REPORTER ÎN PIAȚĂ Lacrimi de copil

Redacția Ziarul de Bacău

Eugen VERMAN

Copilul plînge și se zbate în brațele mamii. Ochii îi sînt roșii, fața mică la fel, iar mîinile vinete. E îmbrăcat cu o hăinuță subțire, pantalonași și pantofiori care, se vede, au mai fost purtați. Aici, în capătul pieții, vîntul prevestitor de zăpadă șfichiuie fără milă, iar mama pare că nu ia în seamă faptul că boțul cu ochi din brațele ei se poate îmbolnăvi și muri… Ca să-l liniștească și-a scos afară un sîn și încearcă să-l alăpteze. Dar copilașul, după ce molfăie preț de cîteva secunde sfîrcul, țipă din nou, de data asta și mai sfîșietor… Femeia – mică, slabă, vînătă de frig – privește spre lumea care trece, cu speranța că cineva se va opri și, din milă pentru prunc, îi va strecura în mînă un ban. Astăzi e duminică și aici, la doi pași de biserică, oamenii sînt mai milostivi. Fiecare după cît îl lasă inima, pune, în poalele femeii sau pe copil, monede sau bancnote… Femeia ia banii și-i bagă în buzunarul hainei vechi… Și iar privește lumea și iar așteaptă și, cînd femeia sau bărbatul, în trecere spre biserică, îi strecoară banii, cerșetoarea are un zîmbet de satisfacție privind, cu nedisimulată bucurie, spre copilul care nu mai contenește din plîns. Pentru ea, copilul ei e un fel de „obiect al muncii”; datorită lui, ea, mama, face bani pe care-i va duce acasă concubinului ei care, mai toată vremea, merge la cîrciuma din colț… Dar s-a obișnuit cu bătaia și, de fiecare dată, îl iartă, pentru că, din cîte își amintește, el i-a făcut copilul și, datorită copilului, ea are ce mînca și ce bea. Pentru că, nu-i vorbă, nici ea nu duce la ureche… Atunci uită de necazuri, uită de bătăile soțului, de înjurături și de foame, adoarme gîndindu-se că lacrimile copilului ei sînt atît de prețioase, fac atîția bani…

…O văd, aproape întotdeauna cînd trec prin acest colț de piață, și mă gîndesc la starea jalnică în care această femeie a ajuns. I-am dat și eu bani și am întrebat-o unde stă, cine-i este soțul, dacă muncește sau nu și, din păcate, la întrebările mele n-a vrut să răspundă decît vag… Mi-a spus, doar, că fetița are nouă luni, iar bărbatul e bețiv și rău… Atît…

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.