comuna Agăș) urmele vechilor aurării dacice, suficiente dovezi că Bacăul există din timpuri preistorice, cu mult înainte de orice năvăliri barbare.
încheind dezbaterile asupra acestei chestiuni, înscrise la ordinea zilei, consiliul, în unanimitate, ia act cu satisfacțiune de cele discutate și este de părere că, în nici un caz să se schimbe actuala denumire a orașului și județului Bacău”.
Hotărîrea adoptată de Primăria orașului Bacău n-a fost pe placul conducerii Ministerului Afacerilor Interne. La 26 martie 1943, acesta a solicitat instituțiilor din Bacău să renunțe la decizia adoptată în 15 martie acest an. La 29 martie același an, cu fermitatea specifică oamenilor competenți, primarul Bacăului a raportat: „că primăria și Consiliul de colaborare al orașului mențin temeiurile de drept și de fapt arătate în cuprinsul procesului verbal din 15 martie 1943, relativ la menținerea actualei denumiri a acestui oraș. De asemenea, raportăm că nici primăria și nici Consiliul de colaborare al orașului nu recunosc că actuala denumire derivă de la un nume unguresc și acest lucru rezultă cu prisosință din motivările, argumentele și documentele invocate în cuprinsul procesului verbal sus menționat.
în darea de seamă asupra activității Primăriei orașului Bacău pe anul 1942/1943 a fost reluată problema în formularea: „S-a propus schimbarea actualei denumiri a orașului Bacău, prin aceea de «Gura Bistriței». La 15 martie 1943, fruntașii intelectualității băcăuane au cerut, în unanimitate, să nu se schimbe actuala denumire a orașului, invocînd în sprijinul acestei cereri o serie din cele mai vechi documente istorice, în care orașul și ținutul Bacăului figurează cu acest nume încă de la 1399”.
Românii au datoria să exprime toată admirația față de cei ce au înfruntat inițiativa greșită a colaboratorilor mareșalului Ion Antonescu, dar și obligația morală de a-și arăta dezacordul față de „incoruptibilul” Ion Iliescu, membrii Guvernului și Parlamentului României, care au cedat în modul cel mai laș cerințelor UDMR în privința schimbării toponimelor din Transilvania suferințelor îndurate de români. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)t în legătură cu această chestiune și cu celelalte expuse mai sus, su

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!