REPORTER ÎN PIAȚĂ Lordygen Lică

Titlul acestei însemnări ar fi trebuit pus între ghilimele. Căci e, în fapt, denumirea unei societăți comerciale. Nu l-am pus între ghilimele, deoarece am zis că Lică, amicul meu de mulți ani, poate ajunge, la urma urmei, și lord, asta presupunînd că ar emigra în Anglia, i s-ar da cetățenia pentru fapte deosebite ș.a.m.d. Revenind, nici acum nu știu de ce firma lui se numește „Lordygen”, deși a înființat-o prin ’95 și, de atunci, ne-am întîlnit de nenumărate ori și am discutat vrute și nevrute. Dincolo, însă, de acest aspect care, pentru mine, nu e foarte, foarte important, Lică Chirilă rămîne un tip care știe ce vrea și, țineți minte, veți mai auzi de el, mai mult ca sigur nu ca acum, cînd are vreo patru magazine și e asociat la o altă societate, ci cînd va începe și va dezvolta alte afaceri de mare răsunet în urbea noastră.

Pe Lică Chirilă, al patrulea fiu din cei cinci copii ai lui Neculai Chirilă, din Letea Veche, îl cunosc de pe timpul cînd lucra la un centru de carne de la vechea „Alimentară”. Băiat conștiincios, cuminte, tipul copilului de la țară pentru care cinstea și corectitudinea sînt repere morale moștenite de la părinți, Lică a învățat de la cei mai în vîrstă, precum Gheorghe Cimpoeșu sau Gheorghe Palade, că un comerciant care vrea să fie respectat trebuie să știe să-și respecte, mai întîi, clienții. Ei bine, lucrul acesta l-a purtat în suflet ca ceva de mare preț, la care a adăugat normele morale transmise din familia sa, în toți acești ani. Mai întîi, paralel cu serviciul, și-a completat studiile, a făcut și cursuri postliceale și, acum, bazat pe cunoștințele sale economice și pe experiența acumulată, iată-l patron, cu patru magazine alimentare, cu peste 20 de salariați și cu gînduri îndrăznețe pentru viitor. Aici, în Piața centrală, magazinul de desfacere a cărnii pe care-l deține e foarte căutat. Secretul: prețuri acceptabile și servire ireproșabilă. Spunîndu-mi asta, mi-a destăinuit și cîteva aspirații imediate dar m-a rugat ca, deocamdată, să le „țin la secret”. Ei, mi-am zis și i-am zis, vom trăi și vom vedea. (Eugen VERMAN)