Nu-l vezi și nu-l auzi în fiecare zi. Vine săptămînal aici, în Piața cea mare a Bacăului, iar lumea multă care se nimerește, atunci, în preajma lui, se oprește și-l ascultă. E muzicantul șchiop, bărbat tînăr, cu trăsături dure, ochii, negri, ascund o durere numai de el știută. N-am idee cine și cînd i-a făcut căruțul pe care șade, nu știu în ce împrejurări și-a pierdut ambele picioare, nu știu nici măcar cum îl cheamă și de unde e de loc. De fapt, dacă încerci să stai de vorbă cu el, nu vei reuși, te privește bănuitor și tace. Doar Săndel Macovei, negustor de morcovi și pătrunjel și fasole și varză murată a stat o dată de vorbă cu el, atunci cînd l-a rugat să-i schimbe o bancnotă de cincizeci de mii în monede și cînd i-a lăsat bancnota și a plecat la „magazie”, iar cînd s-a întors și a luat banii mărunți muzicantul i-a zis să nu cumva să creadă că l-a înșelat, că Săndel n-a mai stat să-i numere, și i-a mai zis că ar fi păcatul lui Dumnezeu, nu l-a blestemat Cel de Sus…? Atît i-a zis și, după vreo două zile, cînd am vrut să stau și eu de vorbă cu el, s-a uitat la mine lung și bănuitor și n-a zis nimic. La drept vorbind, nici nu prea are timp să vorbească. Cu un suport special, muzicuța e fixată în dreptul gurii, pentru că îi e greu, dacă nu imposibil s-o țină astfel, iar atunci cînd „pune gura pe ea” zici că-i un adevărat maestru al acestui atît de cunoscut instrument muzical. Și cum muzicuța e în legătură și cu un amplificator, melodiile interpretate – de regulă din repertoriul muzicii noastre populare, dar și ușoare – par a fi auzite de undeva de pe o scenă dintr-o sală adecvată acustic și, în nici un caz, din preajma unor tarabe din piață. Cum spuneam, toți cei cu treburi pe aici se opresc și-l ascultă. E o plăcere. Cineva chiar i-a zis dacă, cumva, n-a discutat cu cei „mari” să-l angajeze permanent și să mai încălzească, cu muzica sa, inima celor care văd cum prețurile urcă și urcă împămîntenind fețele cumpărătorilor… Cînd termină de cîntat, mulțumește, cu același glas baritonal, egal, și celor care-i dau o sută de lei și celor care-i dau cinci mii de lei… După ce-și face „numărul” pleacă, alunecînd cu căruțul său printre mese și cumpărători și pierzîndu-se în strada largă. Atunci, Săndel Macovei, care are și informații în plus, îmi zice că mîine, mai mult ca sigur, va putea fi văzut și auzit în piața din Buhuși sau Piatra Neamț sau Adjud… Muzicantul șchiop e aici și pretutindeni încălzindu-ne inimile cu melodiile lui ieșite din muzicuță…
(Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns