Rockerii, oameni care au adoptat un stil de viață inedit

Dacă am căuta sa dăm o definiție seacă a rock-ului, aceasta ar suna cam așa: stil muzical apărut inițial în 1955, cu predominanță în vest, cu influențe din muzica folk, country și chiar din muzica religioasă a negrilor.
Însă, cum aparențele înșeală, nu ne putem da seama numai după o definiție plată ce înseamnă și implică rock-ul. Deci, rămîne la latitudinea noastră modul de percepere al acestui stil muzical.
Opinii distincte au existat mereu însă, într-o societate în care copiatul este trendy, putem spune ca rock-ul e un stil de viață?
În liceele băcăuane de vază dai la tot pasul de „oameni în negru”, cu tricouri cu Linkin Park și plete, dar sincer nu cred că măcar jumătate dintre ei trăiesc cu adevărat sentimentele ce îi determină pe adevărații rockeri să facă ceea ce fac.
Din punctul meu de vedere, acest stil de muzică demască nevoia unor oameni de a fi înțeleși și ajutați în a-și rezolva problemele. Consider că așa zișii adolescenți rockeri sînt, mai degrabă, complexați și nu „periculoși”, așa cum vor să pară. Platoșa neagră interpusă între ei și lume se datorează unui eșec sau dezamăgire care le-a slăbit încrederea în lumea înconjurătoare, dar și mai mult în ei înșiși. Pe deasupra, negrul simbolizează nevoia de lumină, nevoia de speranță. Așadar, iată că și prin aceasta tinerii își exprimă nevoia acută de compasiune și toleranță.
În esență, rock-ul nu înseamnă doar negru și păr lung, ci întelegerea unor sentimente, a unor trăiri general umane, pe care puțini le percep atunci cînd ascultă o melodie de acest gen.
Totuși, stă în natura noastră, a românilor, să facem comentarii răutăcioase la adresa celor din jur. Așa că ar trebui să ne așteptăm că dacă purtăm un tricou negru și bocanci să primim priviri crunte în autobuz sau aflîndu-ne prin zona URA să fim huiduiți sau chiar urmăriți de cete întregi de „anti-rockeri”. Este comportamentul care, din punctul meu de vedere, este tipic românesc și se datorează lipsei de cultură, pentru că, așa cum am mai spus, tindem mereu să ne pripim în a trage concluzii și a cataloga oamenii după prima impresie.
Totuși, această percepție și aceste idei sînt și au fost inoculate și de instituții ca Biserica, care deține o importantă influență asupra oamenilor și care, de-a lungul timpului, a inoculat idei dintre care unele total greșite. Iată de ce, atunci cînd unii dintre credincioșii habotnici fac remarci că „rockul este satanic” sau „are ceva demonic în el”, trebuie să ne gândim de două ori dacă să adoptăm sau nu această idee. în plus, să încercăm să îi determinăm pe cei cu asemenea păreri să aducă argumente, astfel demonstrîndu-le că trag concluzii pripite. Pentru mulți dintre noi, rock-ul e doar un trend, un mod de a fi cool, și nu un stil de viată, o metodă de a medita asupra sentimentelor umane și a trăirilor ce ne încearcă adeseori pe fiecare dintre noi. Astfel, se pune întrebarea: nu suntem oare invidioși pe puterea rockerilor adevărați de a simți și de a trăi? (Augustina Mihaela VASILE) Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!