Dana Protopopescu a traversat continentele lumii în lung și-n lat, aducînd bucurie și fericire celor ce au avut șansa s-o asculte în concertele pentru pian. Este artista care provoacă clipe covârșitoare de înălțare spirituală, pentru că în fiecare interpretare a sa dezvăluie lumi nebănuite de frumos și sensibilitate, comori de inspirație și trăire, orizonturi de infinită poezie. A adunat atâta faimă și notorietate internațională, încât nu-ți poți crede ochilor că vine să concerteze în orașe ca Bacăul, Brașovul, Sibiul, Timișoara sau Aradul. Vine pentru că iubește România ca nimeni altcineva, pentru că sufletul ei vibrează când e vorba de țara asta și de oamenii ei.
Plecată de foarte tânără în Belgia să studieze „pe cont propriu” muzica și pianul, fata asta cu suflet mare a găsit în Belgia suficienți oameni care să-i constate și aprecieze talentul, s-o ajute să-și găsească drumul în artă și locul ei în lume. Spun că a „plecat pe cont propriu” fiindcă așa au decis autoritățile comuniste, lăsând-o să-și ducă greutățile vieții cum o ști și cum o putea. Harul și talentul ei impunător au înălțat-o printre stelele de primă mărime ale muzicii instrumentale. În România, totuși, nu și-a găsit locul fiindcă așa suntem noi: apreciem talentele, ne mîndrim cu ele, ne lăudăm chiar, dar condiții de afirmare nu ne obosim a le crea. Dana Protopopescu a rămas în Belgia, colindând lumea fără să-l uite pe George Enescu, pe niciuna dintre somitățile componisticii românești.
La Bacău a concertat de opt ori. Mâinile ei neobosite, impetuoase au restituit cu o sensibilitate uimitoare pagini impregnate de intensă muzicalitate. Cel puțin în concertele pentru pian și orchestră de Clara Schumann, de Humel, Ravel, Chopin sau R. Schumann jocul pianistic delicat șlefuit, imaculat în claritate și restituit cu deosebită virtuozitate și profundă înțelegere a sensurilor mai tainice ale partiturilor a proiectat personalitatea artistei la o înălțime amețitoare.
Despre viața ei și despre drumul parcurs spre celebritate scriu cu aplicată cunoștință Oana Georgescu și Aurelia Răsvan într-o carte intitulată „Reverberații de neuitat”, tipărită la Editura Muzicală din București. Autoarele ne mai vorbesc, însă, și despre dragostea de mamă, care și-a însoțit fiica pe întreg parcursul existenței ei, despre sacrificiile incalculabile și despre credința nestrămutată a acestei mame în destinul Danei. Este o carte greu de uitat, distinsă pe merit de Forumul Muzical Român cu premiul pentru publicistică.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns