Repetabilele eșecuri

Conform ultimelor sondaje, marea majoritate a românilor văd în corupție principala problemă a societății. Din păcate, corupția produce efecte deplorabile, în special în țările aflate în perioada postcomunistă dintre care, potrivit analizelor sociale ale renumitului profesor Gunnar Myrdal, se disting două: 1.Comportamentul corupt pavează drumul pentru regimurile totalitariste, mecanismul fiind unul extrem de simplu, și anume, prin expunerea clasei corupte, iar prin dorința de a-i pedepsi pe aceștia, noii justițiari se acoperă cu mantia legitimității. Mai grav este, însă, că această șaradă umbrește o problemă deosebit de importantă respectiv că, populația respinge corupția deoarece suferă din cauza ei.
2. „Folclorul corupției” îl reprezintă legendele despre cât de corupți sau cât de coruptibili sunt de exemplu funcționarii publici. Acesta are ca urmări resemnarea și fatalismul în rândul oamenilor „mici”, simpli, întărind convingerea că fenomenul corupției este ceva normal.
în amalgamul de sărăcie, printre ruinele unei tranziții nereușite și ale unei proaste guvernări, principiul interdependenței circulare enunțat de Myrdal prefigurează efectele dezastruoase.
Realitatea în țările săpate de comunism, printre care și România, se prezintă în felul următor: instituții publice nedezvoltate, câteva elite ale clasei superioare și mari diferențe între venituri – odată cu acestea, venind și posibilitățile de a exercita sau manifesta autoritate. Obișnuința populației de a se confrunta cu corupția duce, în final, la distrugerea oricărui sentiment de corectitudine, relațiile între oameni ajungând să fie determinate de predispoziția de a corupe și de a fi corupt, iar practica corupției prevalează intereselor comunității. Cert este că, cei care suferă cel mai mult, care sunt dezevantajați de soartă, sunt cei săraci sau cinstiți, care din varii motive nu pot sau nu vor să intre în joc.
Astfel de situații îi vor prinde tot timpul cu un pas în urmă față de cei care-și permit să influențeze deciziile în favoarea lor.
Relevant în acest sens este punctul de vedere al doamnei Mihaela Miroiu, autoarea cărții „R’estul și vestul” scrisă împreună cu Mircea Miclea și care sună așa: „Am înțeles cât se poate de clar de ce «mafia» noastră nu face asasinate fizice ca în Ucraina, Rusia sau Bulgaria, atunci când anumiți politicieni sau ziariști îi tulbură apele și interesele. Pur și simplu nu este nevoie. Are unelte excelente să îngroape politic pe oricine dorește. Pe de-o parte, jurnaliștii cu soldă sunt mereu în poziție de drepți față de stăpânul generos. Pe de altă parte, mulți jurnaliști sunt superficiali, slabi pregătiți, incapabili să înțeleagă sensurile termenilor cu care operează, incapabili să distingă între victime și torționari, între a turna și a fi turnat, dar sunt mereu dornici de a face valuri. în acest fel, la anul 2006, înainte cu jumătate de an să ne luăm eticheta de europeni, reușim să reșapăm trecutul, producând maculați neașteptați dar și neo-nuferi, imaculați. între cei dintâi este predictibil că se vor așeza oamenii care au privatizat România în folosul propriu, ne-au făcut și ne fac legi și mai ales ne-au pus și pun biruri pe care le redistribuie spre firmele propriei grupări, una cu un vast exercițiu al solidarității underground. E drept că au cam devalizat bunurile publice, dar vezi, e pe merit, trebuiau compensați. Erau disidenți, erau victime ale regimului comunist vânate de Securitatea reprezentată de mulți dintre politicienii momentului”.
Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, vorba românului. Jaful a continuat și continuă fără rușine, ducând la dezagregarea economică a României. Presa a dezvăluit mari și nenumărate acte de corupție, fie că acestea au fost comise de foști activiști sau securiști, fie că acestea au fost dirijate de anumite grupuri de interese din interiorul și / sau exteriorul țării. Și ca să aveți o imagine și mai clară asupra investigațiilor pe care le-a întreprins presa de-a lungul tranziției – în unele cazuri chiar cu succese răsunătoare -, dar și asupra preocupărilor permanente de a informa publicul cititor în legătură cu marile abuzuri și acte de corupție la care asistăm zilnic, să luăm de exemplu privatizarea și culisele ei murdare. Făcând o excelentă analiză a modului cum s-au derulat procesele tranziției, privatizării, democratizării și pregătirii integrării României, fondatorul Centrului Rezistenței Anticomuniste, lectorul universitar Cătălin Cotoi afirma într-un documentar publicat într-un cotidian central: „Renașterea discuției despre Securitate și dosarele ei, despre cele două aripi ale serviciilor (ambele vinovate pentru starea societății românești de ieri și de azi) are rostul de a ne dezvălui eșecul privatizării, eșecul tranziției și eșecul democratizării reale a societății românești. Costul acestora este plătit de românii de rând. Discursul despre tranziție, foarte drag clasei noastre politice, a fost una dintre cele mai nocive ideologii justificatoare a jafului de proporții declanșat în România de fosta nomenclatură socialistă. Logica privatizării post-socialiste, cel puțin așa cum apare ea în România, s-a desfășurat pe structurile și rețelele nomenclaturii și ale Securității, instituții ce în România s-au metamorfozat și au înflorit în regimurile tranziției, regimurile Iliescu”.
Iar cunoscutul analist economic, Ilie Șerbănescu spunea că privatizarea din România a însemnat un mare eșec financiar întrucât, „a însemnat doar un transfer din proprietatea statului român nu în proprietatea altor state (statul grec – în cazul Romtelecom, statul francez – în cazul Distrigaz Sud, statul italian – în cazurile Electrica Muntenia, Electrica Banat și Electrica Dobrogea, statul ceh – în cazul Electrica Oltenia, statul austriac – în cazul băncilor și al SNP Petrom, statul rus – în cazul grupului petrolier LUKOIL, Alro Slatina, Feral Tulcea)!”
Există multe cazuri de privatizări dubioase, care lasă multe semne de întrebare în privința modului în care au fost încheiate ele și care au lăsat în urmă pagube enorme, pe care românii trebuie să le plătească. Dacă luăm cazul privatizării BCR, impusă ca o reușită, nu trebuie omis faptul că, din încasările de principiu în contul vânzării, statul român trebuie să înapoieze cumpărătorului (Erste Bank) suma de 1,8 miliarde euro, pentru achitarea diferitelor datorii ale Bancorex, datorate unor enorme credite acordate fără acoperire, care n-au fost niciodată rambursate de cei care au ajuns miliardari de carton peste noapte prin cadouri din abnii publici! Cel mai important complex energetic din Sud-Estul Europei – SNP Petrom a fost vândut unei societăți cu o pondere mult mai mică – OMV, în condiții mai mult decât discutabile, una dintre acestea fiind, înstrăinarea acestuia la cel mai mic preț posibil.
Prin vânzarea către AVAS a acțiunilor provenite de la Ministerul de Finanțe, patronii indieni de la fosta TEPRO SA Iași, au dobândit din nou controlul asupra unității economice ieșene, deținând 63,98 la sută din acțiuni în prezent. Cel mai păgubit de această tranzacție a fost bugetul de stat, care a încasat cu 1,6 milioane de dolari americani, mai puțin decât ar fi fost normal!
însuși contractul de privatizare conține încălcări flagrante ale principiului concurenței și dă dreptul acționarilor să facă ce vor din fosta uzină Metalurgica Iași.
Datorită generozității manifestate de guvernul Năstase în 2002, s-au șters penalitățile pe care firma rusească LUKOIL le datora către buget, de aproape 3 milioane de dolari, fapt ce a permis acesteia să se extindă imediat și în Ardeal și să cumpere stațiile de distribuire a carburanților aparținând unei firma clujene, asigurându-și astfel un cap de pod regional.
Un alt caz, deși nu este strict legat de privatizare, dar se referă la prejudicierea statului român, este un contract de schimb dintre Statul Major al Forțelor Terestre și Tofan Group, derulat între 2000-2004, când în fruntea SMFT era generalul Bădălău, actualul cap al armatei. Contractul derulat nu a respectat prevederile legii, aducând prejudicii MAPN de milioane de euro. Ce arată cele doar câteva exemple de mai sus? Răspunsul îl dă același Cătălin Cotoi: „Toate acestea exprimă un interes geopolitic realizat exclusiv prin intermediul agenturii adânc infiltrate în structurile de Partid și în aparatul Securității.
Toate marile privatizări din România au fost un mare scandal, toate au fost executate parcă după un șablon. în toate se vădește influența membrilor rețelei”.
Pe când un top al celor mai frauduloase privatizări, pe când o analiză a stadiului în care se află investigațiile celor abilitați să facă lumină în amalgamul unor asemenea anormalități revoltătoare? Sau, poate că, fenomenul corupției a devenit unul normal pentru societatea românească. (Romulus Dan BUSNEA)ve ideol

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!