Reportaj pe glob

Orașul florilor

Eugen VERMAN

… După un zbor de vreo zece ceasuri, peste Atlantic, aterizăm, în sfîrșit, pe una dintre pistele marelui aeroport canadian Pearson, din Toronto. E ora nouă și jumătate seara, adică patru și jumătate la mine în România. Luci, Ion și Anna-Julia ne întîmpină cu îmbrățișări și… baloane colorate. Aici e un obicei ca cei sosiți de departe, de peste mări și țări, să fie întîmpinați astfel. Încît „sala de sosire” – uriașă – forfotește nu numai de oameni – cu toții exuberanți, fericiți – ci e „populată” și de sute de baloane colorate, totul dîndu-ți impresia că te afli la un grandios spectacol. De fapt, toate sosirile poartă în ele ceva spectaculos… Acum, cît voi sta în Canada, adică aproape trei luni de zile, voi locui în orașul Brampton, spre deosebire de celelalte două vizite la fiica mea, din 2000 și 2002, cînd am locuit în Toronto, căci între timp Luci și-a cumpărat casă la Brampton. De fapt, Toronto și Brampton sînt despărțite de o… stradă, pe un trotuar e un panou cu… „Welcome to Toronto”, iar peste drum, un panou care-ți salută intrarea în Brampton. Pînă la Luci sînt, însă, vreo… 30 de kilometr! Sosim, deci, „acasă” aproape de miezul nopții, obosiți și eu și Aurelia, nepoțica mea din Constanța, și după cîteva ore de luptă cu noul fus orar sîntem treji de-a binelea…
… Străbatem, cu mașina, tot centrul Bramptonului, clădiri înalte, cochete, respirînd aerul unei civilizații în expansiune, primăria, cu turnul măreț și ceasul uriaș, clădiri de epocă, unele de mai mult de o sută de ani, peluze și grădini desenate, parcă, pe un spațiu imens; iată, apoi, clădirea sobră, dar atrăgătoare a Bibliotecii centrale, în stînga e spitalul…, străzi se bifurcă, mașini și autobuze de oraș într-un continuu dute-vino… În fapt, trăiesc, tot timpul, cu impresia că sînt în Centru, deși am parcurs, deja, cîteva zeci de kilometri. În oraș, oriunde te-ai îndrepta, imense covoare multicolore, gingașe și parfumate te însoțesc pretutindeni, iar casele, ascunse în această splendoare de frumusețe, îmi vorbesc despre ceea ce înseamnă bunăstare, civilizație autentică, mentalitatea unor oameni ca și noi… E ceva deosebit de uimitor, e magie pură, e aici, în aceste splendori, o îndeletnicire britanică – grădinăritul ridicat la rangul de artă – adus de cei de la început și transmis generațiilor viitoare. Istoria Bramptonului începe în anul 1820, cînd doi englezi – John Elliot și William Lawson, membri ai „Mișcării metodiste primitive” – s-au stabilit aici, undeva la intersecția străzilor Queen și Main, dînd „așezării” numele „Brampton”, în onoarea orașului lor natal din bătrâna Anglie. Așa a început totul. În 1846 erau, deja, două magazine, două croitorii, o tavernă și 150 de locuitori, dintre care doi erau dulgheri care aveau de lucru la ridicarea altor și altor case. Încît, în 1853, Brampton a fost declarat, oficial, oraș. Pe la mijlocul Erei Victoriene, o persoană, pe numele ei Edward Dale, a deschis o florărie, care „a prins”, dezvoltîndu-se puternic. Încă de atunci, Brampton a fost denumit și „Orașul florilor”, nume transformat, cu timpul, în renume. Locul s-a dezvoltat ca sub bagheta magică a unui destin stabilit de zei. în 2004 orașul avea 372 000 de locuitori, iar în 2012 va ajunge la aproape 500 000! Aceasta, sub impulsul unei puternice economii care se dezvoltă accelerat. Firme precum Daimler Crysler, Ford Motor, Coca Cola…, și numărul lor e tot mai mare, au adus prosperitate locuitorilor orașului. Statistica spune că salariul pe familie e, la ora actuală, de 75.000 CD pe an!
… Voi mai vorbi despre acest oraș în notele mele de drum prin Canada de Sud-Est. Căci, spre satisfacția mea, am cunoscut oameni deosebiți – e adevărat, nu numai din acest oraș – , inclusiv români de-ai mei, care, prin munca lor, prin eforturi mari, își cîștigă o existență demnă, într-o țară frumoasă și foarte primitoare… Aici vreau să spun că Bramptonul e, „în mic”, după cum multiculturală e întreaga Canadă, un oraș în care locuiesc și români, și italieni, și portughezi și, mai ales, indieni, pe aceștia recunoscîndu-i imediat după turbanele pe care le poartă, pe cap, bărbații, și după îmbrăcămintea tradițională, cu nelipsiții „șalvari”, pe care o poartă femeile. Prima impresie e că tot acest conglomerat de oameni aparținînd unor națiuni de pe toate continentele e avid după liniște și frumusețe. Asta o reflectă, din plin, modul în care arată casele – cochete, bungalouri ori cu etaj, și, mai ales, covoarele florale din fața fiecărei locuințe. Eu cred că oamenii aceștia trăiesc o adevărată obsesie a florilor, între ei existînd o veritabilă și permanentă întrecere în acest sens. Ghivece uriașe și straturi cu flori, plantate din primăvară sau „reînflorite” după iernile destul de lungi, transmit sentimentul tonic al unor preocupări – dincolo de serviciul la companiile din oraș – care aduc bucurie, încîntare și pace în suflete. Și să nu credeți cumva – obișnuiți cu ceea ce e, de regulă, la noi în Bacău și nu numai – că această imagine tonifiantă se întîlnește numai în zona centrală a orașului Brampton. Skelton Blvd e strada pe care, la număruul 36, locuiesc ai mei. Ceva mai „în vale” sînt mai multe case cu portughezi, iar „mai la deal” locuiesc indieni din Bombay. Gard în gard cu fata mea sînt două case – într-una stă o familie de hawaieni, iar în alta o familie din Trinidad, Sf. Laurențiu… Nu există casă – în fapt sînt toate niște vile frumoase, cu multe încăperi – în fața căreia și în spatele căreia să nu vezi ghivece cu flori și minigrădini florale. Și… steagul Canadei. Steagul și florile sînt o adevărată stare de spirit.
P.S.: În ultimul moment, primesc un telefon de la Lucia, prin care aflu că Brampton s-a clasat, și în acest an, pe primul loc în Canada ca „oraș al florilor”.lticolore, gingașe și parfumate te însoțesc pret

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!