Recurs la istorie

Efectele triumfului reacțiunii

• intervenția rusă împotriva românilor, în anul 1848

Revoluția românilor organizată și desfășurată în anul 1848 a trezit mari îngrijorări la curțile imperiilor vecine – austriacă, otomană și rusă. La Constantinopol, lupta revoluționară a românilor chiar dacă nu s-a desfășurat concomitent a determinat cererea intervenției forțelor represive, deoarece au fost puse în pericol marile venituri încasate de stat, de sultan și acoliții săi, care-și asigurau huzurul prin înșelarea și exploatarea la sînge a românilor. La Petersburg, agitația „protectorilor Principatelor” a fost determinată de teama eliberării și unirii Basarabiei la patria-mamă în cazul victoriei. Cercurile politice nobiliare și țariste au fost îngrijorate și de faptul că revoluționarii erau călăuziți de cerința românilor de a forma statul „Daco-Romania”, fapt ce amenința stăpînirea rusească asupra pămîntului românesc dintre Prut și zona de peste Nistru, sub motivul că după reprimarea mișcărilor pentru eliberarea Poloniei luptătorii polonezi s-ar fi răspîndit în Moldova, Țara Românească, Transilvania, Ungaria. Chiar în februarie 1848 țarul a adoptat măsura concentrării trupelor de intervenție împotriva „protejaților români”, care voiau să scape de asemenea „binevoitor”. Teamă și îngrijorare au provocat lupta revoluționară românească și la Viena, deoarece steagul ridicat la Blaj, strigătul auzit acolo au provocat un mare răsunet în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, Țara Românească și în mai toată Europa. Presa și documentele internaționale au oglindit pe larg rezonanța provocată de acel: „Noi vrem să ne unim cu Țara!” Cercurile aristocrației maghiare, cuprinse de ură și mînie împotriva românilor care își cereau drepturile cuvenite și care, refuzați, au ridicat steagul eliberării naționale ale cărui fîlfîiri i-au entuziasmat pe românii de pretutindeni, deoarece pretinsa „mare națiune maghiară” era formată dintr-un număr restrîns de oameni și mai ales de susținători naționali.
Miclos Wesselenyi a comunicat punctul său de vedere într-o scrisoare adresată lui Kossuth. Aristocratul a comunicat revoluționarului: „Nu trebuie să uităm că prin această nobilime există acum naționalitatea noastră. Pe toată scara valorilor și a rațiunii, nobilimea aceasta are destule cusururi, și nu puține din păcate, dar adevărul este că maghiarimea există numai, sau aproape numai în rândurile ei. Dacă prin ruinarea miilor de nobili numărul acestora ar deveni insignifiant, cea mai mare parte a milioanelor care le vor lua locul nu vor fi maghiare. Ar fi o situație cu totul anormală și matematic o imposibilitate ca numărul mic să facă și să cântărească mai mult decât cel mare. Acest fel de imposibilitate, ca naționalitatea și limba ungurească, mult mai mici în număr, să stea deasupra mulțimilor, mult mai mari, ale celorlalte ramuri, nu a făcut și nu o face posibilă decât faptul că la noi marea majoritate este egală cu zero și numai numărul nobilimii are valoare. în acest număr, desigur, majoritatea e ungurească, și de aceea, numai de aceea, nu este o absurditate ca limba ei și neamul ei să stea deasupra celorlalte. Dar aceasta se schimbă dacă milioanele nemaghiare vor alcătui majoritatea numeric și juridic”.
Rezultă foarte clar groaza provocată de ridicarea la luptă a românilor, conduși de Avram Iancu, pentru cucerirea egalității și realizarea fraternității, libertății, unității politice a românilor. Aceasta a fost cauza incendierii satelor românești, a omorîrii zecilor de mii de români, în modul cel mai barbar, în perioada conducerii statului maghiar de către Kossuth. Criminalitatea organizată în 1848 – 1849 a fost continuarea celei anterioare, cînd au fost uciși nejustificat milioane de români. Alte milioane au fost maghiarizate.
Activitatea revoluționară a românilor a determinat intervenția brutală a armatelor țariste mai întîi în Moldova. La 28 iunie 1848 armatele țarului au ocupat capitala țării. După aceasta, s-au răspîndit la sud și vest. După 19 iulie 1848 forțele militare trimise de țar au colaborat cu cele otomane în reprimarea revoluției muntene. Prin violență și crimă otomano-rusească în Principate a fost impus un regim politic care a lichidat orice posibilitate de progres, prosperitate economică, socială, culturală, politică. Guvernarea țaristo-otomană a impus ordinea feudală la nordul Dunării și a salvat pentru moment declinul tot mai accentuat al statului anacronic condus de sultan.
Intervenția țaristă nu s-a limitat numai la Moldova și Țara Românească, ea s-a exercitat în Transilvania și Ungaria.
Austria, înfrîntă de ridicarea la luptă a milioanelor de exploatați și asupriți lipsiți de cele mai elementare drepturi omenești, a solicitat sprijinul țarismului reacționar și retrograd. Armatele conduse de generalul Luders au trecut Carpații și au biruit armata comandată de generalul polon Ben. în iunie 1849 armatele ruso-austriaco-croate au declanșat marea ofensivă împotriva Ungariei, care înțelesese să transforme revoluția într-o teroare îndreptată împotriva națiunilor cotropite și supuse unui intens proces de asuprire și deznaționalizare. „âmpăratul și autocratul tuturor rușilor” a adresat „supușilor și armatelor sale” chemarea „să meargă” și să pună capăt „revoltei în Ungaria”, unde să restabilească autoritatea legitimă a suveranului. Aceasta a fost realizată prin „victorii strălucite” obținute în Bucovina, Crișana, Transilvania „în mai puțin de două luni” de zile. în urma acestor victorii „dictatorul Ungariei”, aristocratul general Arthur Gorgey, a realizat – prin depunerea armelor – „supunerea acestui regat”. Prin acțiunea lui, o armată de 60.000 de luptători maghiari a pătruns în tabăra inamică și a depus armele, ceea ce n-au făcut polonezii, italienii, francezii, românii.
Faptele petrecute arată că minoritatea maghiară n-a luat parte la revoluție. Documentele și presa internațională au prezentat următoarea situație etnică din Ungaria acelui timp: 12 milioane locuitori, din care: 6 milioane slavi, 2 milioane români, mai puțin de 4 milioane maghiari și alte grupuri etnice. Și, cu acestea, cele ce erau de demonstrat, s-au demonstrat… (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ar adevărul este că maghiarimea există numa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!