Reporter pe glob

It’s Raining Men

Eugen VERMAN

Astăzi, în zi de duminică de iunie, e căldură mare. La propriu și la figurat. E vară în toată regula aici, la Toronto, iar parada anuală a gay-lor face temperatura și mai înaltă. Pe trotuar acuma saltă – vorba lui Topîrceanu al nostru – două fete vesele. Le privesc, din spate, și-mi dau cu… părerea: „Hai că-s mișto al naibii gagicile astea…!” Vorbe de mahala – că doar dintr-o mahala mă trag – la care fiică-mea, Lucia, izbucnește, veselă: „Te pricepi și matale la femei…!”. Și rîde, și rîde… Ion, bărbatu-său, o acompaniază: „Astea îs fete cum ești matale împăratul Etiopiei…”. Și rîde și el… „Atunci îs femei…”, încerc eu să revin cu picioarele pe pămînt. Doar le privesc cu interes, picioare lungi, frumoase, trupuri zvelte, păr blond, bogat. Cînd trecem prin dreptul lor, le aud vorbind. Glasuri baritonale, bărbătești. Simt că-mi cade cerul pe cap. „Da, spune Luci, sunt doi în travesti; homo, adică…”. Acum chiar nu mai știu nimic! Și lumea asta multă, pe ambele trotuare, veselia asta nemaiîntîlnită, care alegorice cu femei și bărbați, postere, benere, rîsete, glume pe englezește și iar rîsete, pistoale cu apă, că doar e căldură mare… O mare de culori și, repet, de veselie. Uite și cîteva mirese, chiar că-s frumoase, numai că și astea sunt tot… bărbați! Parcă mă aflu pe altă planetă, într-o nebunie fără ieșire. Atunci izbucnesc și eu în rîs, sînt tot mai vesel, doar e nebunie curată ceea ce văd, la ceea ce particip, nu mi-am închipuit așa ceva. „Noi defilăm pentru cei care nu pot…!” – strigă unul, pe nume Bill Schiller, care – mi se spune- reprezintă drepturile homosexualilor.
Aici, la această sărbătoare, au venit bărbați și femei nu numai din Canada, ci și din țări unde „homosexualitatea se traduce în moarte sau ani grei de închisoare”, cum mai spune organizatorul amintit, sau din locuri unde „fenomenul” e la el acasă. Din California – mai aflu – sînt veniți doi parteneri „de-o viață”, adică de 11 ani – Jeff Freitas și Noel Stebnitz, care poartă un bener pe care scrie că ei, altfel spus – comunitatea lor – „sînt singurii din lume care nu omoară și nu violează…”. Probabil – fac o paranteză – dacă ar fi cunoscut cazul petrecut într-unul din satele romînești, cînd un partener „homo” și-a ucis partenerul în timp ce „făceau dragoste”, nu ar mai afirmat cuvintele acelea… În timp ce se cîntă cunoscutul hit „Plouă cu bărbați” – „It,s Raining Men” – doi mușchiuloși dansează de mama focului, în mijlocul lui „Bloor Street”, strada din Downtown care găzduiește parada, iar doi tineri bărbați, ținîndu-se de mînă, au anunțat că „ne-am căsătorit ieri dimineață!”. Greg Reynolds, venit cu 12 prieteni, din Pittsbourg, a lăsat să se înțeleagă că parada e, pentru el, o sărbătoare de viață și un minunat sfîrșit de săptămînă. „E o sărbătoare a noastră, ca toți să ne vadă și să înțeleagă cultura noastră”. Toată „harmalaia” aceasta e, însă, atent supravegheată. Polițiștii canadieni sînt niște bărbați al naibii de solizi, mulți sînt negri, și așa, în uniforme, înarmați cu de toate, inclusiv cu nelipsitele bastoane și cătușe, n-au nici cele mai timide sentimente de compasiune atunci cînd trebuie să intervină pentru a readuce lucrurile pe făgașul lor normal. Așa că marea sărbătoare a gay-lor e atent monitorizată, chiar dacă aceștia din urmă par a-și face de cap… pînă la un anumit punct.
… Vesel și buimac, așa am plecat din centrul marelui oraș Toronto. Acolo, parada aceasta e ceva normal. Pentru mine, însă, ar mai fi multe de discutat…forme, înarmați cu de toat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!