Reîntoarcerea la origini

„Pata albă” și contradicțiile flagrante

* Scriitori bizantini despre vlahi * „Rohonczy Codex” – documentul de arhivă din colecțiile Academiei Ungariei – care a inspirat și rîndurile de mai jos, conține nenumărate argumente ale prezenței de veacuri ale românilor în spațiul carpato-danubiano-pontic

Urmașii traco-dacilor romanizați au fost în atenția cronicarilor bizantini numai în măsura în care aceștia au cunoscut direct sau au aflat indirect despre români, cunoscuți atunci sub numele de blahi și vlahi. Ca și sub alte denumiri pronunțate și scrise sub alte forme, dar derivate din acestea. Cei doi termeni înseamnă populații descendente din romani. Termenul nu a avut și nu are semnificație peiorativă și nici jignitoare la adresa purtătorilor săi.
Informațiile referitoare la populația autohtonă în Dacia de după retragerea autorităților imperiale din această provincie a Imperiului roman nu abundă, dar nici nu lipsesc cu desăvîrșire, așa cum au susținut marii inventatori ai „petei albe” din trecutul național al românilor, confundînd istoria acestora cu cea a propriului popor, despre care, într-adevăr, nu se cunoaște nimic sigur pînă la pătrunderea pe spațiile geografice europene. Romanismul atît de bine organizat și condus de împărații Romei în provinciile Panonia, Dacia, Illyria, Tracia nu a putut să dispară în fața unor popoare năvălitoare, instabile și lipsite de orice cultură, civilizație, organizare a vieții statornice, dar jefuitoare, distrugătoare și profitoare. în schimb, știrile referitoare la existența românilor în perioada amintită curg unele după altele, de-a lungul secolelor V – XIII. Priscus din Panion a fost participant la solia trimisă de împăratul Theodosie al II-lea la curtea lui Attila, organizată în partea centrală a Panoniei. Ca să ajungă aici, trimisul imperial a străbătut zona sud-dunăreană vestică a Daciei și o bună parte din cîmpia Tisei și cea a Dunării. El a descris ceea ce a văzut zilnic, constatînd existența a numeroase așezări ale „ausonilor”, românilor, care cultivau mieiul și-l întrebuințau în diverse moduri. Nu lipsesc din descrierea sa prezentarea demnitarilor civili, militari, a ierarhilor creștini de după Constantin cel Mare și pînă în momentul călătoriei sale din anul 448.
Informații valoroase oferă și opera scrisă de Iordanes – got romanizat, așezat în Moesia. Opera sa, scrisă în limba latină vorbită pe întregul teritoriu al Imperiului bizantin, relatează asupra evenimentelor politico-militare petrecute în secolele V-VI pe pămîntrurile geților (Getarum). La rîndul său, Menander, istoricul perioadei în care imperiul răsăritean a fost condus de împăratul Mauricini (552 – 582), a descris luptele bizantinilor cu slavii, longobarzii, avarii, gepizii. Abordînd asemenea probleme, implicit autorul a informat și despre români – locuitori autohtoni ai zonelor respective.
Procopius din Caesareea a descris războaiele cu goții și fortificațiile ridicate din dispozițiile imperiale pe malurile Dunării, așezările și locuitorii zonei. Corpus iuris civilis cuprinde diferite și valoroase informații privind activitatea religioasă a românilor, funcționarea episcopatelor românești în secolul al VI-lea, ce fuseseră organizate în perioada anterioară.
Colecția Acta Sanctorum, Marthyres Gothorum prezintă activitatea, primejdiile la care s-au expus sfinții și mucenicii propovăduitori ai creștinismului în rîndurile populației românești din bazinul Dunării, la marea Neagră, marea Egee, marea Adriatică și spațiul geografic delimitat de acestea. Importante date asupra vieții și activității religioase se află în „Notitia Episcoporum”, din secolul al VI-lea. Aici este prezentată Mitropolia Tomisului, ca și cele 14 așezări urbane – centre episcopale din Scytia Minor.
Opera Strategicon, atribuită împăratului constantinopolitan Mauricius, care a condus în secolul al VI-lea, a prezentat evenimentele politico-militare petrecute în regiunea dunăreană populată de autohtoni, peste care au năvălit slavii. în această perioadă a cunoscut o largă circulație expresia grecească „Ahomaioi refugoi, români refugiați” de la nordul Dunării la sudul fluviului. Faptul convinge asupra fenomenului de refugiere a românilor nord-dunăreni în zonele de la sudul fluviului, unde se bucurau de protecția necesară din „calea răutăților”.
Cosmografia anonimului din Rawenna cuprinde și numeroase toponime și hidronime, păstrate și folosite de populația Daciei și a Moldovei în secolul VII. Theofilact Simocata – continuator al operei lui Menander, a prezentat unele conflicte militare ale armatelor bizantine descrise și de Theophanes în Chronografia sa. Ambii au scris cuvintele romanice „tarna, torna fratres”, rostite de militari între anii 586 – 587 ca fiind întrebuințate în mod frecvent de vorbitorii localnici ai zonelor populate de vlahi.
Numeroasele izvoare numismatice, epirografice, arheologice descoperite pe aceleași spațiu geografic și datînd din epoca respectivă, au confirmat afirmațiile scrise de autorii sus-arătați. Rezultă că informațiile în cauză reprezintă adevărul, că nu sînt produsul imaginației unor indivizi rău-intenționați. Apoi, cele din
operele de mare valoare realizate de autori precum Constantin Porfirogenetul, Anna Comnena, Ioseph Genasios, Ioan Skylitzes, Georgios Kedrenos, Rekaumenos, Ioan Vinnamos, Nicetas Choniates, Mihail Psellos, Mihail Attaliates, Ioan Zonaras. Unele dintre acestea – păstrate în manuscrise în Biblioteca Apostolica Vaticana și Biblioteca Vallicebliana din Roma au fost studiate și microfilmate la solicitarea noastră. în toate operele scrise de autorii respectivi sînt informații referitoare la strămoșii românilor, apreciați ca o populație de origine romanică numiți și missieni, geți, daci sau bessi, fapt ce nu poate schimba esența problemei.
Săpăturile arheologice efectuate sub conducerea unor specialiști de mare valoare, între care s-a aflat și Viorica Enăchiuc, au scos la lumină și puse în circuitul științific „necropole birituale” și vestigii valoroase aparținînd culturii Dridu. Cetatea Dridu a fost un centru militaro-politic și cultural-economic al perioadei premergătoare și contemporan cu vremea în care statul românilor nord-dunăreni a fost condus de Vlad, luptător victorios sprijinit de bizantini, pe Tisa, la Arad și Ineu, împotriva ungurilor, la Nistru, la Rarău, pe Dunărea inferioară și la marea Neagră, contra pecenegilor, uzilor și cumanilor.
Considerăm că pretinsul istoric-profesor universitar din Cluj, Ferenc Poszony, înainte de a scrie cartea sa plină de neadevărurile cele mai revoltătoare și mai murdare insulte scrise la adresa națiunii române, avea obligația să studieze toate aceste opere și acele documente care reprezintă adevărurile istorice. Cartea scrisă de acesta – „Ceangăii din Moldova” – compromite titlul de profesor, în general, și în mod special pe cel de rang universitar. Surprinde, de asemenea, faptul că Ministerul Educației și Cercetării nu a luat măsurile necesare față de un astfel de autor. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)secolul al

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!