Rezultate modeste la olimpiada locală de matematică

Administrator

Aproximativ șase sute de elevi din clasele V-VIII de la școlile din
municipiul Bacău au participat, sîmbătă, la faza locală a olimpiadei de matematică. Profesorul Ioan Radu, cadru didactic la Școala Alexandru Ioan Cuza și unul dintre dascălii care s-au ocupat de organizarea acestui concurs, spune că rezultatele obținute în acest an de către elevi nu sînt deloc în măsură să îi bucure pe cei care s-au ocupat de pregătirea lor. „Doar 70 dintre participanți au reușit să depășească bariera de 14 puncte, cît reprezintă jumătate punctajului maxim cu care se putea nota o lucrare. Astfel, la clasa a cincea, din cei 164 de participanți, doar 36 au obținut între 14 și 28 de puncte, la clasa a șasea, din 127 de participanți doar 14 au depășit baremul de 14 puncte, la clasa a șaptea, din 128 de elevi baremul a fost depășit doar de zece elevi și tot atîția au reușit să treacă de limita de 14 puncte din cei 109 copii de clasa a opta care au participat la olimpiadă”, a ținut să precizeze profesorul Radu. în opinia sa, rezultatele de anul acesta de la faza locală a olimpiadei de matematică sînt mai slabe decît cele de anul trecut. „Am luat decizia ca, prin intermediul Societății de Științe Matematice, filiala Bacău, să facem publice numele profesorilor care au intrat în concurs cu un număr mare de elevi și care nu au reușit să depășească nici măcar jumătatea punctajului cu care putea fi notată o lucrare. Problemele au avut, într-adevăr, grade diferite de dificultate. La fiecare clasă, însă, exista măcar o problemă care să poată fi rezolvată ușor. Ori, există copii care nu au obținut nici măcar un punct pe lucrare, iar de acest lucru nu este de vină numai elevul, ci și profesorul care l-a pregătit”, mai este de părere profesorul Radu.

Pungi cu cadouri pentru elevii participanți la olimpiadă

Prin emoții mari au trecut, sîmbătă, și elevii de la Școala nr. 2 din
Gîrleni. Cu frunțile sprijinite în podul palmei, elevii care s-au înscris
la olimpiada de matematică încercau să facă tot ceea ce le stă în
putință pentru a rezolva cît mai multe din problemele pe care le
aveau trecute pe foaia de concurs. Dacă au reușit, sau nu, să obțină
un punctaj bun, care să le permită să meargă mai departe și la
olimpiada pe județ, elevii nu au acum de unde să știe, pentru că
rezultatele nu au fost încă afișate. Un lucru, însă, tot știu sigur. Și dacă nu vor obține prea multe puncte pentru lucrarea lor, cu ceva tot s-au ales în urma acestui concurs. Savu Nițu, directorul școlii
coordonatoare din Gîrleni, spune că fiecare participant la concurs a
primit din partea autorităților local pachete cu truse de geometrie,
caiete, pixuri și alte rechizite. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.