REPORTAJ PE GLOB

Welcom to Canada!

O „Mecca” a gurmanzilor

Un anunț în „Faptu’ divers”: „Restaurantul Breaktime, cu specific românesc, vă invită la specialitățile casei: mititei și ciorbă de burtă, care o să vă trezească dorul de țară”. Și, iată-ne bătînd la ușa restaurantului cu pricina. Asta, după ce străbatem circa 40 de kilometri, pe autostrada 401 și pe „laterale”, pentru a ajunge în Mississauga, oraș „gard în gard” cu Toronto, unde se află localul românesc. O clădire modestă, la numărul 7035 Bramalea Rd, salon de primire, bar, salonul propriu-zis, cu mese, o scenă. Ne iese în întîmpinare însuși patronul, domnul Celu, care nu-și poate ascunde bucuria de a primi „niște români aflați în treacăt prin Canada”. Ne așezăm la o masă. Pe mese, observ imediat, se află „lucrături” populare românești care amintesc de cele văzute prin satele noastre în casele gospodărești. De fapt aici, în restaurant, totul îți amintește de România: de la ceea ce vezi și pînă la ceea ce guști. Barul mic, cochet, e „ornat” cu ghirlande de viță de vie pe care strugurii, uriași, o îndeamnă pe nepoțica mea, Anna- Julia, să prindă unul în mîini și să nu se mai despartă de el.

În bucătărie, stăpînă e doamna Mioara, o femeie mărunțică, dar mare bucătăreasă pentru că, ce ne va pune în față în minutele și orele următoare, ne va demonstra din plin profesionalismul ei. Mai întîi, o fasole bătută și o salată de vinete, după care urmează ciorba de burtă – Doamne, ce minunăție, numai la mine, în Bacău, la Cantina IRIC-ului, mai mîncam, cu ani în urmă, așa ceva! -, apoi tochitura, asortată cu cîte patru mititei, de zici că-s aduși de la domnul Ioșca, cel care are laboratorul în Piața mare a Bacăului, și clătitele, „stropite” din belșug cu smîntînă, și – nu, nu putea lipsi – vinul de „Dealul Mare”, producție 1996. Tot mîncînd și gustînd din vin, nu-l ocolesc pe domnul Celu cu întrebările, da’, bărbatul acesta de 52 de ani e de 17 ani în Canada, a mai lucrat și în Germania, are o experiență bogată în alimentația publică.

Dacă restaurantul e… întrebat? Bineînțeles, vin aici, zilnic, nu numai români, dar și canadieni get- beget, care se dau în vînt după tochitura moldovenească, ori sarmalele noastre românești, sau ciorba de burtă. Restaurantul organizează, pentru români, nunți și botezuri și chiar pomeni, „totul e să fii serios, iar prețurile să fie acceptabile”, cum spune domnul Celu, patronul restaurantului. Într-un tîrziu, plecăm, dar după ce patronul insistă să-i promitem că, neapărat, cînd vom reveni în Toronto, îl vom vizita din nou.

… Cu Luci, Florin și Anna- Julia la Restaurantul „Mandarin”, de pe Finch Avenue. Restaurant chinezesc, local reprezentativ pentru ceea ce știu chinezii să facă în materie de alimentație publică. Clădire impunătoare, ca și firma. Lanțul „Mandarin” poate fi găsit nu numai în Toronto. În hol, un mic eleșteu, cu pești și broaște țestoase, cu nuferi albi. Tăcuți, ca niște umbre, chelnerii ne invită în salon, ce-i drept după cîteva minute de așteptare. E duminică, iar duminica și sîmbăta localul e aglomerat. Sînt mulți abonați, apoi cei care vin, de regulă, în aceste zile să mănînce aici. În orice caz, nu te așezi „de capul tău” la masă, ci trebuie să aștepți, chelnerul își notează numărul persoanelor – în cazul nostru sîntem patru-, numărul adulților, copiilor și seniorilor, aceste ultime două categorii de consumatori beneficiind de prețuri reduse. Dar prețul depinde și de zi – duminica și sîmbăta sînt mai mari -, și de orele din zi – seara, de pildă, meniul e mai scump. În zilele de lucru, la prînz, de exemplu, meniul e mai ieftin cu vreo cinci dolari. Dar, în orice zi și la orice oră, prețul meniului e fix și, la acest preț, poți să mănînci ce vrei șii cît te ține burta. Îți plac fripturile de pui, salatele îmbelșugate, te dai în vînt după delicatesele marine, de genul „shrinps”-ilor etc, îți plac dulciurile, fructele, îți iei cît îți trebuie, te așezi la masă și mănînci, faci o pauză, te aprovizionezi din nou, revii la masă și iar mănînci și tot așa. Sau, dacă nu-ți place la „Mandarin”- asta deoarece prețurile sînt mai mari – , nimeni nu te oprește să mergi, mai ales la orele prînzului, la „Gourmets of China”, pe Steels Avenue, la numărul 1520 (colț cu Dufferin Avenue), acest restaurant practicînd prețuri mult mai mici. În acest an 2002 am fost de multe ori aici, pentru mine, ca „senior”, prețul unui meniu fiind de aproape patru dolari. Ca și la „Mandarin”, și aici „linia” e atît de încărcată cu feluri de mîncare, încît, în ce mă privește, am fost pus, de fiecare dată în mare încurcătură. „Ce să aleg?”, iată întrebarea. Pui sau vită sau porc, supe, salate – fac o paranteză și spun că aici, în Canada, salatele verzi sînt la mare cinste, ele găsindu-se din belșug și la prețuri modice nu numai în restaurante ci, mai ales, în magazinele alimentare – pește de mai toate felurile, fructe de mare, orez preparat în fel și chip, pepene, struguri, mere și prune la discreție. Da, ce să aleg?

Ei, dar să mergeți la „Rainforest Cafe”- „a wild place to shop an eat”- e o adevărată aventură. Mai întîi, ți se înmînează „Your Passport to adventure”, cu nume și prenume, ștampilat, sigilat, pe care-l prezinți unui bărbat îmbrăcat cam cum erau uniformele gărzilor patriotice în România, înainte de ’90. Apoi, imediat te întîmpină o maimuță, un elefant, un hipopotam și, desigur, șefa de sală, care te conduce la masa unde vei zăbovi un ceas, două sau cît crezi de cuviință. Animalele de care spun sînt în mărime naturală, zici că-s absolut adevărate și-ți mai zici că nu te afli într-un restaurant – vai, ce păcăleală!!! – ci, undeva, prin Africa, în junglă. Aici ai senzația certă că ești în pădurea tropicală, totul fiind o splendidă și magnifică imitație. Pe cer luna; de undeva se aud răgete de lei care te înfioară, deodată totul se întunecă, iar de sus, dintre norii grei și amenințători, se dezlănțuie nebunia fulgerelor și a tunetelor. În această vreme, umbre omenești îți așează pe masă platouri cu salate îmbelșugate, fripturi aburinde și ce-ai mai comandat, după care dispar la fel de misterioase cum au venit. La „Rainforest Cafe” trăiești, aevea, un vis înfricoșător – ca o părere – din care nu lipsesc misterul, aventura și bucuria culinară.

Fiecare restaurant, o „Mecca” a gurmanzilor. La Toronto sînt multe, multe restaurante, nu numai românești și chinezești, ci o să întîlnești și restaurante indiene, rusești, italienești, grecești, moldovenești etc, etc. care te invită insistent și unde găsești preparate culinare specifice. Prețurile sînt absolut acceptabile vizavi de cîștigurile salariale sau din afaceri și de aceea, la orice oră din zi, astfel de gourmets – uri sînt populate. Mergînd și eu de multe ori în restaurantele chinezești mi-am zis, nu o dată, că poate voi prinde anii cînd și la noi, în urbea noastră, voi întîlni la orice pas localuri unde se mănîncă și la prețuri convenabile, pentru orice pensionar. (Eugen VERMAN)