REPORTER ÎN PIAȚĂ „Bibeloul”

Ieri, duminică, spre sfîrșitul nopții, a fost frig „ca lumea”. Frigul cu atît mai tăios, cu cît au fost cîteva zile primăvăratece și o parte dintre noi chiar au crezut că vine primăvara. Dar a fost numai o farsă a iernii. Așa că, în piața animalelor mici și de companie e lume puțină. Doar cei cu porumbei și iepuri sînt ceva mai mulți, restul, așa cum ne-am obișnuit – proprietarii de cîini de rasă, de pisoi etc – rămînînd acasă. Chiar la intrarea în piață, un ins înalt, ciolănos, îmbrăcat cu o geacă verde, groasă, pantaloni negri, bocanci în picioare și căciulă de oaie pe cap, își „popularizează” marfa, strigînd cît îl țin bojogii: „Ia bibeloul, neamule… Acuma, cît nu l-am vîndut încă… E de rasă, uitați-vă ce mîndru e, să-l ții în vitrină, nu alta…!” „Bibeloul” e un cocoș uriaș, pestriț în totalitate, dar trist și rebegit de frig. Mai mult ca sigur îl deranjează, pe lîngă temperatura scazută, și faptul că e priponit ca un miel, legat de un picior și de un leaț din gard, funia nefiind mai lungă de doi metri. În jur s-au adunat vreo trei amatori care privesc cocoșul cu un anume interes, dar se vede că n-au în buzunar cele 300.000 de lei pe care le cere stăpînul.

În sfîrșit, apare un bărbat decis să cumpere. Privește, cunoscător, cocoșul, cu aceeași ochi îl privește și pe stăpînul lui, după care, cînd aude prețul, pare destul de iritat: „Pe amărîtul ăsta ceri trei sute…? Doar cu dumneata cu tot!”, spune rapid cel interesat. Gospodarul din Măgura – mai înainte spusese că-i din comuna amintită – se înfurie: „Să-ți fie rușine! Adică eu fac numai atîta?! Nu mă cunoști…! Și vezi-ți de drum, că, altfel, chem Poliția!” La auzul acestei amenințări, individul pleacă fără să mai scoată o vorbă. Cu Poliția nu te joci, gîndi probabil el, și-și văzu de drum. Calmat, omul din Măgura începu din nou: „Cine vrea un bibelou, aici îl găsește… Nu mai stați pe gînduri ca soacră-mea-ntre scînduri…!” – o dădu el și pe versuri. În ce mă privește, nu știu dacă și-a vîndut, ori nu, „bibeloul”. Oricum, cînd m-am întors, după vreo două ceasuri, prin locul acela, omul și cocoșul lui nu mai erau acolo. (Eugen VERMAN)