Reporter pe glob

Din nou, la cascada Niagara

Eugen VERMAN

Revin, cu aceleași sentimente de nerăbdare și emoție, la Niagara. Înainte de plecarea din Brampton am revăzut notițele pe care le-am luat cu mine din țară. Ce mi-am notat eu, în carnețel, atunci, în 2000 și 2oo2, cînd am fost la Cascada Niagara… Cifrele, să le spun „tehnice”, sînt, cred, aceleași. Deși am unele îndoieli. Asta, pentru că aceste magnifice și, în același timp, înfiorătoare căderi de apă înaintează în amonte, spre Lacul Erie, cu o tenacitate de care numai Sfînta Natura e în stare. Cu 12 mii de ani în urmă – au calculat oamenii de știință – cascada era cu… 11 kilometri mai la vale decît acum. Apele rod cu strășnicie din „buza” de granit, centimetru cu centimetru, cam 36 de centimetri la fiecare 1o ani și peste multe, multe milenii, vor ajunge, neobosite, chiar acolo de unde au plecat, adică se vor întoarce la matca lor ancestrală, care e Lacul Erie. Erie e unul din cele cinci mari lacuri din America de Nord care au luat naștere după era glaciară – Lacul Mare Superior, Michigan, Huron, Erie și Ontario – care stau la granița Canadei cu Statele Unite și care sînt un imens rezervor de apă dulce al planetei Pămînt. Toate sînt în legătură unul cu altul, le unesc „firișoare” de apă, iar rîul Niagara pornește din Erie și după aproximativ 56 de kilometri se varsă în Lacul Ontario care, la rîndul său, prin fluviul Sfîntul Laurențiu, se regăsește într-o impresionantă deltă la Oceanul Atlantic. Astfel, între nivelurile celor cinci mari întinderi de ape există un echilibru perfect, încît frumusețea peisajului din partea superioară a Sfîntului Laurențiu, de pildă, cu cele o mie de insule – pe care tronează, mărețe și de o armonie grandioasă, adevărate castele și alte edificii construite de om – nu e agresată de nici o „viitură”, cum se întîmplă la noi în ultimii ani. Cascada Niagara a fost și continuă să fie un reper nu doar pentru milioanele de turiști, ci și pentru aventurieri de toate națiile și pentru sinucigași. În 1859, un francez, pe nume Charles Blondin, a traversat Cascada legat de o frînghie, fapt ce a făcut mare vîlvă în epocă, iar mai tîrziu, în august 1918, doi temerari au ieșit, cu o navă, din Erie, încercînd să ajungă lîngă prăpastia apelor unde să-și arunce ancora, dar vasul lor – care e și acum acolo unde a eșuat – n-a ajuns la țintă, cei doi așteptînd 29 de ceasuri ca să fie salvați. Nu au fost și nu sînt puțini cei care își pun capăt zilelor în chip cît mai măreț…O stranie sălbăticie domnește pe maluri și pe întinderea apelor, acolo natura fiind la ea acasă, contrastînd puternic cu ceea ce a amenajat măria sa Omul în zona în care apele sidefii cad, într-un zgomot infernal, de la 52 de metri înălțime pentru ca, în aval, rîul să-și continue liniștit drumul lui milenar spre locul de destinație. Dar acolo, jos, sub presiunea celor peste 6 milioane metri cubi de apă pe minut, adîncimea apei este, aproape, egală cu înălțimea de la care cade această avalanșă străvezie și densă, întinsă pe un „aliniament” de peste 9oo de metri. E un cazan uriaș, ireal, în care s-au adunat, parcă, toate urgiile naturii, apele zbătîndu-se și ridicîndu-se pînă la cer într-o magnifică și înfricoșătoare fîntînă arteziană. Pe mulți kilometri pătrați, în jur, plouă permanent, o ploaie venită „din jos”, sfidînd legile firescului. Din portul din aval, vaporașe cu turiști se apropie, prin perdeua deasă de apă, cu maximă precauție – conduse de mîini experimentate – de marginile abisului. În căderea lor, apele alimentează două mari hidrocentrale – una canadiană și cealaltă a Statelor Unite – cu o capacitate de 4,4 milioane kilowați. Se spune că, uneori, Cascada „se simte” și de la peste o sută de kilometri depărtare, zgomotul rostogolirii apelor și al impactului lor cu hăul de jos dîndu-ți senzația că te afli pe un aeroport unde zeci de avioane tocmai decoleză în același timp…
… Astăzi, în zi de duminică, ajungem la Cascadă spre ora prînzului. Din Brampton sînt peste o sută de kilometri. Parcăm undeva, pe o stradă din centrul orașului Niagara și, astfel, vreo doi kilometri îi parcurgem pe jos. Orașul e tipic american. Bulevarde largi, imobile înalte, din beton și sticlă cele mai multe, peste tot panouri publicitare, multe luminoase, dar și macarale care îmi spun că se construiește mereu… Undeva, spre dreapta noastră, e Cascada, dar căderile de ape se simt peste tot, din toate părțile. Un zumzet tot mai puternic și, deasupra, arcuind maiestuos, curcubeul care, aici, e prezent tot timpul ziua, cînd strălucește bătrînul și eternul Soare. Skylon Tower ne privește de la cei 236 de metri înălțime. Sus, după ce ai urcat cu „gîndacul galben”, te așteaptă priveliștea aceea de neuitat, iar curcubeul, mereu prezent, te invită să-l… atingi cu mîna. Iată cele două căderi de apă – am lăsat să vă spun aici că, în amonte, rîul se desparte în două brațe ce cuprind între ele Insula Caprei, încît dinspre „partea Statelor Unite” un șuvoi din rîu se rostogolește, de la o înlțime de 34 de metri, pe o lățime de peste 300 de metri, dar impunătoare, cunoscută și căutata e cascada de pe teritoriul Canadei -; ceva mai încolo e orașul american Buffalo, în stînga e Reimbow Bridge – podul curcubeului, care face legătura între cele două state, iar jos, pe malurile apei, în preajma Cascadei, o lume imensă, venită din toate colțurile pămîntului la o întîlnire de neuitat. Ne amestecăm și noi în această puzderie de oameni, se vorbesc limbi pe care nu le înțeleg, dar dincolo de toate domnesc exuberanța și aviditatea de a cunoaște, de a vedea. Nu există, aproape, om sau grup – familii etc. – fără camere foto, ne fotografiem și noi pentru ca, peste timp, să retrăim, atîta cît se poate din fotografii sau film, aceste momente unice, pline de frumusețe. Încă odată, înainte de plecare, salut, în gînd, Niagara, pentru bucuriile pe care mi le-a dăruit și de această dată și-i promit să revin – dacă voi mai avea „timp” – s-o revăd și s-o îmbrățișez cu privirile, la fel de încîntat și la fel de emoționat.ri au ieșit, cu o navă, din Erie, încercînd să ajungă lîngă prăpastia apelor und

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!