Revoltă a lichidatorilor din Bacău

Lichidatorii băcăuani sînt pe cale să se revolte, susțin ei, pentru că sînt obligați de stat să facă muncă voluntară. Ei reclamă că, prin lege, sînt obligați să lichideze firmele ale căror proprietari nu s-au obosit pînă acum să-și preschimbe certificatele de înamtriculare cu noile Coduri Unice de înregistrare (CUI). Doar că, de cele mai multe ori, acestea sînt societăți care fie nu au funcționat niciodată, fie sînt firme fantomă, fie au fost pur și simplu abandonate de asociați și de proprietari. Așa încît, în proporție de peste 80 la sută, lichidatorii nu numai că nu găsesc documentele firmelor, dar nu găsesc nici societățile respective, iar pe administratori și mai puțin și trebuie să-și ia gîndul de la onorariu și cheltuieli de lichidare. Deși legea prevede că în astfel de cazuri cheltuielile de lichidare sînt suportate dintr-un fond gestionat de Tribunalul Bacău, sumele alocate de Ministerul Justiției sînt atît de mici, încît statul a ajuns să fie dator la lichidatorii băcăuani cu aproximativ trei miliarde de lei. Suma nu este foarte mare, cu atît mai mult cu cît meseria lor este una dintre profesiile liberale clasată pe locul trei ca venituri, după notari și executori judecătorești și, cel puțin scriptic, înaintea avocaților. Altfel spus, venitul lichidatorilor ajunge la o medie de 4-500 de milioane de lei pe lună și nu se poate spune că ei stau în banii pe care trebuie să-i primească pentru lichidările din oficiu. „Nu aș putea spune că nu cîștigăm peste media din economia românească. Dar este vorba despre un principiu pe care tocmai garantul, adică statul, nu-l respectă: acela că munca se plătește. Eu am muncit forțat ca voluntar pentru statul român și nu mai vreau să mai fac asta. Ori îmi plătesc banii pe care i-am cheltuit pentru lichidările din oficiu, ori nu mai accept astfel de dosare”, ne-a spus un lichidator.

Una dintre cele mai riscante meserii

Dincolo de veniturile mari ale lichidatorilor ar fi nedrept să nu spunem că, dintre toate profesiile liberale, a lor este cea mai riscantă, existînd situații, mai mult sau mai puțin oficiale, în care fie au fost bătuți, ei sau membri ai familiei, fie, cel mai des, au primit amenințări. Nu doar la telefon, lucru aproape firesc printre ei, ci în față. „Noi nu avem cum să ne opunem la numirea noastră ca lichidatori în astfel de dosare. ânțeleg nemulțumirea colegilor mei, dar, conform legii, în condițiile în care nu identificăm bunuri de patrimoniu ale firmelor pe care sîntem desemnați să le lichidăm, cheltuielile noastre trebuie să fie suportate din fondul de lichidare existent la Tribunalul Bacău. Acest fond este alimentat dintr-o taxă specială, care se încasează la Registrul Comerțului, la înființarea societății și ori de cîte ori se face o mențiune la dosarul firmei”, ne-a spus Toader Barbu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Reorganizare și Lichidare (UNPRL) Bacău. El a precizat că nu ne poate pune la dispoziție date exacte despre numărul de dosare pentru care trebuie să încaseze bani de la stat, pentru că o asemnea situație s-a întocmit doar la nivel național. „Problema este că, încasîndu-se aceste fonduri de lichidare la Registrul Comerțului, n-ar trebui să fie neclarități. Doar că banii sînt colectați de Ministerul Justiției care, apoi, îi împarte în teritoriu, la Tribunale, așa cum crede el de cuviință, după criterii greu de înțeles. Cert este că fondurile acestea n-au fost niciodată suficiente în Bacău și sînt aproape insignifiante. Pînă acum noi am lichidat vreo cîteva mii de firme și am cheltuit din buzunarele noastre pentru statul român”, a arătat Barbu. Statul trebuie să dea lichidatorilor, la nivel național, 50 de miliarde de lei, dintre care trei numai pentru Bacău.

4.000 de firme dizovate într-un singur an

Lichidatorii sînt numiți în dosarele de dizolvare a firmelor care nu și-au preschimbat certificatele de înmatriculare la cererea Registrului Comerțului, aceasta fiind instituția abilitată să facă asanarea prin puzderia de firme de acest gen. Reprezentanții Registrului Comerțului spun că ei nu au nici o vină pentru că lichidatorilor nu li se plătește munca. într-o lege apărută în 2001, se preciza că firmele care nu și-au preschimbat certificatul de înregistrare sînt dizolvate din oficiu, de stat. Termenul de efectuare a acestei operațiuni a fost pînă în decembrie 2004. Chiar și așa au mai rămas fără CUI aproximativ 8.000 de firme, dintre care au fost scoase la lichidare jumătate. „Este adevărat, știm de problema asta, lichidatorii au venit la noi, s-au plîns și ne-au cerut bani nu numai pentru munca lor, ci și pentru cheltuielile de lichidare pe care le au, pentru că trebuie să facă publicitate în ziare, să facă demersuri pentru identificarea patrimoniului societăților respective, să publice în Monitorul Oficial diverse informații despre societățile pe care le lichidează, și toate astea costă. Doar că noi nu sîntem decît intermediarii între lichidatori și patronii de firme care nu s-au preocupat de radierea societăților lor. Statul ne-a desemnat pe noi, cei de la Registrul Comerțului să cerem judecătorului delegat să dizolve firmele, iar acesta desemnează un lichidator”, ne-a spus Gheorghiță Patrichi, directorul Registrului Comerțului. „De altfel, patronii acestor firme chiar nu au interes să facă singuri demersurile de radiere a societății și chiar răsuflă ușurați că sînt făcute de stat și scapă de firme. Dar iată că se ivesc probleme în altă parte, cu lichidatorii și plata lor. în altă ordine de idei, trebuie să vă spunem că cele mai multe astfel de cereri de dizolvare și radiere vin din partea AVAS și ANAF, iar problemele cad pe capul nostru, deși nu noi le generăm”, a menționat și Cristian Stanciu, șeful Biroului unic de la Registrul Comerțului. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!