Relația între Direcția Silvică și Inspectoratul Silvic a luat foc

Administrator

Cătălina CHIFU

Conducerile Direcției Silvice și Inspectoratului Silvic și de Vînătoare nu au reușit să ajungă la consens în ceea ce privește evaluarea produselor accidentale provocate de furtunile din ianuarie – martie 2007 în pădurile private de pe Valea Muntelui. în timp ce situația marcării și extragerii lemnului afectat rămîne blocată din cauza neconcordanțelor dintre cifrele înaintate de cele două instituții, șefii acestora găsesc potrivit să se atace reciproc, în loc să clarifice problema. „Am terminat reevaluarea și avem 41.000 mc doborîturi”, spune Mihai Florescu, inspectorul șef al ISV, care acuză că Direcția Silvică este cea care a pus bețe-n roate și a ținut în loc procesul de extragere a produselor accidentale. „Direcția Silvică se opune și tergiversează marcarea. Lemnul trebuia scos din pădure înainte să vină căldura, acum deja s-au instalat dăunătorii. Trebuia trecut peste toate problemele și, indiferent de cantitate, trebuia începută extragerea. Cei de la Direcția Silvică sînt ca avocații, scot în față fel de fel de chichițe pentru a se opune. Ar trebui să spună cinstit: «Nu avem capacitate, oameni sau nu vrem». Trebuie o deschidere din partea Direcției Silvice față de oameni, nu doar să dea amenzi”, reclamă Mihai Florescu. Și Direcția Silvică a finalizat reevaluarea produselor accidentale, însă volumul de lemn care ar trebui extras ajunge, conform instituției, la 9.650 mc. „E clar că domnul Florescu are interese. Din punctul meu de vedere, Florescu nu reprezintă cu demnitate instituția pe care o conduce, la ce face pe Valea Muntelui. Se tot împinge responsabilitatea către Direcția Silvică și nu înțeleg de ce. Noi avem date certe trimise de ocoalele silvice. Oricum, sper să se ia cît mai repede o decizie și să se găsească o soluție pentru extragerea doborîturilor”, , acuză, la rîndu-i, directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu. clamă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.