Recurs la istorie

Arta guvernării și simțul măsurii

* Legitimitatea și respectarea atribuțiilor „separării puterilor”

Charles Louis de Secondat – baron de Montesquieu (1689-1755) în lucrarea „L’espri de Louis” (Spiritul Legilor” – 1748), dezvoltînd teoria „separării puterilor în stat” a urmărit îngrădirea puterii monarhilor și instaurarea legalității (puterea executivă – guvernele; legislativă – parlamentele; judecătorească – instanțele de judecată). Acest principiu a evoluat secole de-a rîndul, legitimîndu-se prin eficiența aplicării și delimitîndu-și tot mai pregnant atribuțiile. Societatea umană a avut și are de cîștigat; spiritul democratic se afirmă și constituțiile țărilor l-au legalizat și respectat.
Constituțiile românești s-au folosit și se folosesc de aplicarea acestui principiu, exceptînd perioadele regimurilor dictatoriale.
Constituțiile României din 1866 și 1923 au fost legi fundamentale democratice formulate în spirit european (după modele francez și belgian) asigurînd – cu mici excepții – drepturile și libertățile cetățenești și respectarea principiului separării puterilor.
Constituția actuală, din 1991, reactualizată în 2004, reglementează corespunzător atribuțiile fiecărei puteri în stat (deși mai sînt destule prevederi interpretabile) și permite o colaborare coerentă de natură să satisfacă cerințele unor funcționalități normale, atît în plan intern, cît și extern. Prezența numeroaselor formațiuni politice – fie la guvernare, fie în opoziție pot influența benefic sau malefic activitatea instituțiilor statului în raport cu interesele generale sau particulare. Bunăoară, art. 106 din Constituție prevede clar că „Primul-ministru conduce guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia respectând atribuțiile ce le revin; prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu privire la politica guvernului care se dezbat cu prioritate…”.
Președintele României poate lua parte (așa cum a făcut-o și recent) la ședințele Guvernului la care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice, și la cererea primului ministru…”. Participarea sporadică a președintelui la unele ședințe ale guvernului nu trebuie să împieteze însă dăunător raporturile președinte – prim-ministru, ci să reprezinte stimuluri în cooperare.
Practica vieții politice interne și internaționale ne oferă exemple pro și contra privind funcționarea și activitatea principiului montesquien. în democrațiile avansate (America, Anglia, Franța, Germania, Italia) respectarea principiului separării puterilor în stat este, de cele mai multe ori, ireproșabilă. Parlamentele, guvernele, instituțiile judiciare, conducătorii țărilor respective conlucrează fără sincope dăunătoare și dacă sînt la guvernare și dacă sînt în opoziție. La guvernare sau în opoziție, adevărații oameni politici urmăresc preponderent interesul național spre satisfacerea cerințelor generale, contribuind astfel la propășirea națiunilor respective.
în democrațiile incipiente (cum este și țara noastră) și mai cu seamă în condițiile guvernărilor prin coaliții politice lucrurile se complică.
Electoratul nu-și servește propria cauză atunci cînd acordă voturile unor formațiuni politice minore incapabile să guverneze singure și să dispună de o majoritate parlamentară care să le susțină efectiv.
Presupusa luptă politică în numele unor false principii democratice, al unor idealuri neconcordante, urmărindu-se puterea cu orice preț și pentru locuri călduțe de moment, viciază starea de normalitate a națiunii și prejudiciază interesele tuturor. Ce ar trebui atunci pentru asigurarea normalității? Răspunsul nu poate fi decît unul singur: creșterea constantă a conștiinței acestui popor. Cum și pe ce căi? Fluidizarea și intensificarea faptelor bune ale semenilor prin renunțarea la ură, patimi, răutate, invidii și interese meschine. Factorii de influență: renunțarea la prezentarea – prin mijloacele mass-media – de pretinsă popularizare a faptelor și exemplelor nocive și răspîndirea celor stimulative demne de repetabilitate; creșterea corectitudinii, cinstei, acurateței, credinței, care înnobilează făptura umană și-i conferă noi valențe. Cîți sîntem dispuși să disipăm astfel de activități, de manifestări? Fiecare – după capacitatea și puterea lui de înrîurire. Dar, o condiție sine-qua-non se impune: voința și dăruirea care trebuie să ne caracterizeze.
Să renunțăm la tot ce ne e potrivnic și să ne temperăm pornirile printr-un proces continuu de auto-educare; să preluăm de la
conducători și pretinși oameni de seamă doar ceea ce este bun, onest și servește cauzei comune, eliminînd răutățile și imprecațiile care provoacă tensiuni nedorite; să ne străduim spre civilizația dorită. Este concludent exemplul unor tineri la bacalaureat de a fi confundat pe Ilie Moromete al lui Marin Preda sau Ion al lui Liviu Rebreanu cu intelectualul. Ei au fost oameni de profundă gîndire, fără diplome de intelectualizare, ci prin buna creștere și cuviință și experiența de viață. Uneori sîntem „pricepuți” la prea multe și emitem păreri neavenite. Să ne păstrăm limitele bune-cuviințe și priceperea pentru ceea ce considerăm că sîntem cu adevărat pregătiți. Măsura să ne fie păstrată spre un echilibru permanent în toate. Un exemplu edificator îmi vine acum în minte: în Parlamentul României interbelice se ivise o dispută aprigă între Nicolae Iorga și Ionel Brătianu pe marginea unui proiect de lege; la un moment dat, Iorga – vizionar de înaltă clasă, dar cu un temperament coleric, l-a obstrucționat pe Brătianu: -„Ce-mi pierd eu vremea discutând cu Dumneata, ce pot să învăț eu de la Dvs?” La care Ionel Brătianu (inginer de profesie) a replicat: „Măsura, domnule profesor, aveți de învățat de la mine, pe care Dvs o pierdeți deseori și față de care a-ți guvernat doar un an și ceva, în timp ce eu guvernez decenii, Măsura care asigură echilibrul atât de necesar în toate”. (Prof.dr. Jean CIUTĂ)primului ministru…”. Participarea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!