Elevi ai Școlii „Miron Costin” din Bacău, aproximativ 50, au fost ieri invitații Centrului American Corner Bacău, pentru a celebra Halloween-ul, sărbătoare specific americană. în sala mare a Inspectoratului Școlar Județean Bacău, pregătită de bibliotecara Oana Jianu, responsabil American Corner, cu baloane, dovlecei, lumînări și afișe, copiii, îndrumați de profesorii Marcela Mandache și Rodica Roșu și bibliotecara Ligia Grosu, au prezentat un program de scenete, poezii și povestiri horror create de ei înșiși. Elevii au pregătit o serie de desene tematice și dovlecei ciopliți. Cel mai savurat moment al evenimentului a fost, însă, parada costumelor. Printre personajele „de groază” precum vrăjitoare, vîrcolaci sau Moartea, publicul a putut observa în parada costumelor și dentiști sau reporteri, cei din urmă fiind, de fapt, personaje în scenetele prezentate. Evenimentul de ieri este cel de-al doilea dedicat de American Corner Bacău Halloween-ului. Elevii implicați în aceste activități au primit din partea Centrului, din cadrul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”, diplome și materiale informative referitoare la cultura și civilizația americană. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.