Ingrediente pentru patru porții
– patru bucăți șalău, la 300-400 de grame bucata
– 200 grame măsline
– 100 ml ulei
– o jumătate de pahar vin alb
– o jumătate de lămîie
– 2-3 buchețele de pătrunjel
– zece grame piper boabe
– 4-5 căței de usturoi
– puțină sare
Mod de preparare
Se curăță peștele în interior, se spală foarte bine, se lasă la scurs 20 de minute ( nu se curăță de solzi). Se taie lămîia cuburi, pătrunjelul în buchețele mici, și usturoiul se toacă mărunt. Se pregătește o tavă care se unge cu jumătate din cantitatea de ulei. Peștele se sărează, se condimentează, și se așează în tavă cu tăietura în sus. În interiorul tăieturii se pun 2-3 măsline, cîteva boabe de piper, buchețelele de pătrunjel, lămîia în cubulețe, și puțin ulei. Restul de ingrediente se pun în tavă peste pește. Se dă la cuptor 30 de minute. Se stropește din cînd în cînd cu zeama din tavă. După ce s-a făcut, se scoate tava, se curăță peștele de pielea cu solzi, apoi se așează pe platoul cu măsline. Poftă bună!
Lasă un răspuns