Rentabilizarea necazurilor

Un prieten a infiintat o asociatie umanitara crestina, sub patronajul Bisericii Ortodoxe. Auzind ca in zona inundata din Saucesti este un batrin fara un picior, uitat de lume si de autoritati, s-a gindit sa intervina in sprijinul acestuia. Bietul om, dupa ce a ramas fara bordei, s-a refugiat in sopronul gainilor. Acolo incearca sa supravietuiasca, asteptind ajutor doar de la Dumnezeu. Prietenul meu a inteles ca nu poate, singur, sa-l scoata din necaz pe batrin si s-a adresat autoritatilor judetene. A strins acte care sa ateste (din punct de vedere legal) situatia disperata a omului, a intocmit un dosar consistent si a batut la usa unor notabilitati care – cel putin in aparenta – ar fi putut schimba soarta sinistratului. Spre surprinderea amicului meu, reprezentantul autoritatii – in loc sa mimeze macar ca este interesat de documentele si argumentele prezentate – s-a grabit sa intrebe: „Cine are interesul sa ia pamintul omului?” Blocat de intrebare, a amutit. Notabilitatea in cauza a insistat: „Cit teren are? Nu-l vinde? Pentru asta va zbateti?” Abia atunci a inteles prietenul meu la ce se referea seful de institutie. A renuntat la intentia sa de a mai explica ipochimenului cu functie ca poate exista si dorinta de a face bine fara a urmari un profit material.
Povestea mi s-a parut, in prima instanta, socanta. Apoi, privind in jurul meu, mi-am dat seama ca asta este lumea in care traim. A disparut mila si bunavointa fata de semenii nostri aflati in necaz. Totul se judeca doar din perspectiva avantajului individual imediat. Cei ajunsi in inalte functii administrative, politicieni sau „tehnocrati” (de fapt, clienti politici ai diverselor formatiuni), stiu ca nu sint vesnici pe aceste pozitii. Au datorii fata de cei care i-au numit si fata de propriile lor familii. Nu-si permit sa rateze vreo oportunitate de inavutire, chiar daca este vorba de… rentabilizarea dramelor unor intregi comunitati. Vestile care vin dinspre localitatile care au suferit din cauza inundatiilor te ingrozesc. Sint insi care aveau doar un teren si o cusca pentru ciine (ei locuind in Bacau), iar comisia de evaluare a aprobat sa li se ridice cite o casa din bani publici. Altii vin dimineata in localitatea lovita de ape, se-nghesuie la impartirea ajutoarelor si seara pleaca spre oras, acasa, fara probleme de constiinta. Pe banii statului, s-au dat materiale constructii la gramada, fara anchete serioase. Asa se face ca pe liste s-au strecurat escroci care n-au vreo legatura cu viiturile, dar sint rude sau prieteni cu diversi functionari „din teren”, insi care au transformat necazurile in oportunitati materiale.
Efortul Guvernului si al societatii in ansamblu de a atenua durearea celor care si-au pierdut agoniseala de-o viata risca sa aiba un pervers efect invers. Oamenii cu adevarat loviti de soarta vad nedreptatea care se face sub ochii lor, cu voie de la cei puternici, si nu mai cred in autoritati. A crescut ura intre vecini, oamenii si-au pierdut sperantele si se manifesta din ce in ce mai violent. In loc de a se vindeca ranile produse de inundatii, apar altele noi, interumane, carora le vor trebui decenii ca sa se cicatrizeze.