Mihai BUZNEA
Eu sînt Lumina lumii, Speranța și Nădejdea voastră. Cine crede în Mine acela se va izbăvi și va cunoaște fericirea veșnică. Sacrificiul Mîntuitorului pe Cruce este simbolul divin al popasului nostru vremelnic pe acest tărîm pregătitor al vieții veșnice de dincolo de timp. De peste două milenii ne rostim Credința în prea-adîncul iubirilor noastre față de Creator și bucuria reînvierii Sale în inimile noastre atît de greu încercate de patimi lumești precum fățărnicia, dorința de prea-mărire și lăcomia de arginți. Homo homini lupus! Omul împotriva semenului său după chip, dar nu și după asemănare. Cruciade fără de sfîrșit ale răului împotriva binelui, ale urîtului contra frumosului, ale întunericului asupra luminii. Lepădarea de credință și înfrățirea cu necurățenia gîndului. Fariseism înălțat la rang de virtute. Acestea sînt vremile pe care am am ajuns să le trăim. Pe care ni le merităm în bună măsură.
AtoateCreatorul ne-a lăsat cugetul și fapta în mîinile și la voința noastră. Sîntem pe deplin răspunzători de tot ceea ce facem. Pentru faptele rele vom plăti la Judecata de Apoi, atunci vînd va trebui să dăm seama. Ceea ce ni se întîmplă acum sînt doar semne a ceea ce ne așteaptă. Gîlcevile politicienilor nărăviți la vorbe seci și pline de minciună, goana nebună după demnități aducătoare de belșug nemeritat, propovăduirea falselor valori și promisiunile deșarte ale unei fericiri ce se îndepărtează tot mai mult de noi. Cu adevărat reale sînt suferințele cugetului și ale trupului, sărăcia – cu mizeria și foametea ca amenințări apocaliptice; bolile, neștiința de carte, inundațiile catastrofale de care nici că mai scăpăm, amenințările de tot felul, criminalitatea generalizată, escaladarea incomensurabilă a prețurilor care ne iau pîinea de la gură. Toate fac parte din decontul relelor la care ne dedăm uitînd că, totuși, omul – cel de lîngă fiecare dintre noi – este măsura tuturor lucrurilor.
Pînă cînd, pînă unde va trebui să suportăm acest martiriu? Răspunsul se află în noi înșine, dar mai presus de orice – în sacrificiul divin pe care urmează să-l celebrăm la miezul nopții ce va să vină. învierea Domnului e, de fiecare dată, un nou început ce se-aprinde la flacăra vie a lumînării pascale. Veniți de luați lumină!, ne-ndeamă slujitorii lui Dumnezeu pe pămînt. Și noi luăm lumina credinței, a dragostei și-a cuviinței lepădîndu-ne de păcat și de necurăție, de orice nimicnicie săvîrșită cu voie ori fără-de-voie.
Să fie acest moment o reconciliere între noi toți! Românii au nevoie de aceasta mai mult ca oricînd, fiindu-le de trebuință precum lumina, aerul și apa, alături de dragostea nețărmurită ce izvorăște din credința nemărginită în Părintele nostru Spiritual. Rostind într-un glas „Hristos a-nviat!”, să credem cu adevărat că a sosit ceasul reînvierii mult dorite și așteptate a spiritului românesc și a valorilor sale creștine tradiționale, cele care ne-au însuflețit și ne-au fost reazem în străbaterea căii celei drepte spre a ajunge la astăzi și a păși mai departe spre acel mîine al nădejdilor împlinite.agostea nețărmurită ce izvorăște din credința nemărginită în Părintele nostru Spiritual. Rostind î
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.