REPORTER ÎN PIAȚĂ Harbuz

Eugen VERMAN

În fiecare vară, cînd apar, în piață, pepenii, îmi aduc aminte de Harbuz. De ce, oare…? Păi aici, la noi, pepenele e cunoscut, mai cu seamă, sub denumirea asta „regională”, adică de Harbuz. Eu n-am aflat că Harbuzul se cheamă, de fapt, Pepene, decît atunci cînd am plecat din Tîrg, și, să fiu drept, chiar m-am mirat. Al naibii m-am mai mirat! Auzi, Pepene…! Păi, măi băieți, ăsta se numește Harbuz… Și, dacă vreți să știți, am avut și un prieten, unu’ Ion Alecu, mai mare cu vreo cinci ani ca mine, căruia i se uitase numele adevărat de cînd tata, într-un moment de „inspirație”, i-a zis bă, tu ai un cap ca un Harbuz… Păcat de el că e sec, bă, și chiar așa și era, că Harbuz ăsta rămăsese repetent vreo trei ani la rînd, nu, n-avea creer deloc, așa se spunea, și tata l-a ghicit… Cînd era să mai treacă vreo lună ca să plec din Tîrg, Harbuz a murit, lucra la Tăboane, o fabrică de cherestea dinspre Viișoara, și a venit un butuc peste el, că n-a mai avut timp să fugă, și l-a prins butucul acela și l-a zdrobit, l-a făcut terci, așa ziceau oamenii din fabrică, și l-au îngropat sus, în Cimitir, și, pe cruce au scris, cu smoală opărită, aici odihnește Ion Alecu zis Harbuz. Îl țin minte, era înalt ca un haldan, și tot atît de slab, da’ avea un cap mare, exact ca un harbuz dintr-aceia pe care-i cumpăra tata de la cei care-i aduceau la piață, de prin Tecuci ori Galați, venea tata tîrziu și mă scula, scoală, băiete, șoptea el la urechile mele, și eu mă trezeam din somnul adînc, parcă mă ridicam la suprafață dintr-o apă adîncă, adîncă, și tata îmi zicea tot în șoaptă, să nu-i trezească pe cei doi mai mici, scoală că am adus Harbuz, și mă trezeam imediat și înfulecam, și zeama aceea dulce, dulce, se scurgea și pe lîngă gură, și atunci mama mă dojenea, iar ai pătat cămașa, iar trebuie s-o spăl, o să se rupă și așa o să mergi la școală… Și așa au trecut zeci de ani și, iată, acum, în iulie, cînd în Piața cea mare a orașului au început să vină țărani cu pepeni, eu îmi amintesc de Harbuz și de tata și de mama și-mi zic că Dumnezeu există pentru că, altfel, n-ar exista și bunătățile astea rodite din pămîntul ăsta al țării mele…