EVW Holding, societate româno-olandeză, importatorul unic al camioanelor DAF în România, și-a consolidat, la sfîrșitul săptămînii trecute, prezența pe piața românească prin deschiderea unui nou centru de vînzări de camioane și service la Bacău. După o investiție de peste 5 milioane de euro în centrele de la Cluj, București și Arad, EVW Holding investește încă un milion de euro și la Bacău, acoperind astfel și zona Moldovei. La eveniment au venit Harrie van Doorne – managerul DAF, Robbert Vijgeboom – director de vînzări pentru Europa de Est al companiei, administratorii EVW Holding, Ad van Wijk și Timotei Giurgi, și primarul comunei Nicolae Bălcescu (pe teritoriul căreia se află noua investiție), Francisc Tancău.
„Am optat pentru deschiderea acestei reprezentanțe în Bacău – ne-a declarat Timotei Giurgi -, pentru că Bacăul este capitala economică a Moldovei și pentru că are o poziție geostrategică. Ne aflăm, aici, la cea mai importantă intrare în oraș, pe un vad foarte bun, iar în perimetrul pe care l-am cumpărat vor apărea, curînd și alte construcții”. După modelul centrelor de vînzări și service deschise, pe rînd, la Cluj, București și Arad, centrul din Bacău include un atelier de service, o magazie de piese de schimb, birouri și alte amenajări exterioare. Construcția și echiparea service-ului l-a costat pe importatorul constructorului olandez 1,1 milioane de euro. Noul centru DAF este situat pe DN 2 (E85) la intrarea dinspre București în municipiul Bacău și are o suprafață totală de 22.000 mp, din care 5.200 mp parcare și 1.080 mp suprafață construită. Atelierul de service ocupă 550 mp, iar restul cuprinde birouri, sala de conferințe, sala de training și depozitul de piese de schimb și anvelope, cu un stoc în valoare de peste 230.000 de euro.
În afară de service-ul pentru camione si semiremorci, centrul DAF asigură comercializarea de autovehicule DAF noi și second-hand și anvelope Bridgestone, Firestone și Michelin. EVW Holding acordă o mare atenție activității after-sales, în afara comercializării de piese de schimb și acesorii DAF, BPW, TRP și alte mărci oferind și lubrifianți Mobil și Valvoline. Service-ul DAF din Bacău mai asigură verificări și reparații ABS și EBS pentru remorci și semiremorci, efectuarea verificărilor periodice ITP, verificări și etalonari tahografe, service complet pentru axe BPW și SAF și montări de echipamente de basculare HYVA pe orice tip de camion. Atelierul are o capacitate totală de lucru de 8 vehicule pe cele 5 linii de lucru a cîte 18 m fiecare, din care una rezervată pentru ITP, iar alta pentru service de roți. Ca tote service-urile DAF din România, atelierul DAF din Bacău face parte din rețeaua ITS (International Truck Service), fiind la dispoziția clienților români și străini pentru intervenții și depanare în garanție și post-garanție 24 de ore din 24.
„Firma DAF – a spus managerul ei – este foarte mîndră de ceea ce dealerul nostru a realizat în România. Anul trecut a vîndut 400 de camioane, iar anul acesta peste 600 și cred că va ajunge la 1.000 pînă în decembrie. Am început ca un jucător mic pe piața camioanelor, dar am ajuns la 10.000 de unități pe an. Pînă acum am vîndut, în total, 50.000 de mașini și am trecut de pe locul al șaptelea, pe al doilea. Am trecut de la 12 – 14%, pe piață, la 15% în Europa de Est și vom crește la 20%”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.