De după masa asta din piață, bătrînul abia se vede. E tare scurt de statură, dar e numai zîmbet. Pe capul pleșuv poartă o pălărie de-aceea de țăran, deși-i „om de oraș”, cum îmi spune, cam soioasă și udă de transpirație, iar de sub borurile înguste ale pălăriei te privesc doi ochi veseli, șăgalnici și, în același timp, iscoditori! Fața îi e îngustă și îmbujorată – „chiar acu’ am fost ici, la crîșmă și am băut un păhărel cu vin, i-am zis fetei dă-mi, frumoas-o, de patru mii, un păhărel, nu mă interesează ce fel de vin îi, da’ să fie rece” – și-i tare vorbăreț. Spune că-l cheamă Popovici „și Constantin” și că pe 15 august, la ora 8 dimineață, va împlini 89 de ani. „Dacă vrei să treci pe la mine pe 15 august, vii pe strada Trecătoarea Holt, la numărul 20, acolo stau, mai precis lîngă Oborul vechi, am trei case, am cinci mii de metri pătrați de pămînt, n-o duc rău deloc” – așa-mi mai zice omulețul ăsta care – asta o completează imediat – cînd va împlini 90 de ani „voi merge la domnul Iliescu, că el e președintele meu…”. Îi atrag atenția că din noiembrie domnul Iliescu nu va mai fi președinte și nu mă crede. „Hai, că-ți rîzi de mine…!” Pe tarabă are o grămadă de mărar, trei legături de pătrunjel și cam tot atîtea de leuștean. „Am venit de plăcere. Să mai ies din casă. Am venit în schimbul doi, după cum vezi. „E aproape 12 de prînz și-mi dau seama că asta înțelege el prin „schimbul doi”. „Dimineață am avut alte treburi. Am dat mîncare la păsări – am vreo 80 de păsări -, am adus apă, apoi straturile cu verdețuri”.
Cît e de mic la stat, moșul se laudă cu puterea lui „încă în formă”, amintește de anii de război, de faptul că „am fost rănit, uite aici, în umărul stîng, în Caucaz, dacă era glonțul mai jos nu mai eram”, amintește de cele două operații de prostată, de un accident de circulație, „toate cumpene, domnule, dar peste care am trecut, semn că mai am, încă, multe zile de trăit pe acest pămînt, după care voi mai vedea eu” – aici constat că are umor -, „cum stau cu somnul?, domnule, dorm ca un copil, nevastă-mea rîde și-mi zice, omule, da’ ce faci, îți dormi toată viața?” -, și, în cele din urmă, înțeleg: a muncit toată viața, ca salariat, la fostul Gostat Bacău, șef de depozit, Doamne, ce viață…! (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns