Recurs la istorie

Un aliat imbatabil – argumentele istorice

• Moldova dintre Prut și Nistru – pămînt românesc răpit de Rusia

Teritoriul dintre arcul extern al Carpaților Orientali și cel de peste Nistru a făcut parte integrantă din spațiul geografic european pe care a avut loc procesul de formare a poporului român și a limbii vorbite de acesta. Fenomenul a început să aibă loc după cucerirea Dobrogei (Scitia) și părțile estice ale Țării Românești care, împreună, au făcut parte din provincia romană Moesia. Faptul a avut drept consecință directă stabilirea unor relații economico-lingvistice și culturale statornice între triburile carpice și romanii colonizați la sudul și vestul Dunării. Aceste situații au început înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Ele au constituit începutul romanizării carpilor și însușirii limbii latine de către populația autohtonă. întregul spațiu est-carpatic a fost populat de carpi cu mult timp înainte de începutul romanizării lor.
Săpăturile arheologice efectuate pe spațiul geografic arătat mai sus confirmă realitatea istorică din perioada premergătoare începutului romanizării populației dintre Nistru și Carpați. Stăpînirea autorităților romane în Dacia – devenită provincie imperială, n-a putut aduce izolarea acestor pămînturi și a oamenilor care le locuiau; dimpotrivă, pe Valea Oituzului, a Trotușului, a Siretului, cursul Dunării pontice și pe litoralul Pontului Euxin s-au statornicit legături trainice între locuitorii provinciei romane Dacia și cei care trăiau pe bazinele Siretului, Prutului, Nistrului și chiar al Bugului. Spațiul geografic respectiv și locuitorii săi nu pot fi excluși din cel al formării neamului românilor.
Retragerea aureliană, în fapt numai a autorităților romane civile și militare, n-a lăsat în urma sa un teritoriu pustiu, ci din contra, unul dens populat. Dovada cea mai concludentă o constituie faptul că populația carpilor și-a extins autoritatea asupra fostei Dacia Felix și Panoniei. O perioadă de timp aceștia și-au exercitat autoritatea și colaborarea cu populația romanizată, fostă sub stăpînirea romană.
Asemenea situație, alături de răspîndirea și consolidarea creștinismului, cu dogmele sale de frăție și egalitate între oameni, au contribuit într-o măsură foarte mare la romanizarea mulțimii de oameni care populau întregul spațiu mărginit de Adriatica – Marea Neagră, zonele muntoase ale munților sud-dunăreni și cele ale Carpaților nordici, teritorii care corespund cu cele ale formării neamului românesc și a limbii vorbite de acesta.
Multe dintre descoperirile arheologice datînd din antichitate și începuturile epocii medievale confirmă situația. Istoricii eclesiaști Eutropius, episcopul de Cesareea, Velleius Paterculus, apologetul Tertulian au scris despre activitatea apostolului Andrei în Scithia, precum că în toată provincia Panonia se practica disciplina romană, se vorbea limba latină, erau cunoscute operele clasicilor literaturii latine în primul secol din era creștină. înclinațiile sufletești ale oamenilor erau asemănătoare cu cele ale locuitorilor din imperii. Semnificative sînt informațiile oferite de Tertulian, în secolul II, conform cărora Hristos și învățătura sa erau cunoscute „în ținuturile sarmaților, dacilor, germanilor, sciților”.
Populația cea mai numeroasă a acestui vast spațiu european era cea a traco-geților, ilirilor și celților. Populația pretins maghiară care poartă onomastica Gal și Gall este una de origine celto-galică. Amintesc ignoranților și rău-intenționaților istorici care nu respectă adevărul de celebrul text scris de Cezar în opera sa fundamentală: „…locuitorii Galiei se numeau în limba lor celți, în a noastră gali”. Este bine să ia act de această situație și pretinșii maghiari din Transilvania care au asemenea onomastică.
Documentele și operele istorice elaborate confirmă stările arătate de noi. Historia Augusta, Zosimos, Ammiamuș, Eusebius din Cesareea, iar cele ulterioare confirmă situația. Goții n-au trecut peste Nistru în totalitarea lor, deoarece expedițiile lor au fost organizate pe mare. Luptătorii și familiile lor au ajuns pe această cale la Tomis, Marcianopol, Propontida. Aurelian a obținut victoriile împotriva lor în Iliria și Tracia. Titlul acordat împăratului „Gothicus Maximus” reliefează adevărul, deși este ignorat de unii istorici.
Politica împăraților Diocletianus și Constantin cel Mare la Dunăre au readus o bună parte din teritoriul Daciei sub stăpînirea imperiului. Podul de la Celei confirmă stăpînirea romană a teritoriului și a populației nord-dunărene, intracarpatice și la estul Carpaților. Manuscrisele Ronsano au consemnat stăpînirea imperială și o nouă colonizare cu italici a zonei nord-dunărene, cu consecințe est-carpatice. Săpăturile arheologice au confirmat vestigiile civilizației romane în Dacia iezuitului Possevino. Cele efectuate de contele Marsigli, ofițer superior în armata imperială austriacă, înaintat la gradul de general în cursul anului 1699, toate manuscrisele sale păstrate la Biblioteca universității din Bologna, la Vatican și Propaganda Fide au arătat continuitatea românilor în Dalmația, Croația, Panonia, Serbia, Macedonia, sudul Dunării, pe întregul spațiu românesc dintre Dunărea Panonică și zona de peste Nistru; din Galiția și pînă la sud de Munții Pind. Hărțile, foarte numeroase, întocmite de el însuși, arată o singură Moldovă între Carpați și Nistru, Ceremuș, Dunăre și Marea Neagră.
Domnul Moldovei – Dimitrie Cantemir, contemporan cu savantul născut la Bologna, a întocmit o hartă a statului moldav unic, mărginit de aceleași limite. Tratatul încheiat de acesta cu Petru cel Mare a prevăzut independența Moldovei și restituirea Bugeacului, care fusese răpit de otomani în anul 1538, în favoarea domnului de la Iași. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)fostei Dacia Felix și Panoniei. O perioad

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!