O petrecere fără lăutari e ca mîncarea fără sare, așa că, fie nunți, botezuri, evenimente mondene ori simple zile de sfîrșit de săptămînă, muzicanții din restaurantele Bacăului sînt la datorie. Ce-i drept, acolo unde mai existe formații. în aceste condiții, nu e de mirare că aceștia și-au dorit să aibă parte de o zi numai a lor, în care să vină la restaurant ca meseni. Eusebia și Dan Siminică, dar și Cătălin Chitaru, colegul de trupă al acestora, au luat taurul de coarne și s-au pus pe treabă. Ce a ieșit, a fost o petrecere pe cinste, în care, evident, ultima problemă a fost muzica. Eusebia și Cătălin au spart gheața, după care microfonul și-a găsit stăpîni de nădejde, rînd pe rînd, în băieții din trupele de la crama „Comalrid” sau restaurantul „Miorița”, Florin Pișcu din Sascut, Viorel Condrea, Marin Spoială sau Irina Sabău. De altfel, ajutată de Marcel Coșa, decanul de vîrstă al muzicanților băcăuani, aceasta a fost, alături de doi dansatori de la „Fiesta”, invitata specială a serii. „Ospătarii au Revelionul lor și ne-am zis că nu există nici un motiv ca noi să nu avem petrecerea noastră. Anul trecut a fost prima dată cînd ne-am întîlnit, tot aici, la «Pasaj», ne-a plăcut și am zis să repetăm figura. Din păcate, am invitat mai mulți colegi, dar au venit destui de puțini. Se pare, însă, că atunci cînd e vorba de dat cîteva sute de lei, pentru a ne simți tot noi bine, e mai greu”, ne-a declarat Dan Siminică. Una peste alta, la mese au luat loc aproape 60 de lăutari din județ.
Manele din obligație
Paradoxal pentru unii, de la petrecerea muzicanților au lipsit aproape în totalitate manelele. De altfel, Dan Siminică s-a declarat un adversar redutabil al acestora. „Personal, nu suport manelele, dar, dacă vrei să rămîi pe piață, trebuie să ți le incluzi în repertoriu. Mi-e dor de mesenii care veneau să ceară să le cînți o melodie de petrecere. Acum toți dau bani pentru a auzi manele, despre femei sau despre ultimii cinci ani de pușcărie. Din păcate, asta e”, spune Dan Siminică. Din parfumul crîșmelor de odinioară a rămas doar amintirea. Nici numărul restaurantelor care au formație nu mai este foarte mare. Cît despre muzicanți, doar soții Siminică și Cătălin Chitaru sînt angajați cu carte de muncă. „Salariul e cel minim pe economie, dar e bine că avem un statut sigur. în rest, ceilalți băieți trăiesc numai din ceea ce cîștigă la nunți și sumele nu sînt exorbitante. Despre banii muzicanților s-au spus multe, dar puține sînt adevărate. Sumele diferă, dar, în medie, nimeni nu cîștigă mai mult de cinci milioane de lei la o nuntă. Dacă ai patru-cinci nunți într-o lună e bine, dar sînt luni în care ai una sau cel mult două. Apoi, dacă mai investești în imaginea ta și în scule, veniturile se diminuează simțitor”, spune Cătălin Chitaru. Nimeni nu se plînge însă, și toată lumea merge înainte. Românul e petrecăreț, așa că nunți și botezuri să fie. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.