• pentru a face față, zece echipe de la Distrigaz montează contoarele proprietarilor care și-au pus centrale • de la începutul acestui an, au fost puse în funcțiune circa 2.700 de aparate de măsurare a consumului de gaz, ceea ce înseamnă că cel puțin tot atîtea centrale termice au fost montate
Ritmul montării contoarelor care înregistrează consumul de gaz este atît de alert, încît reprezentanții Distrigaz Nord Bacău s-au văzut nevoiți să suplimenteze numărul echipelor care efectuează această operațiune. Potrivit conducerii firmei furnizoare de gaz din Bacău, zilnic, la sediul societății se înregistrează, în medie, 40 de cereri de montare de contori. „Au fost și zile în care am înregistrat și cîte 100 de solicitări de montare de aparate de măsurare a consumului. Solicitările sînt foarte numeroase și depășesc media cererilor de montare a contoarelor din aceeași perioadă a anului trecut”, ne-a declarat Mircea Apetrei, inginer șef al Distrigaz Nord Bacău.
Pentru a face față tuturor cererilor venite din partea locatarilor care își montează centrale termice de apartament, conducerea a desemnat 10 echipe de instalatori care se deplasează zilnic în teren pentru a pune în funcțiune centralele termice. În funcție de numărul cererilor zilnice, echipele pot fi suplimentate sau orientate spre alte activități. Marele avantaj al celor care așteaptă să le fie inaugurate noile instalații de gaz este că operațiunea de montare a contorilor, care nu poate fi realizată decît de instalatorii Distrigaz, nu durează foarte mult timp. În aceste fel, toate solicitările pot fi onorate în timp relativ scurt, fără ca zilele de așteptare să fie prea numeroase.
Montarea contorilor care înregistrează consumul de gaz este o operațiune obligatorie în cazul celor care își și montează centrale termice de apartament. Aparatele de măsurare se pun în funcțiune numai după ce toate instalațiile interioare ale centralei termice au fost realizate. Indiferent cît de multe solicitări ar exista, contoarele de gaz se pun în funcțiune numai de echipele specializate ale Distrigaz. De la începutul acestui an, instalatorii Distrigaz au montat circa 2.700 de aparate de înregistrate a consumului. Contoarele se oferă gratuit beneficiarilor de către furnizor, însă cei care își montează centrale termice de apartament trebuie să plătească sume ce ajung în jurul a 2,8 milioane de lei, sumă în care este inclus și costul realizării proiectului de gaz. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns