Rezultate peste așteptări ale liceenilor oneșteni la olimpiadele școlare

Redacția Ziarul de Bacău

Nu mai puțin de 40 de elevi din Onești s-au calificat în acest an la faza județeană a Olimpiadei de istorie. La clasa a IX-a, șase elevi ai Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” vor participa la faza județeană, la care vor mai fi prezenți doi elevi ai Colegiului Național „Grigore Moisil”. La clasa a X-a , numărul celor care au obținut o medie peste 8,50, care le dă dreptul de a participa la faza următoare, este de 12 elevi. între ei se află și un elev al Liceului Teologic „Fericitul Ieremia”, alături de patru liceeni de la Colegiul „Dimitrie Cantemir” și patru liceeni de la Colegiul Național „Grigore Moisil”. La clasa a XI-a, din cei șapte elevi care vor reprezenta Oneștiul și Tîrgu Ocna la faza județeană a Olimpiadei de istorie, patru sînt de la Liceul cu Program Sportiv „Nadia Comăneci”, iar ceilalți trei sînt elevi ai Colegiului „Grigore Moisil”, ai Colegiului Național „Costache Negri” din Tîrgu Ocna și de la Liceul „Gheorghe Asachi” din Onești.
De la clasa a XII-a, vor participa la următoarea etapă a aceleași olimpiade nu mai puțin de 13 elevi: trei de la Colegiul Național „Grigore Moisil”, trei de la Liceul „Nadia Comăneci”, și cîte doi elevi ai Colegiului Tehnic „Petru Poni”, ai Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești și de la Colegiul Național „Costache Negri” din Tîrgu Ocna.
La Olimpiada de la limba și literatura română, care s-a desfășurat sub denumirea de Concursul Național „Mihai Eminescu”, numai de la Colegiul Național „Grigore Moisil” (unde se cunosc rezultatele etapei locale) s-au calificat pentru faza județeană 13 elevi. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.