Aneta Măciucă, țărancă din Bijghir – Bacău, a venit la oraș și, mai întîi, s-a oprit la farmacie. Farmacia NIPAM e chiar aici, în piața mare a orașului, și femeia și-a zis că, după ce va lua fiolele cu penicilină, va merge și va cumpăra pentru cei doi mai mici canadiene, iar din banii care-i vor rămîne va lua pîine proaspătă și va mai vedea ea ce, în orice caz, de mîncare. Acum e în farmacia la care merg și eu, aproape zilnic. Asta-i din cauza vîrstei de pensionar. Mereu apare cîte ceva pe lîngă bolile…consacrate, ba un guturai, ba o durere de gît, ba insomniile astea care nu se mai sfîrșesc… Și, uite-așa, o cunosc pe Aneta Măciucă, țăranca din Bijghir. Uite-o cum arată: mică, slabă și neagră, doar ochii îi strălucesc și-i sînt vioi, iar glasu-i pare de fată mare. Numai că ea, mama aceasta, are 45 de ani și nouă copii. Cel mare l-a făcut după un an de măritiș, acum băiatul are 25 de ani, iar cel mic e abia în clasa întîi. „Da’ știi mata ce bine învață, numai de foarte bine îi pune învățătoarea. Așa bine învață, că o să-i cumpăr o canadiană. N-are cu ce merge la școală… Mai iau băieții hainele unul de la altul, da’ ăsta mic e tare frumos și înțelept”, îmi zice Anica Măciucă, iar ochii îi strălucesc și mai tare și glasul îi tremură de emoție…
Da, a făcut nouă copii și toți îi trăiesc. Numai că viața asta e tare grea și se descurcă ei cum pot: mai muncesc prin vecini, că familia ei are pămînt tare puțin, mai cîștigă un ban… De-ar fi sănătate, că asta nu prea este… Aneta Măciucă suferă de astm bronșic, de aceea și-a cumpărat o pungă de fiole de penicilină injectabilă. Farmacista, doamna Eleonora Nițescu, o întreabă cine-i face injecția. „Cum cine?! – răspunde Aneta, am medic de familie”…, și zice asta de parcă medicul acela ar fi numai al familiei ei… Și în vară, unul dintre băieți s-a îmbolnăvit la ficat și a stat două săptămîni în spital aici, la Bacău. Iar ea a venit zilnic la el și i-a adus supă, carne fiartă și compot de fructe. Acum băiatul se simte bine, dar ei îi tremură inima la gîndul că s-ar putea să-l întoarcă boala. „Dumnezeu e mare – așa gîndește, și mă va asculta”…
Păcat că bărbatul ăsta al ei e mai toată ziua cu șprițul. A luat darul ăsta și nu știu de-i blestem ori nu, cînd sărim cu gura pe el își amintește că a fost sergent în armată și ne amenință că face instrucție cu noi… Da’ s-o liniști el pînă la urmă!.. Și pleacă, după ce farmacista îi mai dă cîteva sfaturi. Pleacă la magazin să ia geci pentru cei mici și mîncare. Apoi va găsi o ocazie să ajungă acasă, unde o așteaptă cei nouă și cu „sergentul” zece… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns