Răspunsurile date de cele cîteva sute de elevi băcăuani care au participat la concursul „Cangurul Lingvist” au început să fie evaluate de către o comisie de validare, iar rezultatele vor fi comunicate în luna aprilie. Stela Onică, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Școlar Județean, spune că la acest concurs, desfășurat pentru prima dată în județul Bacău, au putut participa atît elevi de gimnaziu, cît și de liceu. „Organizat de Ministerul Educației și Cercetării și Fundația pentru Integrare Europeană Sigma, în acord cu Ambasada Germaniei în România și Consiliul Britanic, concursul a constat într-un test grilă alcătuit din 40 de subiecte cu grade progresive de dificultate, fiecare avînd cîte cinci variante de răspuns. Subiectele au fost grupate pe clase astfel: IV, V-VI, VII-VIII, IX-X, XI-XII. Au fost propuse, simultan, întrebări în engleză și germană, diferite din punct de vedere al conținutului, echivalente ca grad de dificultate. La fiecare întrebare, elevii au putut opta între o limbă sau alta, după preferințe”, mai explică inspectorul școlar Stela Onică. După o probă de baraj, cei mai buni elevi desemnați pot participa la excursii în străinătate sau la o tabără internațională care va fi organizată, în acest an, în România. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.