Revoltă țigănească la Buhuși

Redacția Ziarul de Bacău

• mai mulți țigani din Orbic, călare sau pe jos, au sărit să-l scoată din mîinile polițtilor pe un tîlhar • pentru a-l liniști, unul dintre polițiști a tras trei focuri în aer

Pentru țiganii din cartierul buhușean Orbic, noaptea de duminică a fost una foarte agitată. Trei agenți de poliție, însoțiți de doi jandarmi, au descins în țigănie, unde au avut drept misiune depistarea persoanelor date în urmărire generală și locală. Singurul care nu a apucat să fugă a fost Mirel Gruia, de 27 de ani, zis „Badanaua”, ce fusese dat în urmărire generală pentru tîlhărie și mai multe spargeri de locuințe și societăți comerciale de pe raza județelor Bacău și Neamț. În momentul în care Badanaua era escortat spre sediul poliției, oamenii de ordine au fost înconjurați de aproximativ 15 țigani, dintre care doi erau călare, care au început să amenințe și au încercat să-l recupereze pe Gruia din mîinile polițiștilor și jandarmilor. Deoarece situația devenea din ce în ce mai tensionată, dat fiind și numărul mare de atacatori, subcomisarul Sandu Stoica, adjunctul comandantului Poliției Buhuși, a fost nevoit să tragă trei focuri în aer, cu pistolul din dotare. Pînă la urmă, Gruia a fost introdus în arest, iar polițiștii au demarat cercetările în vederea identificării întregului grup de țigani protestatari și pentru a lua măsurile legale ce se impun împotriva acestora. (Fl. C.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.