REPORTER ÎN PIAȚĂ Iarna – prosperi, vara – șomeri

Să vă spun drept, a trebuit să trec de mai multe ori prin secția aceasta de „Haine de piele”, din Piața Centrală a urbei noastre – atelier ce aparține Cooperativei „Pielbac” – pînă să-mi amintesc de unde-l cunosc și cine-i omul din încăperea de primire a clienților. Bărbat la vreo 60 de ani, de talie mijlocie, solid, cu ochelari mari pe nas, față zîmbitoare, cuvinte calde… Da, așa e, nu s-a schimbat prea mult domnul Ticu Alexa, care, pe vremuri, lucra la Casa Modei din Bacău. El este, nu încape îndoială. Iar cînd l-am întrebat, i-am înțeles zîmbetul oarecum misterios afișat de cîte ori m-a văzut. El mă recunoscuse imediat, în vreme ce eu a trebuit să fac mai multe „deplasări” în atelierul său și, desigur, eforturi de memorie… Maistru, mai bine zis maestru în meserie, domnul Alexa e omul care, cu vreo trei decenii în urmă, mi-a lucrat o haină din piele pe care o am și acum, dar care, din păcate, mi-a devenit destul de strîmtă… De, așa-i cu trecerea anilor… În schimb, omul din fața mea, cum ziceam, nu s-a prea schimbat. Tot voinic, fața tot netedă, fără riduri, ochii tot limpezi, deși, acum, te privesc din dosul ochelarilor… „O să zîmbiți – îmi zice – dar am vreo 43 de ani de cooperație… Acum îs pensionar, dar de vreo trei ani lucrez aici”. Cînd discutăm, e o zi de sfîrșit de octombrie, o zi cu „pretenții” de iarnă. Nu, nu ninge, dar e un frig care îți amintește de începutul lui decembrie. Încăperea e primitoare, numai că acum e cam înghesuială. Lumea a simțit iarna și atelierul e căutat cu insistență. Unii pun fermoare la geci, alții nasturi la hainele lungi din piele, alții au venit pentru reînoirea căptușelii. Că doar îmbrăcămintea de iarnă, fie ea și din piele, trebuie să fie groasă…. Într-un moment de respiro, maestrul Alexa îmi zice, cît în glumă, cît în serios: „Așa-i acum: iarna sîntem prosperi, vara sîntem șomeri. Rimează, nu…?” Și zîmbește. Eu îi spun că voi trece pe aici și la vară, deși, aproape zilnic, îi dau binețe, pentru că aproape zilnic sînt prezent în piață… Și trag nădejde să mă țin de cuvînt… (Eugen VERMAN)