Regiunea Nord-Est la World Trade Center

Administrator

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în parteneriat cu World Trade Center București, organizează la World Trade Center București, în perioada 20 – 21 Februarie, Expo-Conferința cu titlul „Regiunile de Dezvoltare în România 2007 – 2013”, dedicată Regiunii Nord-Est.
în conformitate cu misiunea sa, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est desfășoară activități în domeniul sprijinirii afacerilor și stimulării spiritului antreprenorial din regiune. Astfel, se au în vedere identificarea și caracterizarea zonelor industriale din Regiunea Nord-Est și promovarea acestora, cu mijloace proprii dedicate, în mediul investițional autohton și extern, dezvoltarea unei strategii regionale privind atragerea și promovarea investitorilor în și din Regiunea Nord-Est, colaborarea permanentă cu administratorii parcurilor industriale din regiune, în vederea monitorizării modului de evoluție a acestora (Parcul HIT Hemeiuși fiind unul dintre acestea) și organizarea anuală a Forumului Regional de Investiții Nord-Est România. De asemenea, se are în vedere furnizarea de informații generale și servicii pentru afacerile existente și potențialii investitori, administrarea bazei de date „Firme din Regiunea Nord-Est”, dezvoltarea unor programe speciale pentru sprijinirea creării de rețele sau asociații de întreprinderi din sectoarele tradiționale ale regiunii, ca și inițierea și gestionarea parteneriatelor cu organizațiile de sprijin pentru mediul de afaceri: Agenția Națională pentu întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), Consiliul Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Agenția Română pentru Investiții Străine (ARIS), camerele de comerț și industrie din regiune. La aceastea se mai adaugă administrarea bazelor de date conținînd informații dedicate mediului de afaceri: agenții imobiliare, bănci, camere de comerț, societăți de asigurare, furnizori de utilități, oficiile registrului comerțului, societăți de consultanță din Regiunea Nord-Est, precum și identificarea, implementarea și evaluarea proiectelor sau programelor destinate informării și pregătirii mediului de afaceri în vederea asigurării conformității cu normele pieței europene. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.