Eugen VERMAN
Astăzi e o zi frumoasă. E iarnă, doar! Sus, în piața cea mare a Bacăului, lume puțină. Și producători, și cumpărători. E adevărat, e și duminică, iar duminica oamenii din oraș mai întîrzie, mai lenevesc, ca să folosesc un cuvînt care li se potrivește. La urma-urmei, avem nevoie de odihnă… Așa că, singură, la o masă, o femeie îmbrăcat „orășenește” – pantaloni, căciulă de blană, palton dintr-o stofă de „casă” – a adus să vîndă, și să facă ceva bani, cîteva pungi cu mieji de nucă, pe care cere 70 de mii, cîteva pungi cu fasole albă, mare, cărnoasă, pe care cere 30 de mii și, pe lîngă acestea, cîteva cutiuțe, din plastic, etichetate, pe care scrie „Albinuța”. Mă opresc și o întreb la ce folosește „Albinuța”. Precupeața îmi pune la dispoziție o listă cu multele efecte ale acestui unguient „fabricat” la ea, în gospodărie, despre care recunoaște că nu-i omologat, dar că-i foarte eficient… Desigur, nu cumpăr, nu mă interesează, tocmai mă gîndeam că, în zilele noastre, fiecare poate vinde orice, dar femeia îmi inspiră încredere, și atunci o întreb de unde-i și ce hram poartă… Da, a fost mulți ani laborantă la Rafinăria din Onești – „dacă n-ați fost acolo e mare păcat… Merită să vedeți ce mare întreprindere industrială e rafinăria”, și îmi recomandă nebănuind cîte zeci de articole am scris de la această întreprindere, mai ales din anii cînd a trecut printr-un proces de dezvoltare accentuată -, de-acolo s-a pensionat și s-a retras la Dămienești, de unde-i soțul dumneaei… Aici, pămînt, vreun hectar, stupi de albine, muncă și iar muncă… „E tare bine la țară… Aer curat, totul proaspăt, totul sănătos… Veniți pe la noi…!” – o invitație pe care am înțeles-o și, probabil, deși am fost nu o dată la Dămienești, unde am și prieteni buni – frații Puiu și Daniel Ciobanu, de exemplu, oameni extraordinari, tineri care, pur și simplu, m-au uluit prin curajul și profesionalismul lor – nu voi ajunge prea curînd… Dar, sper, voi ajunge, poate, și atunci voi întreba și de doamna Olga Dragoș…
Lasă un răspuns